Social Icons

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Prima leapsa pe 2010

Sigur ca am preluat-o de la draga Ana...doar de la cine altcineva?! Ea e cea mai sturlubatica bloggerita ce o stiu, pana acum. Or mai fi si altele, dar nedescoperite de mine. Oricum o prefer pe ea :)))
Cica leapsa asta se numeste Cum a fost 2009? Pai cum sa fie? A fost, ca a trecut bietul an de acum.
In general zic eu ca a fost un an bun pentru mine si sotul meu. Ar fi fost loc de mai bine, dar ii multumim lui Dumnezeu si pentru ce ne-a dat.
A fost anul in care Max si-a luat inima in dinti si s-a operat. E mai fricos decat o muiere. Si totul a fost bine pana la urma, rezultatele se incapataneaza sa apara, dar si cand `or aparea, Dumnezeu sa ne tie sanatosi si sa ne crestem fericiti copii. Tot pentru Max a fost un an bun, si-a luat bacalaureatul cu brio. Nu mi-a fost niciodata rusine sa spun ca mi-am luat sot fara acelasi nivel de studii ca si mine, ca la urma urmei, nu studiile tin casnicia noastra. Dar ambitionat si cu foarte multa vointa, a reusit sa termine liceul. Urmeaza facultatea la anu`.
Profesional a fost bine. Mai cu coborasuri la mine acum la final de an, dar speram sa trecem peste. Sa vedem ce surprize ne mai pregateste Boc&CO
Financiar...multumiti. Nu ne putem plange. Am fost la mare si la munte cateva zile, ne-am mai plimbat pe ici pe colo, asa ca...fu bine. O casa ne-am fi dorit noi, dar din pacate nu ne putem incadra pentru ceva onorabil si de bun simt. Asteptam sa treaca criza asta economica de care ne tot povestesc astia pe la teveu si sa vedem incotro ne indreptam si noi.
A fost un an plin de suspans, de dezamagiri lunare, de pierdere a oricarei farame de sperante. Eu una cel putin am lasat armele jos si am incetat sa mai lupt intr-o anumita directie. De ce? Pentru ca in acea lupta e nevoie de doi, iar de una singura mi-e imposibil. Si am spus:"Faca-se voia Domnului. Eu nu mai pot" Cine stie, stie, cine nu, e vorba de proiectul bebe. Ni-l dorim nespus, dar consider ca doar eu am luptat si m-am investigat pana in ....era sa zic una din pamant asa :))) Oricum am inteles cum e si cu orgoliul asta masculin ranit. Si trebuie sa accept si asta.
Cu sanataturile zic eu ca stam bine. Mai o raceala, mai un nas infundat, dar astea e trecatoare. Mai o investigatie de la care pleci rupta in paispe de durere. Dar trece. Pentru un scop nobil indur orice. Pana la un moment dat.
Ma bucur nespus ca nu ne-a fost marita chiria si ca putem sta inca aici. Ma bucur ca ne-am pastrat serviciile.
Tot anul asta am realizat ca anum,ite persoane pe care le crezi proetene bune ti-o trag asa original pe la spate. Si e mai bine sa pleci cu fruntea sus. Am vazut cum e cu amicitiile astea virtuale. Ti-o iei de nu te vezi daca nu esti pro curentului. Dar ma bucur. Asa am vazut si eu care mi-e prieten si care nu. Sunt scarbita de atata pupincurism si lingaieli de dosuri.
Cel mai important eveniment pentru noi in 2009 a fost increstinarea micutei Bianca Stefania, o mogaldeata pe care o iubesc nespus si de care am tot scris pe aici.
In rest a  fost bine.
Oricum cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune!
Dau si eu leapsa asta tuturor celor ce imi citesc blogul si doresc sa faca un bilant al anului ce tocmai s-a incheiat

3 comentarii:

Ana-Maria spunea...

Asa,asa...coconita...mi-a placut cum ai disecat 2009.Mie una,sincer,per ansamblu mi s-a aparut ca 2009 a fost un an acceptabil....Proiectul ala de care zici...e o chestie care vine si care e pusa de o parte pentru toti si toate,intr-un anume fel...de ce nu ai matale rabdarica si o sa reusesti sa iti dai seama cand va fi momentul ala si ai sa te luminezi...stiu pe cienva care era ceva dus la marginea extremului cu acest proiect,devenise cea mai acra fiinta din univers....acum este o mamica simpatica de doi copilasi frumosi...
Te pup si iti doresc ca noul an sa vina cu realizari maxime in ceea ce va priveste pe amandoi , pe absolut toate planurile....

Veronica spunea...

Stiu ca ce-i al meu e pus deoparte, dar pana am reusit sa accept asta, m-am dat cu capu de multi pereti. Si am reusit sa accept asta dupa lungi stari depresive duse la extrem uneori. Ma bcuur ca am resuit sa imi revin sa m-am lasat in voia sortii. Nu imi fortez norocul si ce mi-e scris. Daca e sa fie, e binevenit, daca nu, sunt atatia copii ce au nevoie de un camin.

Ana-Maria spunea...

Bravo!

A apărut o eroare în acest obiect gadget