De zi cu zi de la 0 ani

La Ana am gasit o provocare foarte interesanta si am zis sa incerc si eu.

De la 0 la 1 an, habar nu am ce mi s-a intamplat, insa au avut grija rubedeniile sa-mi povesteasca. Pfuaii, da eu am fost papusa voastra?! De ce zic asta? Pai cum, dupa ce m-o adus mama de la spital, una din verisoarele mele din partea mamei, s-a dat cu curu de pamant pana a obtinut permisiunea sa ma tina si ea in brate si sa ma duca de la un pat la altul. Buuunn! Nimic in neregula ca toti erau cu ochii pe ea si pe mine, mai ceva ca pe butelie. Si cum ma ducea ea mandra in brate, cand mai avea vreo 3-4 pasi pana sa ma puna pe pat, hop se-mpiedica si zvaaarl cu mine tocmai in fundul supatului. Asa ca, de aici se explica de ce lumea-mi spune ca sunt de la pamant. Nu ca as fi o fata sanatoasa tun, dar vin din fundul supatului eu. 

In rest toti ma duceau peste tot sa se mandreasca cu mine sau sa intre in fata pe la coperativa sau la magazine, cand veneau la targ, cum se zice :)

Copilaria a fost ceva frumos, insa presarat si cu momente mai putin placute. Tin minte cum ne alinia bunicul din partea tatalui, Dumnezeu sa-l hodine, pe o masa, intr-o camera, pe toti nepotii de prin batatura si ne dadea out moale cu putin usturoi si mamaliga rece. Acum inteleg de ce sunt atat de topita dupa ou cu usturoi si mamaliga rece. Despre acest bunic imi mai amintesc cum facea butoaiele in atelierul lui si cum ma dadeam huta pe strungul lui. Nu ne-a certat o data pentru toate stricaciunile ce le-am facut. Mereu ma lua in brate si ma ridica spre cer, ca si cand m-ar fi inchinat lui Dumnezeu. Insa s-a dus devreme, aveam doar 3 ani. Imi lipseste, dar stiu ca de acolo de sus, de unde e, ma vede si e bucuros de mine.

Imi placea nespus la tara, era Raiul pe pamant pentru mine. Mergeam desculta, desi nu mai aveau idei ai mei cum sa ma determine sa port papuci in picioare. Se pare ca a prins, insa pentru scurta vreme, ideea ca-mi intra greieri in calcaie si o sa-mi cante noaptea. Si nu stiu de ce, dar asta ma inspaimanta teribil, pana am vazut cum arata un greier. Si de atunci caput papuci in picioare. Imi placea nespus sa merg cu miei cu o verisoara din partea mamei. De fapt, trebuie sa recunosc, am fost cu mult mai apropiata de acesti verisori decat de cei din partea tatalui. Aia erau mai reci si imi parea ca nu ma inteleg intru totul. Eu eram tare zburdalnica, imi placea sa ma catar peste tot, sa nu-mi scape vreun copac neexplorat sau vreun pod al casei necalcat de talpile mele. 

Tot in aceasta perioada minunata, la indrumarea unui var, m-am gandit sa fac si eu ce facea el. Si-mi bag un bob de porumb in ureche. Ta-nam! Voiam sa devin o veritabila cultura de porumbi. Si am tacut chitic si nu am zis la nimeni, pana am plans de durere si mi se umflase urechea. Cand m-au vazut ai mei acasa si-au pus mainile in cap de ce podoaba buna puteam fi. Bine ca am scapat cu bine si din asta, insa au urmat altele si mai si. Pe zi ce trecea, deveam si mai nastrusnica si mai nabadaioasa. Dar cum as fi putut sa-mi amintesc de aceasta perioada minunata din viata mea, daca nu le-as fi facut pe toate acestea? Ce farmec ar mai fi avut? Recunosc ca cea mai mare parte a copilariei mele mi-am petrecut-o la sora mamei, caci acolo aveam sleahta cu cine sa ma iau, aveam gasca cu care sa fac toate cele. Si o parte a copilariei am mai petrecut-o la bunica din partea mamei, care o data nu ne-a certat pentru toate cele cate le-am facut. Insa bunica din partea  tatalui ne mai si batea uneori. Insa aveam un frate care efectiv ma chinuia cand ma vedea: aveam un talent tampit sa ma piste si mai rau sa ma muste. Asa stia el sa-si exprime dragostea fata de copii si eu nu reuseam la acea varsta frageda sa percep acest fel de a fi al lui. Si de fiecare data cand il vedeam, fugeam de mancam pamantul. 

Si sa nu credeti ca la gradinita, caci dah, ai mei m-au vrut o culta de mica :))) eram mai cuminte. Nuuu! Unde erau cei mai multi baieti, acolo eram si eu. Degeaba imi dadea mama strampisori albi imaculati si fustite frumos colorate si apretate, cand venea sa ma ia, din capul scarilor imi vedea genunchii zdreliti si fustele una cu pamantul. Am fost cuminte tare, drept pentru care si acum am semne de buna purate :)) Insa pe toata perioada sederii mele la gradinita, cand venea ora somnului nu puteam dormi singur, ci doar in pat cu Macovei, un vecin de cartier. Si doamna stiindu-mi afinitatea catre patul lui, ne-a asezat taman in colturi opuse ale salii. Dah, ti-ai gasit sa o vezi pe Veronica linistita. Pe sub patuturi, sa nu ma vada ceilalti colegi sa ma dea in gat la doamna, tip-til, pe branci, mergeam la Macovei. Si ma lasau sa dorm acolo. Insa o data....ehehehe, am pandit eu sa plece doamnele din clasa si sa-mi incep incursiunea catre patul lui. Si cand eram pe la jumatatea drumului, a intrat doamna in clasa. Opss! Si cum eu dormeam in primul pat de la usa, normal ca a sesizat absenta mea. Si m-a strigat. Si cu un glas ispasit am raspuns de sub paturi. Cica sa ies, pai cum? Eram la jumatatea drumului, asa ca m-am gandit eu sa ma ridic si m-am ridicat cu tot cu patut in cap, de l-am zdruncinat din somnul de frumusete pe un dusman de gradinita. Tarziu am renuntat la placerea de a dormi cu Macovei in acelasi pat. Acum, ca au trecut peste 20 de ani, Macovei nici nu-si mai aduce aminte de mine, iar eu sufar teribil :))

A urmat apoi varsta de 7 ani, cand a trebuit sa merg la scoala. Nimic neobisnuit, insa mama, datorita nazbatiilor facute de mandra ei podoaba, m-a dat la un domn invatator, domnul Xenofon. Un nume neobisnuit si misterios, credeam ca e vreum balaur cu 7 capete, insa am descoperit un invatator excelent. Lui ii datorez multe din ceea ce sunt. El a fost, intr-un fel a spune, acul cojocului meu. A stiu sa ma puna in valoare, a stiut sa-mi scoata in evidenta capacitatile si sa-mi corecteze stangaciile. Si erau slava cerului o multime.
A urmat apoi scoala generala, unde iar am avut parte de o diriginta deosebita, care pentru mine, a continuat ceea ce incepuse domnul invatator, m-a modelat si m-a "finisat" atat de bine ca om. E si normal sa fi facut si prostii pe la scoala, insa rusinea cea mai mare am tras-o cand am fost scoasa o singura data la careu. Daaa, eu am mai prins vremurile cand se facea careu si elevii "uriciosi" si nazbatiosi asa ca mine, erau premiati in fata tuturor elevilor din scoala. Si acea iesire la careul celor rai m-a marcat profund, dupa care mi-am impus sa nu mai ajung acolo vreodata.
Acum, in perioada scolii generale am descoperit eu deosebitul har al fumatului. Dah!! In clasa a VI-a, fascinata de ceea ce facea taica`miu, am zis sa vad si eu ce si cum. Am sterpelit o tigaruie de la el si hai s-o aprind. O mai vazut saracu tigari?!:)) Cand am aprins bricheta a izbucnit o flacara de mi-am parlit sprancenele, genele si parul in fata. Noroc ca nu am ramas cheala. M-am speriat insa nu am renuntat la curiozitatea mea. Asa ca mi-am savurat tigara in tihna. Colegele au avut grija sa ma penseze si sa-mi taie parul ars cu lama :))), dah cu lama. Iar din clasa a VIII-a am facut din tigari prietenele mele de nadejde. Si mama a aflat ca fumez abia la sfarsitul clasei a XII-a. Copil istet am fost, nu?!
Insa ce nu a putut schimba nimeni vreodata, nici in ziua de azi, e faptul ca cei mai buni prieteni ai mei au ramas baietii. Unde erau ei, hop si eu. Nici o miscare fara mine, fara sa stiu si eu ce si cum.

A urmat apoi intrarea la liceu. Normal, ai mei ma vedeau matematiciana universului. Credeau ca voi merge pe strada si voi rezolva in gand ecuatii, siruri si alte fractii matematice. Ti-ai si gasit. Norocul meu a fost ca am luat nota mica la mate, cred ca am gresit voit numai ca sa nu intru, si am ajuns la clasa de uman. Au incercat ai mei cu o pila sa ma transfer, insa imi placea prea mult ceea ce invatam la uman, ca sa ma transfer. Si uite asa am terminat profil umanist. A fost deosebit de frumoasa perioada liceului. Si acolo am amintiri, un cârd. Nu mai pun la socoteala excursiile si drumetiile in judet.
In perioada liceului trebuie sa va spun ca nu prea m-am cumintit. Mi-a mai venit mie mintea la cap sau capul la minte, insa nu era chip sa fiu buna de pus cu busuioc si stergar frumos la icoana. Neahh! Si aici m-am tinut de sotii. Imi amintesc ca prin clasa a X-a sau a XI-a, am caftit o colega la buda. A jignit acolo unde doare mai tare: in mama. Si cum ne adunam in fiecare pauza la fumat la baie, am pus la cale un complot cu alte 2 colege: ele sa stea de 6 sa nu intre vreun prof in buda si eu sa o rezolv pe doamna impertinenta in liniste. Insa cum socoteala din targ nu prea se potriveste cu cea de acasa, sau invers cu e zicala, in timp ce ne paruiam, ca nah, suntem fete si fetele se cearta in par :))), ne-a prins dna. de matematica, pentru care eu aveam si inca mai am un respect deosebit. Si recunosc, ca am invatat matematica din respect pt dumneaiei. Si ne-a chemat la cabinetul de matematica, care era langa cel de istorie. Eu, vinovata, cu coada intre picioare m-am prezentat. Ciufulita a fugit la tatal ei sa ma dea in gat. In fine, tatal aleia a mers la director sa ma exmatriculeze ca i-am batut odorul in scoala, insa atunci a intervenit dna. de mate. Mi-a tinut partea, caci la insistentele ei a trebuit sa ii spun motivul pentru care ne paruiam in baie. Si totul s-a rezolvat super ok, fara parintii mei la scoala, fara exmatriculari, insa am avut nota scazuta la purtare. Ai mei au aflat de incident tot prin clasa a XII-a, dupa ce se domolise complet apa tulburata.
Si cum admiterea la facultate se apropia cu pasi repezi, ai mei s-au gandit ei asa, mai mult taica`miu, ce-ar fi daca eu as deveni o celebra avocata. Si au decis ei pentru mine sa dau la drept. Insa motivul era altul: fata lu` frati`su al mare, mai mare decat mine cu un an, cica mentoarea mea :))) in viata, a dat la drept. Si daca ea a dat la drept, eu de ce sa nu dau? Si atunci m-am opus cu atata inversunare ca le-am pus cartile de romana si istorie in brate si le-am zis sa invete ei sa devina ei avocati. Eu nu copii pe nimeni si fac ce vreau in viata. Nah, aveam deja 18 ani, deci puteam decide asupra mea. Imi doream nespus jurnalism, insa imi stiam sansele. Drept pentru care m-am inscris la istorie, filosofie si geografie. Filosofia am ales-o pentru ca imi cam placea si ma cam pasiona. Istoria am ales-o la plesneala. Insa nici acum nu stiu de ce am ales geografie, eu care sunt total si complet atemporala si aspatiala, eu care habar nu am unde e nordul sau vestul daca ma lesi de izbeliste in vreun lan de cucuruzi. Si noroc ca nu am fost admisa. A trebuit sa aleg deci intre istorie si filosofie si mi-am pus jugul la gat cu istoria. Doar nu-mi placea deloc, dar m-am lasat in valtoarea de atunci.
Viata de studenta a fost una exceptionala pentru mine, mai putin anul I, cand a trebuit sa stau la sora tatalui. Dar a trecut si acel an si am recuperat dupa toate chermezele si toate chiolhanele studentesti. Am avut colegi ok, mi-au trebuit vreo doua saptamani sa deslusesc tainele orarului cu saptamanile pare si impare.
In facultate mi-am facut cea mai buna prietena. DA! Am cea mai buna prietena. Am reusit sa-mi fac si eu "o cea mai buna prietena", care e si ea viitoare mamica.
Si acum ma apuca cate-un dor de vremurile studentesti, vai mama mea. De serile cand stateam si cica invatam pana dimineata si mergeam la examene si dupa primele 30 de minute ieseam, ca noi habar nu aveam de ce ne intrebau acolo in intrebarile lor. Si cum ne faceam fituici stil papirus,ca mai tarziu sa progresam catre fituicile tip ciorna. Cu ele am dus multi profesori de nas :))) Scuze!
A urmat absolvirea si implicit despartirea de cei mai multi dintre cei mai dragi colegi mie. Am plans ca o bleaga, parca se sfarsea lumea. Ma bucur ca mai tinem lagatura si acum si mereu ne amintim cu placere unii de altii.
Cu un noroc chior, dupa nici 2 luni de stat acasa, cineva mi-a aratat un anunt in ziarul local, despre angajari cu studiile terminate de mine. Si am avut noroc sa iau. Si odata angajata am intrat in alt univers deosebit, am descoperit lucruri noi si foarte interesante pentru mine. Am recunoscut mereu ca nu sunt o super-mega specialista, insa am invatat de la colegii mei mai vechi si implicit de la fosta mea sefa, pentru care am un respect deosebit.
Si-am incalecat pe-o sea si v-am spus spovedania mea.
Si-am incalecat pe-o capsuna si v-am spus, nu o gogonata minciuna.
Nu nominalizez, insa cine doreste sa ne incante cu copilaria si adolescenta lui, e invitatul-invitata mea sa povesteasca.