Cu nino-nino!

Din pacate aseara am ajuns iar la spital. Vechea problema, manuta stanga. Din joaca cu papusile a sarit si ea in sus fugindu-i mocheta de sub picioare si a aterizat pe burta. S-a sprijinit mai brusc in mana si atat a fost. Am consultat imediat garzile pe net si imbracarea. Era doctorul nostru preferat. Cu ce mergem? Nu cu masina personala. Toate experientele la spital cu masina personala se sfarsesc cu tone de nervi, injuraturi printre dinti si ore de asteptare. Venind cu masina persoanala, suferinta si plansul copilului nu reprezinta o urgenta. Asa ca am apelat numarul unic de urgenta, 112. Stam, discutam, explicam si sa asteptam venirea ambulantei. Nu am asteptat foarte mult, stam si departe de statia de ambulante, drumul este foarte rau, adevarate cratere existand in asfalt. Am avut parte de o asistenta draguta, amabila, care a inteles de ce am apelat la serviciile lor si nu am venit cu masina personala. 

Nu stiu cum se face, dar avem o bafta ceva de speriat, mereu dam de aceeasi asistenta atotstiutoare. Nu cheama medicul, indiferent de urgenta, pana nu tasteaza ea, litera cu litera, datele necesare pentru intocmirea fisei pacientului. Poti sa mori, sa crapi in acel moment, ea trebuie sa isi faca fisa intai si apoi cheama medicul.

Am tras aer in piept si am asteptat. Imediat a aparut nenea doftorul, ne-a vazut, a pus osciorul la loc si gata. Amabil, dragut, sociabil cu copii. Aaaa si fara sa astepte spaga. 

Speram sa nu mai ajungem atat de degraba la spital. Pana atunci va doresc de bine.

Urmarite

Azi am profitat de vremea minunata si am prins doua reprize bune de soare si aer curat de toamna. Numai ca a doua iesire nu a fost atat de placuta ca si prima. 

Mariuca a plecat din casa cu o husa de telefon ce o aveam de la una din fetele care au fost in ansamblul de dansuri, o husa viu colorata, paietata, cat sa o fascineze pe copila. Numai ca fluturand-o cand sus cand jos, eu cu ochii dupa cai verzi pe pereti, tarzior am vazut ca nu mai are husa pe mana. Am incercat eu sa o caut cu privirea in zare, insa nu fu chip sa o vad. Asta e! Nu e prima si nici ultima jucarie pe care am pierdut-o. Insa mi-a ramas un gust amar, oricine ar fi gasit-o si nu era populat mai deloc trotuarul pe care mergeam noi la acea ora, putea sa strige si sa ne-o inapoieze. Din pacate spiritul uman nu mai exista. Si un rahat poleit daca gasesc aruncat de altu, sunt in stare sa-l ia si sa-l duca acasa.

Insa cum cautam eu cu privirea husa, remarc la nici 2 pasi de mine un tip, 20-22 de ani, cu probleme psihice, ca mima si el un cautat cu privirea dupa ceva in directia in care ma uitam eu. Nu-l bag in seama si plecam. Si el dupa noi. Tarziu mi-am dat seama ca el ba ne dapasea, insa era mereu precaut sa nu ne scape cu privirea, ba ramanea 2-3 pasi in urma noastra. 

Nu aveam geanta in umar, in buzunarul de la carut aveam apa copilului, deci nu aveam obiecte de valoare care sa-l tenteze de a ne prada. Si eram atat de atenta si absorbita de plimbarea mea cu Mariuca, de asta nici nu i-am dat importanta. Mi-am zis, oras mic, o singura strada principala, nah, poate are omul acelasi drum ca si noi. 

La un moment dat ne-am oprit sa o dau pe Mariuca jos din carut, caci isi odihnise nitel piciorusele. Si omul nostru, 2 pasi in fata mea, scoate un telefon din buzunar si bolmojea ceva neinteles. Si vad husa copilului in buzunarul lui. Un val imens de caldura m-a cuprins si ceva parca ma strangea de cat. Cred ca eram verde de nervi. Si in aceasta stare de totala tensiune, reusesc sa-l abordez cu calm. Ii spun sa-mi inapoieze husa si il intreb de ce ne urmareste. Tremura tot, abia a reusit sa-mi dea husa si a plecat grabind pasul.

NU! El nu ne-a urmarit nestiind cum sa imi spuna ca a gasit husa copilului si sa mi-o inapoieze. Dupa ce am recuperat-o, el a continuat sa isi intoarce privirea sa se asigure ca suntem in spatele lui. De acum noi il urmaream pe el :)))

Sincer voiam sa sun la 112. Insa am mai asteptat sa vad ce intentii are. Si intr-un moment de ezitare al lui, noi am traversat si ne-am oprit in dreptul unor pomi sa vad daca intr-adevar are ceva cu noi. Stiti cum e leul in cusca cand il pisca taunul negru? Era atat de disperat ca ne-a pierdut. Atunci am fost cat se poate de convinsa ca el ne urmarea. Si ne-a zarit. Am strigat catre el ca daca ne mai urmareste sun la politie. Si am plecat.

Lumea de pe strada? Era full de lume. Sa reactioneze? Pai de ce? Si ce daca o femeie cu un copil mic dupa ea e urmarita. Poate are treburi de reglat cu amantul sau sotul. Ce sa ne bagam noi. Sa ne vedem de barfa si sa cautam cu privirea sa vedem ce se mai intampla. Poate se bat si avem parte de o scena amuzanta. De ce sa intervenim? E mai comod sa asisti de pe margine decat sa ajuti. Unde este omenia din noi? A disparut!

Si omul nostru a mai mers o vreme in fata noastra, dar pe celalalt trotuar, se asigura mereu si mereu ca suntem in spatele lui. Cand s-a oprit sa ne vada mai bine, am pus mana pe telefon si i-am aratat ca sun la politie. A demarat cu-a cincea de pe loc si dus a fost. Si noi printre blocuri acasa la noi. 

De ce nu am avut atata sange rece si sa sun la politie? De ce mi-a fost mila de un baiat cu grave probleme psihice?

Ma bucur ca nu m-am pierdut cu firea. Si realizez ca nasterea Mariucai m-a transformat foarte mult. Am mai multa putere decat inainte. Nici frica de el nu mi-a fost, atat timp cat era in fata mea. Aveam un oare control vizual asupra lui. Cat era in spatele meu, mereu imi imaginam ca o sa cad rapusa de un cutit sau ceva. Si ma lua groaza ca Mariuca va ramane singura. Si cu toate astea, DE CE nu l-am predat autoritatilor? Pt ca ele in sictirul si lancezeala lor, m-ar fi chemat intai la sectie sa depun plangere impotriva lui, fa descriere, asteapta sa se mai scarpine ei in fund, sa-si scoata chilotii de la naftalina.

Hmmm! Lume, lume si iar lume! Unde esti tu SIGURANTA SI INCREDERE???

Cu nino-nino!!!

Azi, dupa ce ca aniversez si eu cu omul meu, 5 ani de casnicie si ne bucuram si noi de roada noastra cea bogata, am smotruit casa si am plecat sa ne plimbam, noi fetele. Si daca ne plimbam, sa facem si piata, ca poate da Bunul Dumnezeu si fac si eu un tort. Stiu, sunt la cura, dieta, ce o mai fi, dar tortul nu e bun pentru grasi, slabii sa se infrupteze din el. Si hai sa cumparam diverse. Mai cantam, mai roadem covrigi, nu eu, ci roada mica. Si cand sa ajungem la piata, pt cunoscatori, piata din statie, asa ii spun eu, se aude nino-nino. Asa fac eu la auzul masinelor de Ambulanta, Smurd, Militie si restu care mai sunt, pentru ca nino-nino e nanu. Si Mariuca ridica repede din degetul aratator si uite Ambulanta. Se opreste la piata. Gura-casca se aduna. Si de sub tarabe ieseau. "Unde? Vai, ce s-a intamplat? A murit careva?" numai asa auzeai. 

De ce sa te bagi sa vezi ce si cum cand niste oameni au nevoie de cat mai  mult spatiu de desfasurare, asa ca ne cautam de ale noastre. Piata mica, inevitabil am ajuns la locul cu pricina. Am inlemnit. Un boschetar libidinos din piata, un pisorcos imputin, unu` care cara saci, lazi, gunoaie ca sa faca bani de o sticla de vin batuta cu lantu, beat crupa, s-a dezechilibrat si a cazut. Si de rupt in cap de beat, nu voia sa se mai ridice. Si un alt oarecare a sunat la 112, sa vina bre Ambulantia sa salveze betivu. Un scandal ce facea imputitura aia, nu voia sa mearga la spital, nu voia sa fie pus pe targa, facea ca toate lighioanele padurii. Dar avea omu galerie pe margine "Lasa woi, dute la spital, iti face o perfuzie, iti da de mancare si vii inapoi" Adica mai nou, spitalul e cantina de ajutor social. Sustinatorii, galeria, stia ca daca ramane in spital, primeste si mancare. 

Simteam cum fulgerator de repede mi se ridica atensiunea, cred ca aveam vreo 7000 de batai pe minut. 

Plec! Si o tornada de ganduri ma napadesc. Cum pana corbului impaiat, cade betivul, amicul betiv, suna sa fie dus la spital, vine cea mai performanata Ambulanta, aia cu medic pe ea, stai si calmeaza nebunul sa reusesti sa-l urnesti pe targa si sa-l legi fedeles, ca de acolo in colo vezi ce mai faci si alte persoane, cine stie pe unde, au nevoie de acest echipaj, dar s-a dus doar soferul si o asistenta. Ei, soarta asta nu-i o curva? Cum mama ma`sii toti boschetarii targului sunt luati imediat de pe caldaram si dusi de urgenta la spital, tratati ca urgenta de grad 0 si eu ca ma duc cu masina mea, stai si asteapta ca o scarbitura de asistenta sa sune medicul, sa-i spuna ca un sugar plange de nu mai poate de durere. 

OK, toti au dreptul la sanatate, dar betivului ii turnam intai 5 galeti cu apa rece pe cap, sa isi revina din betie cat de cat si il lasam sa doarma, ca poate ii mai scadeau cateva grade de alcoolemie din sange. Dar nu fratioare. Sunam la salvare ca ii da de mancare. Tu-ti vanghelionul  ma`tii de posircosenie! 

Mi-am amintit episodul cu nasa la urgente, tot nedusa cu Ambulanta, ca pana vin unii dintre ei, mori repede si degraba. Au asezat-o intr-un scaun, paturile erau ocupate, si culmea, tot betivi erau si atunci pe langa putinii cu adevarat bolnavi. Si stai si asteapta sa vezi daca unul, Catalin Patrunjel, bine ca nu era stevie, si-a mai revenit din betie. Si incearca sa-l calmezi sa nu isi scoata perfuzia. Si cand le-am zis ca nasa e in soc anafilactic, ""dar stati doamana ca ii tratam in ordinea sosirii". Ei sa mori tu! Adica sa mor intai si apoi ma tratezi. Ce sa mai tratezi?? 

De ce nu merge sistemul sanitar la noi? Normal ca nu poate el sa mearga, dar zic asa. Pentru ca tratam toti betivii targului, toti libidinosii si imputitii. Cum pana ma`sii pt astia sunt de toate si pt altii nu? 

Stiti ce repede au plecat cu el la spital?? Maine ma duc sa il vad, o sa fie satul ca a mancat la spital. Un pistol, sa ii impusc!

Prima spitalizare

Nu stiu cum se face, dar in ultima perioada s-au cam tinut lant de noi problemele de sanatate. Am inceput cu febra mare, apoi infectie urinara cu e-coli si am continuat cu varsaturi. Si toate ni se intampla cand suntem singure acasa. Parca e un facut, dar asta ma intareste foarte mult pe mine si imi da o putere magica de undeva dinauntru.

Marti am plecat sa facem diverse cumparaturi, iar in drum spre casa Mariuca a varsat. Prima data putin, s-a speriat groaznic, tremura si a adormit. Am spus ca poate ceva nu ii picase tocmai bine la stomacel de la masa de pranz, deja incepusem sa derulez in minte ce mancase, ce bause, a vomat si acum s-a linistit. Dar de unde, la vreo 30 de minute vad in carut o adevarata fantana arteziana. Nu stiu daca m-am panicat, nici timp de reactie nu am avut, nu stiam cum sa o scot mai repede din carut sa nu se innece. Eram harcea-parcea amandoua si carutul solidar cu noi. A inceput sa planga foarte tare, voia doar in brate si sa doarma. Intr-un final am ajuns acasa unde a continuat sirul de varsaturi. Faza proasta e ca nu voia sa bea nimic. Tot ce ii dadeam, varsa. Era si foarte somnolenta, cauta numai sa doarma, nu coopera deloc. La un moment dat statea cu ochii intredeschisi si atunci, cred, m-am cam panicat. Nu stiam daca doarme sau era treaza si nu reusea sa isi tina ochii deschisi. Parca era in coma. Si am actionat. Am sunat la 112, stai si detaliaza unde vrei, adresa. Ma preia telefonic Serviciul de ambulanta si sa stam de povesti: cate varsaturi, febra, cum sunt scaunele, unde vine adresa, intrarea prin gang, explic ca la strada si ma intreaba iar daca intra in gand. Intra tu unde poti, numai trimite-mi o ambulanta mai repede ca, copilul meu e rau de tot. Stau relativ aproape de statia de ambulante, vreo 10-12 minute de mers lejer, la pas. Ei au facut cu masina vreo 20. Am coborat cu Mariuca, desi la telefon mi s-a spus ca va urca asistenta sus sa vada starea copilului. De unde atata boierie pe capul meu! Sa cobor cu copilul la masina! Spun ce s-a intamplat, nu bea apa, nu coopereaza si imi spune ca a varsat de la antibioticul ce-l lua pt infectia urinara. Ajungem la spital si aici incepe partea frumoasa.
Tanara din triaj era semi-adormita, probabil o furase somnul in camera din spate. Stai sa-si revina, ne recunoaste, dar nu stie de unde sa ne ia. O luminez sa isi aduca aminte ca poate se misca ceva mai vioi, copilul meu dormea sau altceva grav se intampla cu ea. Sa faca foia. Dar nu anunti doctorul?? Aaaa, nu acum, dupa ce termin foia. Futu-i ma`sa de foaie! Eu vin cu copilul semi-lesinat si tu ma pui sa stau pana faci tu o foaie de internare?? Da nu poti sa anunti doctorul intai si apoi sa faci foaia? Sau nu esti suficient de apta sa faci doua lucruri in acelasi timp? Un pistol de aveam, ii zburam creierul. Si stau sa scrie adormita. Aaaa, dar uite ca ati  mai fost! Faaa vaco, acum 2 minute ti-am zis ca am fost! Tu dormi in papuci???? Scoala! Sa o trezesc, nu pe ea, ci pe Mariuca, sa o cantareasca? Imi venea sa-i dau cu cantarul in cap. Jur! Trezesc copilul sa o cantareasca ca altfel nu termina foia sulii si a aventurii si nu il cheama pe medic.  

Cu chiu, cu vai a terminat foaia. Suna infirmira sa coboare. Nu de ea am nevoie, ci de medic. Intr-un tarziu il suna si pe ciufutnic. Coboara Maria sa doctorul Lupu. Eu deja cu nervii pusi pe sarma, el intr-un calm nesimtit. Reiau cele intamplate in cursul zilei, ii spun ca suntem sub tratament cu antibiotic pentru.... Cine ne-a dat antibioticul? Eiii aici e aici. Mancatoria de cur e la cele mai inalte cote. Nu pot sa descriu mimica fetei lui la auzul medicului ce ne-a prescris antibioticul, oricum nu  era de bine. Ca i-a picat copilului greu antibioticul. Ei sa mori tu! Chiar asa? Da` a baut antibiotic pana i-a cazut greu? Mariuco, data viitoare sa fii mama mai precauta cu antibioticele astea, sa nu-ti mai pice mama greu la stomac.
Trageam de mine sa raman calma. Ii stiu reputatia de doctor nebun si tampit la creier. Vede copilul si se apuca de scris. Macar a avut bunul simt sa ma lase sa stau jos, deja coloana mea incepea sa cedeze de la stat in brate cu Mariuca. 

Si cum se gandea el ce sa scrie si cum sa scrie, ma pune sa ii povestesc de cum a facut ea febra prima data si nu a cedat sub antitermic, cum am avut "curajul nesimtit" de a sta acasa cu copilul febril cu 40.8. M-a desfiintat complet ca mama, ca femeie, ca persoana. Imi muscam buzele sa nu scap vorbele afara din gura. Nu stiu de unde si cine mi-a trimis o doza de calm si i-am explicat ca eu nu dau antibiotic asa dupa ureche fara a sti EXACT cauza. "Sunteti iresponsabila!" Am vrut sa sar la jugulara lui, va jur! Daca aveam cutit, ii dadeam drumu la sange. Cum duhania ma`tii ai tupeul sa imi spui asa? 

A scris el juma` de pagina, parafeaza, semneaza si pleaca. Am avut totusi bunul simt sa las sa-mi iasa printre dinti un "multumesc". Ne preia infirmiera si plecam pe sectie.

Aici am dat de niste doamne foarte dragute. Isi reamintesc de noi de cand am fost sa-i fac analize. Si acum iar analize! Iar plansete cu lacrimi de croncobazaur. Era in jur de ora 23 si un pic. O liniste deplina! Asta pana cand a inceput sa planga Mariuca. Mai tarziu am realizat ca fata  mea plange fin si delicat! Exista si mai rau de atat. I-au pus vestitul fluturas la manuta, pe care doamnele cu halat alb sa il ude la 6 si la 8 ore. 

Deci care va sa zica, domnu` doctor, ne-ati scos antibioticul nostru, Cedax si ne-ai bagat dumneavoastra doua? Cefort si gentamicina. Pai bine doctorasule, dar asa stii matale a trata copiii? Sa ii indopi cu antibiotice? Te-ai razbunat cumva ca nu am venit la spital cand avea febra 40.8 ca erai tot tu de garda si stiam ca ma vei interna?? Ardealu`ma`tii! Sau ca nu ti-am dat bani inainte, asa ca la curve. Ca numai pe alea le platesti intai si apoi iti presteaza serviciile.

De la 23.30 pana a doua zi la 17.50 Mariuca a stat in continuu in perfuzii. In salon mai erau copilasi si asa ar fi vrut sa se joace cu ei. Striga mereu: cupii, cupii! Si ei veneau si o vedeau si ei mititica asa se mai bucura. Mi se rupea inima in mine cand o vedeam cu manuta cu atela legata de pat, sa nu isi traga fluturasul, sa stea cu manuta intinsa sa poata curge perfuzia mai usor.
Am gasit ingaduire si intelegere la pediatra la care mergem noi, era de garda si ne-a permis sa mergem acasa, numai sa venim la tratament. Am convenit cu doamnele asistente asupra orelor la care sa venim si duse am fost. Nu mai vrem spital in veci. Atat timp cat nu e nimic grav, care sa necesite internare, ne tratatm ACASA.
Nici acum nu stiu diagnosticul cu care am fost internate. Probabil il voi afla la externare. Ca pacient nu ai voie sa stii de ce si pentru ce esti internat. Ai venit, stai, indoapa-te cu antibiotice si cand isi aduc aminte si de tine, poate vei pleca acasa.
Analizele erau varza datorita starii de deshidratare in care se afla. Le vom repeta dupa cateva zile de pauza de la terminarea tratamentului cu antibiotic.
Si cum scria o buna amica pe FB, "Cand copilul e bolnav, lumea mamei se sfarseste brusc". Si in acest sfarsit brusc trebuie sa iti gasesti resursele necesare sa fii tare si puternic, caci ei se bazeaza mereu pe noi, MAMELE. Cel putin cat sunt mici.
Iar in Romania lui cur prajit, intai facerea hartiilor primeaza si apoi daca nu mori te baga cineva in seama!

Tepuiti

Ieri, ne pregateam sa iesim! Eu ii dadeam Mariucai ultimele lingurite de mancare, sotul cu diverse prin casa. Si suna la usa. Deschid, hop o tipa sa intre in casa cu japca. Ca e cu deratizarea, ca trebuie sa dea cu o solutie pentru gandaci, tantari, o aplica la baza peretelui, nu e toxica, nu face rau la copii. Si sa intre prin mine. Apare al meu sot. Nu ii dau voie totusi sa intre, dar imi cere o sticla sa imi lase solutie. Ii dam sticla, mai bolmojeste ca treaba e in legataura cu asociatia, ca a fost pus anunt jos, desi eu am cobborat si am intrat azi in bloc de vreo 4 ori si nu vazusem nimic, imi pune solutie si ne costa 20 de lei. Dam banu, asteptam restul. Se strigau intre ei "Colegu" Si aici apare primul bec aprins. Dar eu nu o strig pe colega mea de birou "Colega", ci ii spun simplu pe nume. Cam o lungea tipa sa imi aduca restul, noroc ca am lasat usa deschisa sa vad cand coboara "Colegu", ca de la el trebuia sa ia restul de bani. Dar foarte ezitanti cu privirea, mereu cu capul in jos, sa nu cumva sa fie vazuti. De ce?  Am incercat sa vad un ecuson ceva, ea nu avea, "Colegul", da, dar atat de minuscul ca nu am zarit nici un nume, nici o firma, nimic. Primesc restul, dar cu o mare balbaiala, nu mai stia cat imi daduse, de acum sa intre sa vada cate camere avem, ca sa vina domnul ca, cu el discutase. ce pret ii spusese? Imi obtin restul corect si pleaca. In scurt timp, bate iar la usa. Nu mai deschid ca o iau la bataie, il trimit pe sot ca pe el il voia, cu el de tocmise. Era vecina de langa, sa ne intrebe cati bani ne-au cerut noua. Ea le permisese sa intre, i-au imputit casa cu un miros oribil si i-au cerut 120 de lei. WOW!!! A cerut femeia chitanta, ca totusi e o suma destul de mare. Cand au auzit de asta, au cerut doar 60 de lei, contravaloarea solutiei. Deci trag concluzia ca restul de 60 de lei reprezenta "manopera". Nu primesc de la ea decat 30 de lei. Au plecat dupa ei, sa vada ce e de capul lor. I-au gasit, cand au cerut sa vada un act ceva, un nume, sotului i-au dat banii, ei nu si au rupt-o cu fuga! I-ai acum de unde nu-s.

Femeia a sunat la 112. Ce a facut politia? NIMIC! Sa vina sa faca plangere. Si cu plangerea ramanea. Si cu 30 de lei pierduti si casa imbacsita de miros urat. Degeaba a incercat femeia sa le spuna celor de la politie ca sunt oameni in varsta la noi in bloc, care nu pot sa iasa din casa, sa vina sa discute cu ei, el/ea de la capatul firului o tinea sus si tare, ca daca vrea, sa vina sa faca plangere. Sa intrebe cati erau, cum aratau, NIMIC. 

Cateva ore mai tarziu, politia romana a venit la masa, exact in zona unde se intamplase "dezinsectia". Unde se aplica sloganul inscriptionat pe masinile lor cu "Ordine si siguranta"? Jalnic. Sa mai ai incredere in institutiile statului ca te apara? NU! Si daca iti faci dreptate singur, tot tu esti vinovat.

BIROCRATIA din Romanaia, incotro???????????

Totul s-a intamplat in zona Piata Vidin-Hotel Europa! Am anuntat mai departe pe multi. Si i-am rugat sa blocheze iesirile si sa cheme politia.