Social Icons

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Si vreti sa mergeti la spital?

A doua seara de Craciun am avut oaspeti. Din joaca, Mariuca a alunecat pe gresie si s-a lovit la mana dreapta. Si dai cu plans de durere. O doare si o doare si gata! I-am pus compresa rece, nimic. O doare. Am incercat sa ii dau ca apuce ceva cu mana respectiva, nimic. O doare!
Deschid imediat lista garzilor din spital sa ma informez macar peste cine dau. E ok medicul, am mai fost la el si a fost foarte bine. Imbrac copila, ma imbrac si eu, il las pe Mihnea in grija oaspetilor si sun la minunabilul serviciu de urgenta, 112. Nu raspunde nimeni! Sa-mi dau una! Mai sun o data. Intr-un final, raspunde o voce. Ce-am patit! Nimic, voiam doar sa ne conversam. Ii spun in detaliu ce s-a intamplat. Timp pierdut. Ma preda la ambulanta. Reiau povestea: s-a jucat, a alunecat, o doare, nu vrea sa apuce nimic cu ea.
Si vocea de la ambulanta ma intreaba daca s-a umflat, daca s-a invinetit, daca face febra, un miliard de daca. Ii spun ca noi avem antecedente cu cealalta mana si vreau sa vina o ambulanta. La care ea senina ca pasarea de noapte: da vreti sa mergeti la spital?
Sa-mi trag o duzina de palme! Da pentru ce  am sunat cucoana la 112? Sa va povestesc ce mi s-a-ntamplat? Sa-ti incarc inteligenta si aia putina, cu necazul meu?
Normal ca vreau sa merg la spital, ca daca eram medic, poate stiam ce sa-i fac. Foarte nemultumita de dorinta mea, ma anunta ca imi trimite o masina, in 10 minute. Eu, femeie conducator auto, fac 6-7 minute pana in oras, cu tot cu trafic, cu tot. Ei fac 10 minute. Fie!
Si ies afara sa astept ambulanta. Trec 15 minute, sun. Mi se spune ca a plecat o masina catre mine. O mai astept. Si astept! Masina s-a dus la alta adresa in zona. Ca nea omu soferu nu stie ca in zona sunt blocuri ANL. Nu trebuie sa stii ca sunt blocuri sau nu, trebuie sa stii strazile unde vin. Dar poate ca fisa postului nu prevede asta si astfel se explica timpul pierdut pana la sosirea ambulantei.
Nu mai merg cu masina personala la spital cand am vreo urgenta cu copii pentru ca mereu sunt poftita sa astept afara, pe hol, intr-un curent infernal, cu copilul suferind. Si afara astept foarte mult pana isi baga asistentele fisele in calculator, tastand tasta cu tasta. Si suna doctorul cand isi aduc aminte sau cand sunt cel putin 3-4 pacienti, ca doctorul nu coboara pentru un singur pacient.
Asta e Romania noastra, asta e sistemul sanitar care ar trebui sa ne vindece, sa ne faca bine...dar vom sfarsi precum domnul Lazarescu

vineri, 27 decembrie 2013

6M si 1V

Venirea iepurasului ne-a adus o veste nespus de frumoasa pentru familia noastra: vom avea un nou membru in familie. In Joia Mare din Postul Pastelui aveam sa aflu ca sunt insarcinata din nou. Mi-am facut un test de sarcina sa fiu sigura ca nu sunt si ca pot astepta in liniste diversele treburi muieresti, ce vin o data-n luna. Si cand colo, surpriza! Eram doar cu Mariuca acasa, am izbucnit in plans si am luat-o-n brate. I-am zis ca va avea un fratior! Nu stiu de ce nu i-am zis ca va avea surioara, pur si simplu asa mi-a iesit atunci! Si imediat m-am panicat. Ceva ma lovise in moalele capului si incepeam sa realizez ce avea sa mi se intample: voi fi mama a doi copii mici. Ce-o sa ma fac?? Cum o sa ma descurc? Cum o sa reusesc sa fac fata? Miliarde si catralioane de intrebari imi veneau in cap. M-am mai linistit cat de  cat, mi-am luat sotul de la o manifestare cu biciclisti, i-am dat minunata veste in cel mai sec si nepotrivit mod. L-am lasat fara aer, caci mi-a cerut sa-i deschid geamul la masina. Am ajuns acasa, ne-am imbratisat, i-am aratat minunatul test si nu mai stiu ce-a mai fost. Stiu doar ca timp de-o saptamana, o saptamana si ceva m-am purtat de parca eram o straina pentru el si invers. Ne panicasem amandoi, cred. In loc sa ne apropiem, ne indepartam si mai mult unul de celalalt. Cel putin eu asa am simtit. 
Dar a trecut perioada de criza si usor, usor ne-am regasit si am inceput sa ne bucuram de fiecare ultim moment al vietii in trei. Si vremea a trecut, lunile s-au scurs. Aveam deja un nume pentru bebelus: Mihnea Matei. Nu fusesem la morfologie, dar pentru noi bebe era baiat. Asa am simtit. ASA MI-AM DORIT! Nu puteam concepe ca poate fi si fata. Nu aveam nume pentru fata. TREBUIA SA FIE BAIAT! Si gata!
In august am aflat ca minunea din burta era exact cum mi-am dorit: BAIAT! Atunci am simtit ca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior si nu mai voiam sa-i dau drumul. Visul meu de-o viata avea sa devina realitate: sa am fata si baiat. Incepusem sa ma intreb de ce mi se intampla toate astea mie, dar am renuntat sa mai pun intrebari si m-am bucurat si am inceput sa multumesc pentru tot ceea ce mi se intampla. 
Lucrurile au decurs normal, sarcina mergea bine, bebe isi facea simtita prezenta din ce in ce mai bine. 
Cine a spus ca o sarcina nu seamana cu cealalta, perfect adevarat a grait. Am trait doua experiente unice, total diferite una de cealalta. 
Termenul nasterii era in jur de 20 decembrie, dar pentru cezariana m-a programase undeva in jur de 15 decembrie. In ultima parte a lunii noiembrie simteam ca pocnesc. Aer nu mai aveam, ma miscam pe loc, incepusem sa am si ceva contractii. Si-am zis ca de Mos Nicolae eu voi sta cu puiul in brate. 
A urmat o perioada de monitorizare, in care dna. doctor a decis sa avansam data nasterii pe 6 decembrie. Dar de la o vizita la alta, in urma controalelor, data se schimba. Ultima ei "strigare" a fost 4 decembrie, insa eu abia atunci aveam programare la tuns, pensat si altele. Si am zis ca nu pot sa nasc cu ciumafaia aia de par in cap, ca eu visez de mult la o tunosare si vreau ca baiatul meu sa ma vada "bela si rachitoare". Pe raspunderea mea a acceptat sa ma lasa sa ma frizez, dar in dimineata zilei de 5 sa ma prezint spre internare. OK! 
M-am tuns, exact cum am visat. Multumesc Nadia Manea caci de fiecare data plec de la tine si mai frumoasa si mai increzatoare in mine. De fiecare data reusesti sa faci numai lucruri bune din parul meu de 2 lei. Asa ca ziua de 4 decembrie a fost una de real rasfat. Seara mi-am permis o baie mai calduta, stiind ca pana la urmatoarea baie cu adevarat baie, va trece mult timp. In seara cu pricina am avut niste contractii de am zis ca nasc atunci. Am luat niste No-spa si m-am rugat si l-am rugat pe Mihnea sa mai astepte pana dimineata. Si a fost cat se poate de intelegator si a avut rabdare.
Dimineata am dus-o pe Mariuca la cresa, am strans-o tare la pieptul meu, i-am dat cel mai fierbinte sarut si am plecat plangand. Cateva zile aveam sa stam departe una de cealalta. La spital am urmat acelasi traseu ca la nasterea Mariucai: internare, fise, semnaturi, ca primarul :), analize, discutii, "premieri" in avans, sonde si alte lucruri pregatitoare pentru cezariana. Si toate astea se sfarsesc cu aceeasi replica: "Poftim in sala. Gata!" Si dai cu panica frate! La Mariuca m-am dus ca inecata cu capul inainte, nu stiam ce avea sa ma astepte. Acum, stiind ce se intampla in preaslavita sala, m-a cam cuprins teama. Am reusit sa vorbesc sa nasc cu aceeasi echipa de medici, exceptie facand doctorul anestezist. O doctorita SUPER! O femeie plina de optimism, care isi face treaba cu profesionalism, care stie cum si cand sa te incurajeze. Anestezia a fost un fleac, am simtit doar intepatura, dar si aia foarte vag. Am mai ras, am mai glumit, mi s-a spus ca s-a intervenit, am auzit pe cele doua doctorite cand se pregateau sa "ïntre" si aici era sa se rupa firul. Mi-a scazut tensiunea rau de tot, pulsul era si el pe duca. Si atunci au inceput sa roiasca in jurul meu fel si fel de asistente, cu diverse seringi pline cu diverse potiuni sa ma aduca la linia de plutire. Si in toata acesta agitatie, au auzit un planset de bebelus. BAIATUL MEU SE NASTEA! A plans inca din burta! Doctorita anestezista i-a dat de la sine 10, dar cum 10 nu se da la cezariana, a ramas 9. Nu sufar de orgolii vedetesti, sanatos sa fie! 
S-a nascut cu tripla circulara de cordon ombilical. Si daca toti isi vedeau de treburi si nu a zis nimeni ora nasterii, am intrebat cat este ceasul. S-a nascut la 10.15, exact aceeasi ora ca si surioara lui Mariuca. Inca un semn ca intre ei e ceva special, o legatura inceputa inca din viata lui intrauterina. 
Mi-a fost adus sa-l pup. Am cerut sa-l pup pe ambii obraji. Cand i-am simtit caldura pe obrazul meu am scapat lacrimile la vale. Am simtit cum buzele mi se cufunda in obrajii lui. Un falcos frumos, asa plin de vernix cum era. Spre deosebire de Mariuca care a fost foarte curata, Mihnea inca nu era curatat de vernix. Si a plecat spre salonul de primire a bebelusilor. Si am ramas la un X si 0 cu doamnele doctor si asistentele.
M-am linistit! Ce fusese greu trecuse. Oare? Sau greul abia atunci incepuse. Nu mai conta! Se nascuse si baiatul nostru. Ma simteam ca la sanul lui Dumnezeu. 
Am multumit tuturor pentru aportul adus, chiar daca a dus o tava de ici colo. A multumi cuiva pentru un serviciu cat de mic adus, e de bun simt. Doamnele chiar au fost surprinse ca le-am multumit, caci majoritatea  pacientelor pleaca duse. 
M-au dus pret de un ceas la reanimare. La Mariuca nu am trecut pe acolo! Fereasca sfantu ce e acolo. In stanga mea un batran pe ultimele zvacniri, in dreapta doi copilasi iesiti din operatie. Am inchis ochii si ma concentram sa nu aud nimic. Ma gandeam la Mihnea, la Mariuca, la Mihai, la toti cei care ma asteptau dincolo de un perete. In drum spre salon, mi-am sarutat sotul cu mult dor si i-am zis cel mai sincer si din suflet "TE IUBESC", mama m-a sarutat parinteste si in salon cu mine. Voiam sa dorm putin, sa prind puteri pana la intalnirea cu Mihnea. 
Sam, omul meu de legatura cu tot ce inseamna spital,verisoara mea adica, mi-a adus aparatul foto si mi-am vazut odorul. Un grasun! L-am pupat si i-am transmis ca il astept la san. Si a trecut ora 15, si a trecut si 18 si Mihnea nu mai imi era adus. Sam imi spunea mereu ca e bine, o sa-mi fie adus mai tarziu. Dar ea a plecat acasa si eu am ramas cu asteptarea. La 21, la un schimb de tura, am intrebat daca bebelusului Maxim nu ii este foame, caci de dimineata de la nastere si pana acum nu mi-a fost adus. Si atunci am aflat ca e la perfuzie si ca e mai bine. Am simtit pentru o secunda ca mor. Cum adica e mai bine? A fost si mai rau? Am avut noroc ca asistenta respectiva s-a intors si am cerut detalii. Si-a dat seama ca nu stiam nimic, mi-a spus doar ca a avut nevoie de putin oxigen si acum e pe perfuzie. Dar este bine. Imi venea sa ma ridic, sa crape operatia, sa ma rup in mii de parti, numai sa ajung sa-mi vad copilul, sa simta ca sunt langa el, ca ii sunt aproape. Stiu cate minuni face simpla atingere dintre mama si copil. Voiam sa fiu cu el. Dar un somn puternic m-a cuprins si am dormit pana dimineata. Prima asistenta care a intrat in salon am intrebat-o cum e Mihnea. Insa ea nu e de la salonul respectiv. Ufff! Simteam ca mor.
Si cum cineva acolo sus are mereu grija de mine si ma ajuta, urmatoarea care a intrat in salon a fost dna. doctor neonatolog. Am intins mainile spre ea, ca si cand mi-l aducea pe Mihnea si am intrebat-o ce s-a intamplat cu puiul meu. Si am aflat! Se pare ca odata ajuns in salonul bebelusilor, adaptarea la mediul extern a fost mai greoaie pentru el. Si a avut un moment in care nu prea putea respira. A fost pe picior de plecare la Iasi, la Spitalul de copii. Si tot Sam a fost cea care a rugat sa se mai astepte putin, poate vrea sa porneasca singur. O zi inaintea nasterii lui Mihnea, a fost un caz exact la fel. Un baietel nu s-a adaptat la mediul extern si a fost trimis la Iasi, insa pe drum s-a gandit ca totusi el e barbat in devenire si vrea sa respire singur, asa ca s-a intors inapoi la mama lui. Si Mihnea a vrut si el sa stea cu mama lui. A inceput sa respire singur, insa a fost tinut sub stricta observatie. A stat cu perfuzie timp de doua zile si jumatate. Abia sambata seara am stat si noi amandoi. Insa am cerut sa ma cheme sa-l pun la san de fiecare data cand plange. Am rugat sa nu-i fie dat supliment, caci sanii mei musteau de lapte. Si daca tot e frate cu Mariuca, de ce sa traga el de la san? Si ne-am chinuit putin. 
Al meu sot s-a suparat ca, de ce nu ni s-a spus in ziua cu pricina ca ceva nu e tocmai ok cu el. De ce nu am fost consultati. Sam a fost atat de precauta, ne mintea privindu-ne in ochi, insa minciuna ei a fost de bun augur. Daca s-ar fi intamplat sa nu fie bine, avea sa ni se spuna, sa ni se ceara parerea. Daca am fi stiut pas cu pas ce se intampla cu el, i-am fi transmis toata starea noastra de ingrijorare, de teama si cine stie cum ar fi evoluat lucrurile. Nestiind, lururile au evoluat de la sine spre foarte bine. 
Greu, foarte greu a luat in greutate. La fel ca si la Mariuca, am plecat cu o greutate in foaie si cu alta reala. I-am explicat doamnei doctor ca mediul nu ma ajuta absolut deloc si acasa, noi doi, vom creste mari si frumosi, ca si Mariuca, din 2,660 kg la externare a luat extrem de bine in greutate, in unele luni chiar peste 1kg. 
Am intrebat daca incidentul cu pricina il va afecta pe viitor, daca trebuie sa fiu precauta la ceva anume. Stiu ca bunul Dumnezeu are grija de noi si acesta va fi doar un incident mai putin placut. Chiar daca startul lui in viata a fost facut oarecum cu stangul, stiu ca va fi un baiat sanatos! Chiar mi-am permis o gluma cu dna. doctor neonatolog si i-am spus ca el se astepta sa fie intampinat in mediul extern de surioara lui Mariuca si daca tot nu a dat de ea, s-a gandit sa se intoarca in burta mamei. A trecut! Acum suntem bine!
Multumesc tuturor celor care m-au sprijinit pe acest nou drum: pornesc de la familie, de la Mihai si Mariuca, in primul rand, caci ei sunt familia mea, parintilor; Sam iti datorez atat de multe, nu am cuvinte sa iti multumesc pentru cate ai facut pentru copii mei cat am stat in spital; multumesc de la infirmiera pana la doctori pentru faptul ca am iesit vie din sala si pot sa ma bucur de copilasii mei. Acum, putere maxima sa-i crestem imi doresc.
Si-o sa incalec pe-o sea si-o  sa va spun ca acum noi suntem familia Maxim cu 5 M si-un singur V, Mihai, Miruna Mariuca, Mihnea Matei si eu, Veronica. Va pup!



duminică, 18 august 2013

Vis implinit!

Si dai si plange, si razi, si fii fericita, si iar plangi ca nu intelegi cum de ti se intampla tie asa minune. 
De cand ma stiu, mi-am dorit UN FRATE. Nu stiu de ce un frate si nu o sora, poate pentru ca am pierdut un frate, nu stiu sigur, dar e clar, asta imi doream. Chiar si la 25 de ani cand m-am maritat, eu inca speram la un frate.
Si pentru ca am fost singura la parinti mi-am dorit sa am cel putin doi copii. Doua fete, doi baieti, nu conteaza, doi sa fie. Dar cel mai mare vis al meu era sa am fata si baiat. Imi doream nespus, pentru ca asa mi-am dorit pentru mine.
Intai a aparut Mariuca, o minune de fata, care a venit cand nu mai credeam ca voi avea copii vreodata. Si asa jumatate de vis era implinit.
Mereu mi-am dorit, daca Dumnezeu va vrea sa am acesti doi copii, ei sa creasca impreuna, sa nu fie o diferenta prea mare de ani intre ei. Stiam ca va fi greu, dar nu si imposibil. Nu stiu care e diferenta perfecta intre frati, nu cred ca exista asa ceva, insa Dumnezeu alege pentru noi sa mai avem un copil. Vestea a venit in Joia mare din postul Pastelui, din dorinta de a-mi confirma ca nu sunt insarcinata. O saptamana nu am stiut si nu am putut sa am bucur de aceasta veste, insa cu putin sprijin din exterior, mi-am zis ca TREBUIE sa fie baiat. Si de atunci am crezut cu o asa tarie in visul meu, ca trebuie sa am fata si baiat, incat vizita pentru morfologie fetala a confirmat asta: VOM AVEA UN BAIAT!
Si plang de nu mai pot, de fericire. Si nu inteleg DE CE? Dar nu mai pun intrebari, nu mai caut raspunsuri! Invat sa ma bucur de ce am! Si ma declar CEA MAI FERICITA!
TE IUBESC NESPUS DRAGUL MEU SOT! 
SI ITI MULTUMESC PENTRU CA ALATURI DE TINE 
MI-AM IMPLINIT CEL  MAI DE PRET VIS: 
SA AM FATA SI BAIAT!


joi, 1 august 2013

Dimineata grea

1 august, inceput de luna, prima zi de vacanta la cresa. Credeam ca are sa fie bine, insa copilul meu NU VREA VACANTA. Desi i-am explicat de ieri ca, copiii au vacanta, ca doamnele pleaca si ele in vacanta, ca ea va sta cu bunica, azi despartirea a fost sfasietoare.
Nici in prima zi de cresa nu am plans si nu am plecat cu inima sfasiata. Efectiv urla si se agata de mine, sa o incalt sa mergem. 
Nu-mi place sa plec in momentul ei de neatentie, dar azi asa am plecat. 
Imi doresc sa fie bine, sa accepte ca trebuie sa stea cu bunica atunci cand mami si tati sunt la serviciu. 
Azi sunt praf. 

miercuri, 3 iulie 2013

Legatura speciala

Se stie ca intre frati exista o legatura foarte speciala. Ca nu toti o pastreaza, e fix problema lor. 
Desi nu am un frate sau o sora in viata, pot spune ca cunosc si simt aceasta legatura, intre mine si fratiorul  meu din ceruri. Mereu il simt aproape, mai ales in momentele mai putin bune. Il rog mereu sa vegheze asupra noastra si sa ma faca sa merg pe un drum drept si bun.
Si tocmai din motivul ca sunt singura la parinti mi-am dorit nespus DOI copii.Si Dumnezeu a vrut ca aceasta dorinta a mea sa se implineasca: Mariuca si bebe in burta. 
Desi imi doream nespus ca, copiii mei sa creasca unul cu celalalt, sa nu fie o diferenta foarte mare de ani intre ei, vestea venirii lui bebe2 m-a socat putin. O perioada de timp nu am stiut sa ma bucur de aceasta veste minunata, insa cu putin ajutor si suport moral, am realizat ca de fapt asta imi doream in fapt. Acum lucrurile stau altfel, ma bucur de fiecare secunda de gravidanta, caci sigur nu o sa ma mai intalnesc cu aceasta stare vreodata. Dar cine stie ce ne rezerva destinul!
Dar sa revin la legatura dintre frati. Inca de pe la 12 saptamani de sarcina am simtit o chestie foarte ciudata dar nespus de frumoasa cand Mariuca se cuibarea langa burta mea si ii facea "mai-mai" lui bebe din burta. Simteam, exact in locul in care Mariuca isi lipea corpul de burta mea, o caldura imensa, o senzatie greu de descris. In secunda in care se dezlipea de mine, trecea si senzatia. Ciudat! Stiu! Spuneti-mi ca sunt nebuna, dar eu cred ca deja intre ei doi exista o legatura puternica. Simt si cred ca bebe din burta stie ca in lumea exterioara il asteapta o surioara!
De sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel am simtit primele miscari serioase ale lui bebe. Sa va spun ce se intampla acum cand Mariuca vine langa burta mea? Simt cum impinge acolo undeva, parca ar vrea sa bata palma amandoi. Si cum pleaca Mariuca de langa burta, cum lucrurile revin la normal. 
Suna cam ciudat! Dar eu ma simt in al noualea cer!

marți, 25 iunie 2013

Paf

Fiica`mea. 2 ani si 3 luni. Copil vorbaret, purtam adevarate conversatii "filosofice" :))
Dimineata ne pregateam fiecare pentru serviciul ei. Ea discuta cu niste carti de joc cu Mickey, inca in pat, eu cu restul pregatirlor. Si apar in dormitor. Iar ea, cu o fata senina, cu niste ochi sclipitori si voiosi, mi-a zis: "Mami, fumoasa eti!" A sarit din pat si direct la mine. M-a imbratisat de picior, pana acolo a ajuns. Am crezut ca lesin. Primul compliment, SINCER si NEVINOVAt de la fii`mea. 
Eram imbracata cu o rochie cu fluturi, de vara, in colturi, racoroasa, vaporoasa. Nu stiu ce i s-o fi parand atat de frumos, dar eu...nici acum nu mi-am revenit. 
Si a cerut sa o imbrac si pe ea cu "ochita"
Multumesc draga mea! Mami te iubeste nespus!

duminică, 23 iunie 2013

Pe scurt...asa

Am lipsit o vreme din peisaj. De lene. De somn. De netimp. Nimic nou sub soare, doar ca incepe sa se cunoasca burta, nu ca as fi fost vreo plata pana acum. M-am ingrasat! Dukan, unde esti tu Dukan?! 
Fata de sarcina cu Mariuca, acum poftesc. Si poftesc la fructe, musai sa fie reci, la legume, dar nu de toate, as manca cartofi cu rozmarin si telemea pana sa-mi vina rau, insa stiu sa ma opresc la timp. Poftesc la bauturi reci, sifon din categoria bauturilor fara alcool. Si poftesc la BERE cu alcool. As bea butoaie intregi cu bere!
Deocamdata nu stim, ecografic, ce sex are bebe, insa pentru noi este deja BAIAT. Are nume, asa tot ce ii trebuie! Eu nici nu ma pot gandi la varianta fata. In august aflam sigur. Nu cred ca o sa fie bai mare daca Nemescu ne va zice ca in loc de cuc o sa avem tot o puta. Mihai cica e obisnuit deja cu fetele, are experienta, insa simt eu ca sufletul lui pofteste la un cuculin. O fi din cauza asta? :))
Mariuca incepe sa constientizeze ca familia se va mari. Spune ca "mami coca buta", vine si ii da pup si ii face "draga-draga". Aaaa, sa nu uit, NO MORE PAMPERS. Ziua, de mult am renuntat la el si de vreo 2 -3 saptamani nu mai face nici noaptea in pat. AM FATA MARE!!! Am asteptat-o pana sa fie pregatita si lasand copilul sa faca totul DOAR atunci cand este pregatit, nimeni nu este tensionat si frustrat. 
In rest totul e liniar: casa, serviciu, cresa, gatit, acum mai putin ca e prea cald. 
Sincer am nevoie de o evadare din peisajul asta. As vrea la mare, pentru copil, insa nici muntele nu e de lasat. Vreau sa merg sa uit o vreme de tot si de toate. Sincer as pleca singura, insa o sa-mi fie nespus de dor de toata rutina. Vad eu cum le impac.
Hai va pup si ne mai auzim.

miercuri, 22 mai 2013

Haideti la concurs!

Daca pana la Mariuca priveam cu scepticism mijloacele de purtat copiii, gen wrap, port-bebe, sling, manduca, odata ce mi-am comandat unul, vreau sa-i multumesc celui care a inventat asa ceva. Poti face piata linistit, fara sa te scuzi mereu ca lovesti lumea neatenta cu caruciorul, poti face plimbari doar tu cu bebe, in care sa ii spui vrute si nevrute, in care sa il vezi cum doarme linistit si implinit, cum iti zambeste ca si multumire. 
Vreau sa incerc si o manduca, drept pt care m-am inscris la acest concurs
Recomand orice mijloc sigur de purtat bebelusii, asa ca va invit si pe voi sa va inscrieti pana pe 29 mai, ora 22. La multi ani HIP-HIP! La multi ani Manduca!

marți, 7 mai 2013

De unde vin copiii?!

Si raspunsul meu este: de la Doamne-Doamne! El ii trimite, atunci cand stie El mai bine. El este singurul care stie cand suntem cu adevarat pregatiti sa devenim parinti. Ii trimite in diverse momente ale vietii noastre: cand ne asteptam mai putin, cand ne pierdem orice speranta ca ni se poate intampla o asa mare bucurie. Cand planifici si se intampla, eu cred ca e noroc. Si ma bucur ca sunt si oameni atat de norocosi, care nu trebuie sa astepte, care nu trebuie sa dispere, sa sufere. Dar si aici, tot mana si vointa Domnului e.
Mariuca a venit cand imi pierdusem orice speranta ca as mai deveni mama. Si El, Dumnezeu, mi-a trimis-o! Ii multumesc zi de zi pentru asta! Ma topesc instant cand imi spune "mamica mia". Si pune ea un accent de ma preling la picioarele ei. 
Si voi fi DOAR mamica ei, pana undeva in decembrie, cand, daca totul va decurge bine si nu vor fi alte probleme, in familia noastra va poposi un nou membru. Un membru mic-mic de tot, care acum are 8 saptamani si si-a facut culcus in burta la mine, fara ca eu sa am habar. Eu eram ferm convinsa ca raul mi se trage de la o dereglare de CM. Eu care eram experta in teste de sarcina, cand am vazut ca se inroseste si linia de control :))), am dat in balbaiala. Eu, cea care stiam tot despre cand vine, am sau nu am simptome, uneori imi fabricam singura cateva, acum am fost prinsa pe picior gresit. Totul era zero in mintea mea.
O veste mai frumoasa nu puteam primi in Joia Mare. Multumesc Doamne ca ne-ai ales sa fim iar parinti!

PS. Filmuletul asta e demential! Sper sa va placa.

miercuri, 17 aprilie 2013

Discutii

Usor, usor Mariuca vorbeste din ce in ce mai bine romaneste. Limba ei de inceput a fost si va mai fi chineza. Dar ne dam toata silinta sa ne intelem si cu romanii, in limba lor. 
Simt cum imi crapa inima in mine si lacrimi stau sa-mi curga pe obraz cand ma plimb cu ea. E visul meu SUPREM. Sa ma plimb cu COPILUL MEU! Si mai ales, ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu asa fata. 
Orice iesire din casa e motiv de discutie. Despre orice ne iese in cale. 
Ieri, m-a facut atenta ca in drumul nostru e "Coca. Coca.". O mamica isi plimba bebelusul in landou. Ii explic ca asa am dus-o si pe ea pana a invatat sa mearga in picioare. I-am spus mai apoi cine este bebelusul si ca este baietel. Si-am intrebat-o daca ar dori sa avem si noi un baietel la noi acasa. Si a urmat raspunsul: "Nu! Bai`selul mama lui!" Ii spun ca nu il luam pe acel baietel, ca vorbim cu Doamne Doamne si sa ne trimita si noua un baietel. Foarte hotarata si ferma, asa cum ii sta bine unei berbecute, ca "Nu. Coca mama lui"
N-a fost chip sa o induplec. Bai`selul trebuie sa stea cu mama lui. Dar mai negociem!

vineri, 5 aprilie 2013

Exces de zel sau cum sa te bagi in seama dimineata

Ceata. Foarte deasa. Trafic greoi. Mai mult de treapta a treia de viteza nu puteai sa-i dai. Abia vedeai botu` masinii. Ajung usor-usor in oras. La o trecere la nivel cu calea ferata un echipaj de politie. Aveau clienti la control. 
Imi duc copila la cresa si plec la serviciu. Parchez regulamentar si sa ma indrept spre locul de munca. In drumul meu, o balta mare. Ocolesc. O doamna ca mine nu poate trece prin apa precum gasca, ca nu am pene pe spate. Acelasi echipaj de la calea ferata, opreste langa mine, ca unde ma duc.
La muna, don` politist, nu la cersit. Ca de ce merg pe mijlocul strazii, ca pe ceata asta, ma poate accidenta o masina.
Si s-au aprins becurile rosii. TOATE! Si toate sirenele zbierau in cap la mine. Ba baiatule, tu ma vezi femeie, ma crezi si proasta. Tu crezi ca-s o pustoaica de 18 ani careia nu i s-a uscat cerneala pe permis si te-ai gasit sa te bagi in seama la mine, cu japca?! Cat tupeu! 
Ii spun ca numai gastele trec prin apa, iar o doamna veritabila ca mine nu se cuvine sa ma murdaresc pe papuci. Si ca vederea ea functioneaza INCA la capacitate MAXIMA, dar i-as fi vazut si mai bine, daca si ei ar fi avut proiectoarele de ceata aprinse. Le-am zambit si am plecat.
Cat tupeu! Cata nesimtire!
Sincer, ma astept la o opriri in trefic din partea lor. Ca militienii sunt scarbosi si razbunatori. Iar barbatii militieni sunt mitocani rau!

miercuri, 3 aprilie 2013

Vreme mohorata afara si inauntru

Doua zile. Atat a tinut vremea frumoasa. Dar cum orice inceput este mai timid si mai greoi, sper ca soarele si vantul cald de primavara sa revina. Am maxima nevoie de el.
Si cum nimic nu vine niciodata singur, vremea asta ciufutnica s-a cuibarit si in suflet. Si nu inteleg cum poti sa-l ranaesti pe cel de langa tine voit? Asta face parte din natura umana? Nu vreau sa cred.
Si in toata starea asta de rahat in care zac, si cu toata vremea asta care nici nu ploua, nici nu lasa soarele sa iasa, nici vantul nu bate asa cum ar trebui, eu trebuie sa fiu tare. CUM?
Azi ma obsedeaza melodia asta. Unde ma duc, unde intorc capul, o aud. Si vreau sa nu fi existat! Melodia, versurile care dor pana la mate, durerea sufleteasca.
Daca aveti ceva soare in plus, trimiteti si la mine o raza.

luni, 25 martie 2013

2

Doi ani frumosi, 
A implinit,
Miruna Mariuca!
Si noi o iubim
Foarte mult
Ca e tot ce-avem mai scump!
LA MULTI ANI RAZA DE SOARE!
LA MULTI ANI FETITA SCUMPA!
24.03.2011, ora 10.15
24.03.2012, ora 10.15
24.03.2013, ora 10.15


vineri, 22 martie 2013

Sadica?

Nu stiu cum sunt alti copii, insa Mariuca mea e ALTFEL. Stiu, fiecare copil e unic in felul sau, insa mai toti se tem de injectii, de doctori si cate si mai cate. De cele mai multe ori, parintii recurg la un santaj urat: daca nu papi, mergem la injectie, daca faci pe tine, te duc la doamna doctor, daca nu ai, zbang vine bau-bau.
Asa cum povesteam, Mariuca s-a pricopsit cu scarlatina. Ne-am vindecat, suntem bine acum. Insa pe toata perioada tratamentului fata mea a ajuns sa prinda drag de asistente, medic si tot ce e imbracat in halat alb. De cum intram pe poarta spitalului, striga: "Doa`na dotor, a` vinit! Doa` do`tor!" Ajunsa sa i se faca tratamentul, lucrurile luau o alta intorsura. O durea teribil. Mi se rupea inima pentru ea. Dar cu toata durerea trasa si cu toata suferinta, ea vrea in continuare, la doamna doctor.
Dupa o perioada indelungata acasa cu noi, reintorcerea la cresa e cam dificila. Se lasa cu plans, mai cu lacrimi, mai mult fara lacrimi :)). Ieri, spre exemplu, a plans, fara lacrimi, cam o ora, ca ea nu voia sa se debrace de pijamalele cu "vonane", "nu chesa", "nu pisu". 
"Si ce vrei sa faci Mariuca?"
"Doa`na do`tor `je`tie"
Atunci la doamna doctor la injectie sa mergem. A stat la imbracat, repede sa mergem, sa se incalte. 
Azi, la fel a ieri. Deja traim ca-ntr-un serial. Vreau finalul sa vina mai repede.
Dimineata la cresa, mai mult fara lacrimi, ca ea vrea sa doctor sa faca injectie. I-o fi placand mai mult tortura decat joaca? Atat de sadica sa fie?:))

joi, 21 martie 2013

Rau la suflet

Aici scriam despre o situatie mai putin placuta in care am ajuns fara voia mea. Azi am reusit sa ma intalnesc cu partile implicate, sa vad si eu care minte si care rupe cu minciuna. Nu pun problema recunoasterii vinei sau asumarii a ceea ce au facut. NU EXISTA asa ceva! Ma scarbesc lasii care nu au pic de demnitate in a-si recunoaste vina. 
Vazandu-se puse in fata adevarului, au inceput s-o dea din colt in colt, ca nu cred ca am zis, ca poate mi-ati zis dumneavoastra si cate si mai cate scuze, care nu faceau altceva decat sa acuze. Am fost multumita sa vad cum se dau de gol unii pe altii.
Imi pare rau sa vad ca sunt astfel de oameni lasi, lipsiti de demnitate, care nu au puterea de a recunoaste ca au gresit si asta e, capul nu pot sa il iau.
DE CE au recurs la asa mojicii si au facut asa mare valva de la un rahat de boala al carei sezon e?
Ma mai gandesc daca o sa-i las copilul si la anul la aceasta cresa. As retrage-o ACUM, insa ar fi grea acomodarea pt ea. Si asa, dupa o saptamana si jumatate de pauza, reintoarcerea la copii si despartirea dimineata sunt cumplite. Dimineata a plans o ora sa o imbrac cu pijamaua, ca nu vrea la "chesa", ca ea vrea cu mami. Ne-am imbracat cu suspine si cu lacrimi in ochi. 
Azi mi-e rau la suflet!

duminică, 17 martie 2013

In rahat, fara voia mea

Duminica trecuta i-am facut Mariucai aerosoli cu un medicament nou. Spre seara i-a aparut o usoara iritatie in jurul gatului, insa am zis ca e reactie adversa la noul medicament. Numai ca in peisaj a aparut si febra. Usoara, 38. Am dat antitermic, seara a fost ok. Insa dimineata burtica, spatele, mainile erau pline de eruptie. Asa ca, incolonarea si la medic. 
Ne-a consultat, ne-a verificat si am primit bilet spre sectia de boli infectioase cu observatia de scarlatina. 
In spital, lunea dimineata e un haos TOTAL! Internari, recoltari, vizite, toate odata sa se intample, de se poate. Ne vede medicul de garda si se decide internarea, sub aceeasi observatie de scarlatina. Plecam acasa sa ne aducem bagaj de spital, fara sa ni se recolteze intai analize sau macar sa ni se spuna ca trebuie si asa ceva pana la ora X. Cand am ajuns din nou la spital era trecut de ora de recoltare, deci nu i se puteau recolta analize si duse la laborator. Si cum spitalul asta nu e prevazut cu sectie de UPU, nu ai ce face.Toti iti dau cu flit. Doar ca dna. dr. a rugat sa se ia proba de exudat si sa se duca la urgente. Restu nu puteau fi duse si ele la urgente, avand in vedere ca e un copil?? Nu, copiii nu reprezinta o urgenta!
Asa cum am zis, numai lunea dimineata sa nu vii in spital cu treburi. O nebuneala cumplita era! Si profit de acest haos, sa mai smulg ceva ore acasa cu copilul. Noi trebuia sa fim izolate, caci scarlatina e boala contagioasa. Saloane libere nu erau, rezerve nici atat. Ce m-a oripilat, e faptul ca, in acelasi salon stateau mamici cu sugari si batrani. Cum e posibil asa ceva?
Si dna. dr. e deacord cu mine, sa revin mai pe seara, sa incepem tratamentul si sa fim internate intr-un salon singure. M-am interesat in sus si in jos, ne puteam trata si la domiciliu, doar ca trebuia sa mergem la tratament la orele stabilite. Perfect! Asta trebuia sa obtin pt linistea mea mintala si pt siguranta noastra. Caci, in spital te duci cu o boala si pleci cu mai multe. Dar cum sa obtin asa ceva? Inima imi spunea ca asa va fi!
Pana seara am pus si branula copilei, am bocit amandoua, una de durere fizica, eu ca nu pot face ceva sa ii alin durerea.
Seara ne prezentam din nou la spital. Febra era tinuta sub control. Nu urcase mai sus de 38, eram ok. Tonusul ei era ok. Ni se explica tratamentul, cum, de ce, cat, pana cand. Acum sa vedem cum facem cu internarea. Acolo e ocupat, acolo nu se poate, acolo erau tigani si indraznesc sa intervin. Si fac o rugaminte MAXIMA sa fim lasati acasa, ne izolam singuri, venim la tratament. Ii explic ca daca totusi e boala contagioasa, nu putem sta in salon decat tot cu caz de scarlatina. Dna. dr. ma aproba. BUN! Si in incercarea de a ne gasi un loc singure, eu mai rog o data, daca nu se poate sa stam acasa. Si primim raspuns afirmativ. O asigur ca daca febra urca mai sus de 38,5 trecem strada si ajungem la spital. Ii spun ca m-am descurcat si cu febra 40 acasa, fara spital sau medic. Da, mi-am asumat un risc, dar am ferit copila cateva zile de antibiotic, dat asa, doar ca e febra mare, fara sa se stie de la ce. Ii este administrat prima doza de penicilina si multumim inca o data si acasa cu noi. 
Anunt la cresa ca Mariuca nu vine si ca e suspecta de scarlatina, FARA sa spun ca e luata din colectivitate. Mereu am spus ca nu se stie cauza. A doua zi, ne-am facut si noi parintii cate un exudat, sa vedem de nu avem chiar noi acest streptococ, fara ca boala sa erupa. 
Intrasem intr-o rutina de acum: casa-spital-casa. Febra scazuse, bubitele se terminasera de erupt, copila isi recapatase pofta de mancare. 
Se confirma ca Mariuca are streptococul beta hemolitic de grup A, deci facuse scarlatina ca la carte, cu a afirmat dna. dr. 
Rezultatul lui Mihai era negativ, la mine iesise ceva, trebuia sa mai astept. Pardalinca inima incepea sa imi spuna, ca eu sunt purtatoare de streptococ. Dar pana la confirmare, asteptam. 
Intre timp cei de la DSP au facut o vizita la cresa, ei autosesizandu-se; erau in cabinet, la triaj, cand am ajuns noi la spital.
Daca va intrebati unde e rahatul, o sa spun doar atat: cine mi-a citit postarea pe o retea de socializare, unde am spus ca Mariuca are scarlatina, sa faca bine si sa REINFOREMEZE asistenta sefa de la cresa, ca EU NU AM SCRIS NICI UNDE ca Mariuca a luat scarlatina de la cresa, ca nu eu am trimis DSP-ul in control la cresa, ci ei erau deja in cabinet cand noi am ajuns si s-au autosesizat; NU EXISTA nici o sesizare din partea mea, iar cine si-a permis sa divulge rezultatul analizei mele, facuta la un laborator privat, va fi tras la raspundere. 
In ce hal am ajuns??? Ce as avea de castigat sa fac reclama negativa cresei??
Voi, parsivestilor, RUSINE sa va fie! Sunteti inadmisibil de NESIMTITI! Si ma voi rascula impotriva voastra! Cu totii veti plati!

vineri, 8 martie 2013

Femeie, mama...

...Nevasta, bunica, matusa, sora, cumnata, amanta, curtezana, confidenta, de care ai fi, tot FEMEIE esti!
Si azi esti serbata! Ti s-a alocat, din cele 365 de zile, O ZI in care sa fii venerata! FEMEIA! Frumos cuvant, cinste celui care l-a inventat!
Cuvintele din aceasta reclama sunt atat de bine alese si de ticluite incat te inmoaie! Cat de frumos vorbeste despre FEMEIE! Ce v-ati face voi, fara de noi?! Dar noi fara de voi?

LA MULTI ANI FEMEI!
Si fiti FEMEI nu doar azi, de 8 martie, ci MEREU! Caci orice zi poate fi un 8 Martie frumos! 
Si nu vreau sa inchei, fara sa-mi cer scuze SOTULUI meu, caci RECUNOSC, sar, nu doar calul, ci o intreaga herghelie de cai, uneori. 
TE IUBESC MIHAI!
Si iti multumesc pt intelegere si rabdare! Stii ca si eu fac la fel!
Iar melodia este doar pt amandoi!

Zi frumoasa si cu soare in suflet sa aveti!

marți, 5 martie 2013

Auzi ,duduie?!

"- Vezi ca nu ai parcat cum trebuie! Nu vezi cat loc ai lasat fata de cel din fata? Ia uite cat ai lasat si fata de cel din spate!"
Dap! Cica "auzi duduie!" Nu stiam ca sunt duduia mosilor. 
Parcasem cat nu se poate mai regulamentar si mai corect posibil EVER! NICIODATA nu reusesc sa parcez lateral in spatiul desenat pe asfalt. Nu incap! Asta e! Dar azi, azi am incaput din 2 miscari! Nah! Si cand incap si eu, ma ia la rost un mos parcangiu. 
Ne-am mai schimbat 2 replici la limita bunului simt si i-am urat de bine!
Nah! "Auzi duduie!"
Zi buna si cu soare sa aveti!

duminică, 3 martie 2013

Lipsa de bun simt


Nu va speriati. Nu e incendiu. Sunt doar vecinii nostri lipsiti de bun simt care fac un mic gratarel pe balcon. Mi-e mila de bietul animal, nu si de vecini. 
Am vrut sa sun la politia comunitara sa ii intreb cand fac sectorul la noi, insa am fost oprita. De ce sa fiu eu cea cu mot in frunte sa sun atat timp cat vecinii lor directi accepta situatia? Ca nu vreau sa fiu afumata de niste NESIMTITI care isi bagau si isi dregeau in momentul inmanarii cheilor de la apartamente, ca ce astea sunt apartamente, asta e gresie, astea sunt usi?
In spatele blocului, la vreo 100 de metri, nu le am deloc cu aproximarile, este un loc special amenajat pentru gratare. 
Ei de ce au bun simt si il folosesc? Sau nu stau la parter si nu au unde face gratar IN CASA. 
Cred cu tarie ca cei care s-au mutat aici au uitat si ultima farama de civilizatie la marginea targului. Pacat!

vineri, 1 martie 2013

Primavara, bine ai venit!

Oficial de azi incepe primavara. 1 Martie! Frumos! Ziua se anunta a fi una frumoasa. Soarele ne-a scaldat chipurile inca de la primele ore, desi obrajorii ne erau inca rosii de ger. Incercarile de a-i pune Mariucai o bratarica martagoasa s-au deovedit a fi inutile. A tras de ea pana i-a fost scoasa. Am incercat in fel si chip sa ii explicam ca e mai-mai, ea avea o problema, sa o scoata.
Nu am dus martisoare la cresa. Am dat bani pt cadou de 8 martie. Nu am dat martisoare nici la colegi. O sa dau intr-o alta zi.
Azi am senzatia ca multi sunt falsi si dau pe-a fara de prostie. Am vazut femei de la coada vacii, care le sterge vaca mucii cu coada, impopotonate mai ceva ca o pagoda. Urate! Hilare! De ce vor sa strice asa zi frumoasa? Vor sa sperie primavara? Multi nu au simtul penibilului, sincer. 
De ce isi schimonosesc sufletul? De ce nun sunt EI?
Nu-mi bat capul azi! Azi e frumos din cale-afara! E CALD! Inselator ce-i drept! Dar abia astept sa-mi iau copila de la cresa si sa mergem la plimbare. 
Primavara frumoasa sa aveti! Cu soare si bucurii in suflet!

joi, 28 februarie 2013

Ma fac rea!

Nu se mai poate! Esti bun, esti luat de prost! Sa incercam si cealalta varianta, cea rea! Vedem ce-o iesi!
Eu sunt un om civilizat in trafic. Nu iau fata nimanui, ma deplasez regulamentar, dau prioritate, nu-mi fortez norocul, parchez acolo unde trebuie fara a bloca pe vreo careva. Fac foarte urat cand ma sicaneaza vreun mascul in trafic, cand imi ies in cale, crezand ca daca sunt femeie merg in reluare sau sunt mai inceata. Nu sunt eu pilot de formula 1, dar nici a mort nu merg. Sa n-o ma lalaiesc aiurea, sunt un conducator auto normal in trafic.
Am renuntat la autobuz si folosim masina, daca tot o avem. Mariuca inca nu are rabdarea necesara sa astepte in statie, inca nu intelege ca mai trebuie sa mai mergem 2 statii si apoi coboram cand ea VREA sa coboare cand s-a oprit autobuzul; are momente cand vrea sa o duc in brate, iar eu deja sunt pomul de Craciun, decorata cu fel si fel de plase, sacosele, ghiozdanele. 
Marti, dupa ce isi rezolva treburile, Mihai mi-a lasat masina undeva in centru, regulamentar, fara sa incomodeze pe nimeni. Am luat copila de la cresa, era foarte frumos afara si am mers pe jos. Redescoperim mersul pe jos! Si cum mergeam noi din balta in balta, ajungem intr-o zona de unde puteam sa ne reperam masina, blocata de o alta. Dar cum noi nu mergem de sa ne ia radarul, m-am gandit ca o sa apara proprietarul si noi o sa plecam linistite la ale nostre treburi. Intr-un final ajungem la masina, nici urma de proprietar. Eh, o sa vina. Doar e constient ca a blocat o alta masina. Mi-a placut ca a apasat butonul de avarie! Pai daca ai avarie, unde esti? Sau tu esti avariat la bunul simt?! Si dau un claxon! Iar lumea se uita ca la urs. Dar insist, ca poate aude omu si isi aduce aminte ca si-a lasat masina aiurea.
Deja ma uitam dupa vreun politist local, de ce nu, unul de la rutiera. Dadeai cu pusca si nimeni nu era in centru. Si cand nu ai treaba cu ei, te impiedici de lesurile lor. Si mai dau 3-4-6 claxoane ca poate se scoala omu de pe buda. Atat eu cat si Mariuca ne pierdeam rabdarea. Dau copila jos din masina si asteptam. Si cautam cu privirea orice fiinta in 2 picioare mergatoare care sa-si urneasca masina din loc.
Il sun pe al meu sot si il intreb ce se intampla daca sun la politie, copila deja plangea, rabdarea mea era nervi maximizati. Si cum vorbeam la telefon, un brebenel tamp rasare cu ochii holbati intr-un telefon. Face cativa pasi, se opreste, butoneaza iar telefonul, copila plangea si mai tare. M-am rugat la toti sfintii sa nu fie el, ca sterg cu el pe jos la cati nervi aveam. Si el era. Culmea nesimtirii s-a oprit in spatele masinii si si-a mai butonat de cateva ori telefonul. L-am facut albie de porci. Am sters toate cocinele cu el. Regret amarnic ca nu am sunat din prima la politie. Mai ales ca 2 masini departarea de a mea erau locuri goale de parcare, care pe toata perioada asteptarii noastrte si inainte, nu au fost ocupate.
Asta e masina brebenelului tamp, nesimtit si ipocrit! Daca il cunoasteti, spuneti-ii ca i-am urat numai de bine. Data viitoare il pun in bataia pustii. Oricum nu va mai fi nici o alta data viitoare in care sa astept. M-ai blocat, chem militia sa te amendeze. Imi pare rau pt tine, dar de mine mi se rupe sufletul. Asa ca, aveti grija pe cine blocati, sa nu fiti amendati!

luni, 18 februarie 2013

Si daca tot e luni si iarba nu creste, cat savurez o cana cu ceai sa mai scriu ceva. E asa, o chestie, pur personala. Un naduh, Ca ma termina de creier prostimea. Cine i-a inventat pe prosti? 
Nu am de ce sa imi cer scuze, insa exista multi prosti pe lumea asta. Si nu ii doare frate. Ca nesimtirea si lipsa de bun simt nu doare. La ei e ceva firesc, face parte din structura ADN-ului.
Eu stiu asa. Si nu stiu daca e bine sau rau, dar cand traiesc si imi desfasor existenta :)) intr-o colectivitate, ma dau cu lumea, cu majoritatea. Dar altii, nu. Mai catari decat asinii si mai inganfati decat prostii fuduii sa nu mai fie nimeni. Doar ei si atat. Ca prostu pana nu-i si fudul, parca nu-i prost destul.
Nu-mi place deloc sa fiu codasa codasilor. Sa ma astepte o lumea intreaga pe mine, sa ma termin de fasait.  Ca asta imi gadila mie orgoliul de sub cur. 
Am depasit faza de pus la suflet, dar ma scoate din sarite fudulia prosteasca. Ma zgarie pe retina. 
Dar cum am zis mai sus, prostu pana nu-i si fudul, parca nu e prost destul. 
Si in loc de incheiere, ofer spre didicatie tuturor paduchilor societatii asta
"Cu prostu nescolarizat
Te lupti putin si ai scapat.
Dar duci o munca colosala
Cu prostu care are...scoala"

Bretele aveti?

Din alea de prins pantalonii, sa nu se duca la vale. Aveti? Am nevoie. Maxima nevoie.
Dukan al meu da roade. Si inca bune. Intr-o luna si un pic s-au dus 10 kile. Nu pun poze, nu cersiti. O sa pun doar atunci cand efectul va fi cu adevarat WOW! Sa se ramana, nu ca la dentist, ci mai rau.
Si cad, bre, lume hainili di pi mini! :))) Incepand cu chilotii, terminand cu ce se termina. Si mai este de dat jos. Multisor. Nu mi-e rau, nu mor de foame, mananc si dupa 20 daca ma injunghie. Deja e un stil de viata. Altul. Mai sanatos. Prea sanatos as zice. Trecerea la acest nou stil de viata a fost asa lina, nimic nu am simtit.
RECUNOSC, mai calc in strachini. Si uneori o gafez la modul cel mai murdar. Gen imbucat o ciocolata neagra intr-o fractiune de secunda. Voi dukanei nu incepeti sa trageti cu pietroaie. Mi-am revenit. Mai are si omul slabiciunile lui. 
Dar sa revin la bretele, pachesti, paschete, cum le ziceti voi. Aveti? Trimiteti si la mine. Sau, daca nu e prea mare rugaminte, un card cu multe zerouri in cont, aveti? Sa fac garderoba noua. Nu se mai poate in asa hal. 
Si pana termin cu slabitul, eu cate haine o sa trebuiasca sa-mi cumpar?
Dar azi e luni, iarba nu creste, hainele curg, bretele nu am. Va pup si va doresc de bine. Sa fiti sanatosi! HA!

miercuri, 13 februarie 2013

Cu nino-nino!

Din pacate aseara am ajuns iar la spital. Vechea problema, manuta stanga. Din joaca cu papusile a sarit si ea in sus fugindu-i mocheta de sub picioare si a aterizat pe burta. S-a sprijinit mai brusc in mana si atat a fost. Am consultat imediat garzile pe net si imbracarea. Era doctorul nostru preferat. Cu ce mergem? Nu cu masina personala. Toate experientele la spital cu masina personala se sfarsesc cu tone de nervi, injuraturi printre dinti si ore de asteptare. Venind cu masina persoanala, suferinta si plansul copilului nu reprezinta o urgenta. Asa ca am apelat numarul unic de urgenta, 112. Stam, discutam, explicam si sa asteptam venirea ambulantei. Nu am asteptat foarte mult, stam si departe de statia de ambulante, drumul este foarte rau, adevarate cratere existand in asfalt. Am avut parte de o asistenta draguta, amabila, care a inteles de ce am apelat la serviciile lor si nu am venit cu masina personala. 
Nu stiu cum se face, dar avem o bafta ceva de speriat, mereu dam de aceeasi asistenta atotstiutoare. Nu cheama medicul, indiferent de urgenta, pana nu tasteaza ea, litera cu litera, datele necesare pentru intocmirea fisei pacientului. Poti sa mori, sa crapi in acel moment, ea trebuie sa isi faca fisa intai si apoi cheama medicul.
Am tras aer in piept si am asteptat. Imediat a aparut nenea doftorul, ne-a vazut, a pus osciorul la loc si gata. Amabil, dragut, sociabil cu copii. Aaaa si fara sa astepte spaga. 
Speram sa nu mai ajungem atat de degraba la spital. Pana atunci va doresc de bine.


sâmbătă, 9 februarie 2013

Impresii si pareri...pur personale

Primele impresii au fost bune, insa doar de aparenta. Odata mutati, vezi ca lucrurile stau putin invers. 
Si pornim de jos, din parcare. Asa ne-au ajuns timpurile si ne-am mutat iarna, pe o zapadalauca de mai aveam putin si sunam la comandamentul de iarna sa vina sa fac partie, sa poata intra masina cu calabalacuri. Dar au scapat de mine, caci primul bloc ANL este populat de diverse persoane care doar si-au sunat colegii sa vina sa ii dezapezeasca. Deci si pilele pupincuriste au rolul lor benefic, UNEORI. Si cum zapadalauca i-au prins pe diversi cu masinile deja parcate, chiar si in zona de acces in casa scarii, hai sa ne facem loc de parcare. Si apuca-te domnule Maxim si da zapada de-un loc de parcare. Numai ce sa vezi, cum pleci, hop apare un vecin tarsor si iti ocupa locul, ca daca e deja dezapezit, el de ce sa se osteneasca sa isi faca unul. Si cum sa nu te ia toti dracusorii??? Dragi vecini, va anunt ca am inceput demersurile sa imi inscriptionez loc de parcare pt care sa platesc impozit si sa va fereasca Sfantu Sfant sa parcati pe locul meu, jar mancati si fum va cacati. 
In mare s-a cam mutat lumea. Si cum minunatele blocuri s-au dat in folosinta fara utilitati, nu avem lumina pe casa scarii. Cam de o luna de zile avem fiecare curent in apartamente, pe casa scarii ba. TOTI avem nevoie de acest bun comun, insa NIMENI nu face nimic in acest sens. Doar nu sunt prosti.
Si ma mananca in dos sa ma interesez de ce e nevoie ca sa iluminam si minunata casa scarii. Fac un anunt si il postez pe usa de la intrare. Se face o sedinta, se dezbat diverse probleme si se trag concluziile: 
- sa se respecte in limita bunului simt locurile de parcare, asa cum si le-au dezapezit fiecare si sa nu vanam locuri goale;
- sa se adune o suma de bani si datele necesare pt a incheia contractul pt lumina, ulterior sa punem si interfon. Si cum TOTI au nevoie, NICIUNUL nu are timp sa se ocupe. Sa fiu a naibii, da` pt voi cum de ati avut timp? Dap, sa ne dam la fund, ca doar asa e romanul, fundist. Si daca tot eu am pus afis, in lipsa ma mandateaza sa ma ocup. Ma ocup, vad eu cum, ca VREAU lumina pe casa scarii, ca m-am saturat sa merg orbecaind. Se stabileste si o data limita pana la care sa se aduna banii si datele. Din 16 apartamente cate sunt, doar 6 au dat bani si de la inca 3 am cules doar datele, urmand sa primesc banii. Iar data limita e maine, deci mai e timp de o minune. Sa mai spun ca in ziua primirii cheilor toti erau plin de verva si de elan, ca fac, ca dreg, aduceau si femeie de serviciu pe scara, puneau si lumina, puneau si interfon, schimbau muntii din loc. Si uite cat de bineintentionati sunt acum. Pai unde va elanul dragi vecini? S-a pierdut pe drum? Stiu, stam cam departe de oras, dar doar nu v-ati lasat spiritul civic acolo, iar in zona ati venit fara. Nu mai doriti iluminat pe casa scarii? Aaaaa, va puneti bec cu senzor din casa, ca nu aveti nevoie lumina la comun? Dar nici de ala nu va puneti ca va e tarsa, ca eu care stau la 3, ma folosesc de lumina voastra sa ajung in casa. 
Oricum vine primavara de acum, ziua de mareste, luna viitoare trecem la ora de vara, asa ca pana la iarna nu o sa avem nevoie de lumina, stam la lumanare!
Si inca ceva, postul de sef de scara e vacant, va rog, concurati. Eu doar ma ocup de iluminat, restu e CANCAN!!!

sâmbătă, 2 februarie 2013

Acomodare

Avem deja o saptamana de cand locuim oficial la noua adresa. E bine, CALDDDD, uneori insuportabil de cald, desi caloriferele sunt date la minim. E liniste, suntem departe de aglomeratia si agitatia orasului. Acum pot sa-mi adorm in liniste copilul, fara ca vreun autobuz sau sofer afemeiat sa claxoneze dupa fuste scurte.
Si Mariuca s-a acomodat mai bine. In prima seara in noua casa a plans. Voia la casa ei. I-am explicat si i-am oferit timpul necesar acomodarii. Iar acum totul e bine.
Noi astia marii ne-am revenit cat de cat din raceala, insa pae Mariuca am trecut-o pe antibiotic. Am epuizat toate variantele pana la antibiotic si virusul nu a trecut. Asa ce ne-am vazut in fata faptului implinit. Nu sunt adepta antibioticului, dar cand se impune, mi se pune un nod in gat. Speram sa ne facem bine cat mai repede si sa nu se mai repete.
Ne acomodam usor usor si cu mersul cu autobuzul. Ne place, insa sa nu stationeze mult in statie ca deja ne ia cu plictiseala si nu e bine. 
Casa este inca cu susul in jos, asteptam mobila de sufragerie ca sa mai eliberam din cutiile depozitate haotic.
Sper sa le rezolv cat de cat saptamana asta, cat sunt nevoita sa stau acasa cu Mariuca. Avem interzis la colectivitate macar o saptamana, sa ne punem bine pe picioare. 

miercuri, 30 ianuarie 2013

Eu si autobuzul

Sau baba si mitraliera. In vremurile de azi, sunt babe care manuiesc destul de bine o mitraliera, insa eu am nevoie de timp sa ma acomodez cu autobuzul.
Nu sunt nascuta direct in masina personala, am circulat in tineretea mea cu diverse mijloace de transport in comun, insa nu in zona unde locuiesc acum. Dar orice lucru are un inceput, nu?
Si cum dimineata Mariuca s-a trezit inca de la 6, am profitat de ocazie si am mers impreuna cu Mihai in oras, sa duc fata la cresa. Evitam astfel un rand de croncobazauri din autobuz. BUN! Am dus copila la cresa, am rezolvat ce aveam de rezolvat si inapoi acasa la milioanele de treburi ce ma asteptau. (De ce numai pe mine ma asteapta?:)))) Ma asigur ca e autobuzul corect si la drum! Geamuri inghetate, lume zgribulita si cugetez ca am facut bine ca am plecat cu al meu sot odata. Si mergem si mergem, mai incerc sa zaresc pe unde suntem. Reusesc sa deslusesc o statie si-mi spun ca a doua statie e capat de linie. Ajungem, insa stupoare, nu toti au coborat. Cobor si vad un tablou necunoscut. Si-mi spun ca am gresit. Urc inapoi in autobuz. Si ma sageata desteptaciunea sa intreb totusi daca acolo e capat de linie. Deja miliarde de ganduri imi sageteau creierul: pfuai, ma intorc inapoi, ce tuta sunt, habar nu am unde sa cobor, rusine, vai! Si rog frumos sa ma lase sa cobor. Aveam o fata de copil pierdut de mama si de tata si care se roaga de primul iesit in cale sa-l duca la ai sai. Odata coborata, incerc sa gasesc un indiciu ca am coborat cu adevarat bine. Si vad minunatie de bloc. Respir usurata, sterg sudoare de pe frunte si la treburi.
Vai de capu` meu! Trebuie musai sa ies in recunoastere si sa-mi cunosc imprejurimile, ca asa nu e de bine!

marți, 29 ianuarie 2013

Asezati si nu prea

Ne-am mutat in casa noastra! DAP! 
Impropriu zis casa noastra, ca e a Goscom-ului, noi suntem tot chiriasi, dar aici pot investi cum si unde si cat vreau, stiind ca imi va ramane mie, pana cand imi tuna sa schimb ceva. Sambata am adunat tot calabalacul si MUTAREA! Am dus copilul la mama, caci numai ea lipsea din tot peisajul mutaristic ca totul sa fie perfect. 
Tot sambata a venit, de fapt a fost adusa, bucataria. FRUMOASA! Prea frumoasa pt cat zbucium am tras cu ea. Imi place nespus. E locul unde as vrea sa stau mereu. Cand o sa ajung la cutia cu aparatul foto si o sa gasesc si geanta cu incarcatoare, o sa fac poze si o sa postez. 
Sufrageria este depozitar: Cutii pline, goale, pe jumatate pline, saci, paturi, vrafuri de diverse. Unde Dumnezeu am adunat atatea intr-o garsoniera? Pfuaii! Si cate am aruncat cand am impachetat si cate mai arunc si acum cand vreau sa le pun la locul lor. Haine, cani, farfurii. Sa se mai foloseasca si altii de ele, ca eu le tin degeaba.
Mi-am luat 3 zile de CO sa incerc, pe cat posibil, sa le descalcesc si sa le gasesc rostul in noua casa. Sper ca pana vineri sa vine si mobila de sufragerie sa mai eliberez din spatiu.
Pana atunci, va zic ca-mi crapa inima de bucurie, ca AVEM CASA NOASTRA!
Va pup!

marți, 22 ianuarie 2013

Ramas bun!

Pentru mine copilaria inseamna viata la tara. Nascuta la oras, viata la tara m-a fascinat de mica. Lumea satului, simplitatea si modestia ei, totul parea atat de frumos si de simplu. Am avut si am, inca, un imens noroc sa am inca bunici in viata si mai ales sa traiasca la tara. Si pe langa ei, la tara, in satul bunicilor, mai e si sora mai mare a mamei, familie cu 6 copii. Acolo pentru mine era raiul pe pamant. Aveam cu cine ma lua la prostii si giumbuslucuri. Vacantele pareau atat de scurte in compania lor. Mereu voiam sa mai raman. 
Am avut si a ramas inca in suflet, o legatura speciala cu ei. Nu as putea sa explic clar de ce si cum, dar ei s-au pliat cel mai bine pe inima, sufletul si dorintele mele. 
Fara urma de a supara pe cineva, dar acolo m-am simtit ca la mine acasa. Ei au fost ca fratii mei. Asa i-am simtit si asa ii simt si acum. M-au acceptat ca a lor de-acasei! 
Din pacate, duminica stalpul casei a plecat la cei drepti si eu nu pot sa accept si sa cred ca nu mai e. Ceva in mine s-a rupt. Mosu` a fost ca al doilea meu tata. Mi-l amintesc cum taia mamaliga cu ata in 8 parti si dintr-o parte imi dadea si mie. Nu ne batea, ne altoia din vorbe si asta facea cat o bataie zdravana. 
Din pacate Dumnezeu l-a luat la El, curmandu-i durerea si suferinta. Sa ajungi in lumea dreptilor si sa veghezi asupra alor tai si a mea, caci stiu si simt in continuare, ca nu ai facut diferenta intre ai tai copii si mine.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Zi tulburata

Febra mutarii ne-a cam tensionat mai mult decat ne asteptam. Diverse raspunsuri intarzie parca prea mult sa vina, starea de incertitudine ne face sa fim irascibili, drept pt care, in aer pluteste multa tensiune, nervi, irascibilitate. Noi cu ale noastre, copilul putin neglijat afectiv, iar consecintele nu au intarziat sa apara.
Dimineata, din senin, Mariuca a inceput sa se agite, sa arunce cu hainele pe unde nimerea, sa planga isteric, arunca suzi, buna si nedespartita ei prietena suzi, era aruncata cu atata naduh, de am zis, gata, pana aici i-a fost. Nu voia imbracata, nu la copilu, nu aia, nu cealalta. Sa o tin in brate sa se linisteasca, dar cine sunt eu? Ma lovea, cu putere chiar, nu voia sa ii vorbesc, nimic. Nu stiu cum am ajuns la cresa, nu a vurt sa ii dea pup nici lui tati, NIMIC. Nu voia imbracata cu fusta, care ea si-o alesese, nu cu papuci, ba la baie, nu la baie. Ma  striga si cand ajungeam la ea ma lovea, fugea de mine. Urat de tot!
Pentru prima data am stat si am ascultat pe la ferestre daca se linisteste. Incepea sa ma doara stomacul de suparare. Cum ma`sa am reusit sa o neglijez in asa hal incat sa o afecteze atat de tare? Vioam sa o iau de la cresa si sa ii dedic tot timpul meu ei. Dar oare ar fi ajutat?
Nu stiu. Sunt foarte bulversata azi. Nimic nu imi iese, ma gandesc mereu la ea, la cat de agitata si nervoasa era. 
Am sunat mai tarziu sa vad ce face. Se linistise, dar eu nu pot nici acum. Vreau sa fug la ea si o tin lipita de inima mea si sa nu-i mai dau drumul vreodata sa plece. Ma doare atat de rau inauntru.

miercuri, 9 ianuarie 2013

2013


La multi ani!
Asa se cuvine sa incep prima postare de anul acesta pe blogg. Mi-a lipsit tare mult acest loc`sor, mor ca nu am mai mult timp pt el, insa altele sunt acum prioritare in viata mea.
Sper ca ati petrecut bine de aceste minunate sarbatori, pline cu zapada si frig. 
Nu o sa despic de-a fir a-par cum a fost sau nu a fost 2012. O sa spun ca a fost BUN, dar si Nebun :))) Am reusit sa-mi implinesc un vis frumos, sa ajung la Roma, sa merg la Colosseum, a fost o vacanta minunata. Multumim Ale si Io pt tot!
Anul a fost cum a mai fost, dar finalul lui ne-a gasit cu sufletele pline de bucurie, am primit o casa noua, mai mare, mai frumoasa. Multumim norocului ca ne-a prins din urma!
Nu stiu ce asteptari sa am de la 2013. Nu ma sperie si nu ma tem ca e cu 13. In fond si 13 este un numar precum 69 :)))))))))))) Vreau doar sa ma pot muta cat mai degraba in casa noastra si sa incepem o NOUA VIATA, pt ca, pt mine, simt ca va voi incepe  noua viata!
In rest, va doresc de bine, sa fiti sanatosi si la minte mai luminati. 
LA MULTI ANI TUTUROR!
A apărut o eroare în acest obiect gadget