Prima spitalizare

Nu stiu cum se face, dar in ultima perioada s-au cam tinut lant de noi problemele de sanatate. Am inceput cu febra mare, apoi infectie urinara cu e-coli si am continuat cu varsaturi. Si toate ni se intampla cand suntem singure acasa. Parca e un facut, dar asta ma intareste foarte mult pe mine si imi da o putere magica de undeva dinauntru.

Marti am plecat sa facem diverse cumparaturi, iar in drum spre casa Mariuca a varsat. Prima data putin, s-a speriat groaznic, tremura si a adormit. Am spus ca poate ceva nu ii picase tocmai bine la stomacel de la masa de pranz, deja incepusem sa derulez in minte ce mancase, ce bause, a vomat si acum s-a linistit. Dar de unde, la vreo 30 de minute vad in carut o adevarata fantana arteziana. Nu stiu daca m-am panicat, nici timp de reactie nu am avut, nu stiam cum sa o scot mai repede din carut sa nu se innece. Eram harcea-parcea amandoua si carutul solidar cu noi. A inceput sa planga foarte tare, voia doar in brate si sa doarma. Intr-un final am ajuns acasa unde a continuat sirul de varsaturi. Faza proasta e ca nu voia sa bea nimic. Tot ce ii dadeam, varsa. Era si foarte somnolenta, cauta numai sa doarma, nu coopera deloc. La un moment dat statea cu ochii intredeschisi si atunci, cred, m-am cam panicat. Nu stiam daca doarme sau era treaza si nu reusea sa isi tina ochii deschisi. Parca era in coma. Si am actionat. Am sunat la 112, stai si detaliaza unde vrei, adresa. Ma preia telefonic Serviciul de ambulanta si sa stam de povesti: cate varsaturi, febra, cum sunt scaunele, unde vine adresa, intrarea prin gang, explic ca la strada si ma intreaba iar daca intra in gand. Intra tu unde poti, numai trimite-mi o ambulanta mai repede ca, copilul meu e rau de tot. Stau relativ aproape de statia de ambulante, vreo 10-12 minute de mers lejer, la pas. Ei au facut cu masina vreo 20. Am coborat cu Mariuca, desi la telefon mi s-a spus ca va urca asistenta sus sa vada starea copilului. De unde atata boierie pe capul meu! Sa cobor cu copilul la masina! Spun ce s-a intamplat, nu bea apa, nu coopereaza si imi spune ca a varsat de la antibioticul ce-l lua pt infectia urinara. Ajungem la spital si aici incepe partea frumoasa.
Tanara din triaj era semi-adormita, probabil o furase somnul in camera din spate. Stai sa-si revina, ne recunoaste, dar nu stie de unde sa ne ia. O luminez sa isi aduca aminte ca poate se misca ceva mai vioi, copilul meu dormea sau altceva grav se intampla cu ea. Sa faca foia. Dar nu anunti doctorul?? Aaaa, nu acum, dupa ce termin foia. Futu-i ma`sa de foaie! Eu vin cu copilul semi-lesinat si tu ma pui sa stau pana faci tu o foaie de internare?? Da nu poti sa anunti doctorul intai si apoi sa faci foaia? Sau nu esti suficient de apta sa faci doua lucruri in acelasi timp? Un pistol de aveam, ii zburam creierul. Si stau sa scrie adormita. Aaaa, dar uite ca ati  mai fost! Faaa vaco, acum 2 minute ti-am zis ca am fost! Tu dormi in papuci???? Scoala! Sa o trezesc, nu pe ea, ci pe Mariuca, sa o cantareasca? Imi venea sa-i dau cu cantarul in cap. Jur! Trezesc copilul sa o cantareasca ca altfel nu termina foia sulii si a aventurii si nu il cheama pe medic.  

Cu chiu, cu vai a terminat foaia. Suna infirmira sa coboare. Nu de ea am nevoie, ci de medic. Intr-un tarziu il suna si pe ciufutnic. Coboara Maria sa doctorul Lupu. Eu deja cu nervii pusi pe sarma, el intr-un calm nesimtit. Reiau cele intamplate in cursul zilei, ii spun ca suntem sub tratament cu antibiotic pentru.... Cine ne-a dat antibioticul? Eiii aici e aici. Mancatoria de cur e la cele mai inalte cote. Nu pot sa descriu mimica fetei lui la auzul medicului ce ne-a prescris antibioticul, oricum nu  era de bine. Ca i-a picat copilului greu antibioticul. Ei sa mori tu! Chiar asa? Da` a baut antibiotic pana i-a cazut greu? Mariuco, data viitoare sa fii mama mai precauta cu antibioticele astea, sa nu-ti mai pice mama greu la stomac.
Trageam de mine sa raman calma. Ii stiu reputatia de doctor nebun si tampit la creier. Vede copilul si se apuca de scris. Macar a avut bunul simt sa ma lase sa stau jos, deja coloana mea incepea sa cedeze de la stat in brate cu Mariuca. 

Si cum se gandea el ce sa scrie si cum sa scrie, ma pune sa ii povestesc de cum a facut ea febra prima data si nu a cedat sub antitermic, cum am avut "curajul nesimtit" de a sta acasa cu copilul febril cu 40.8. M-a desfiintat complet ca mama, ca femeie, ca persoana. Imi muscam buzele sa nu scap vorbele afara din gura. Nu stiu de unde si cine mi-a trimis o doza de calm si i-am explicat ca eu nu dau antibiotic asa dupa ureche fara a sti EXACT cauza. "Sunteti iresponsabila!" Am vrut sa sar la jugulara lui, va jur! Daca aveam cutit, ii dadeam drumu la sange. Cum duhania ma`tii ai tupeul sa imi spui asa? 

A scris el juma` de pagina, parafeaza, semneaza si pleaca. Am avut totusi bunul simt sa las sa-mi iasa printre dinti un "multumesc". Ne preia infirmiera si plecam pe sectie.

Aici am dat de niste doamne foarte dragute. Isi reamintesc de noi de cand am fost sa-i fac analize. Si acum iar analize! Iar plansete cu lacrimi de croncobazaur. Era in jur de ora 23 si un pic. O liniste deplina! Asta pana cand a inceput sa planga Mariuca. Mai tarziu am realizat ca fata  mea plange fin si delicat! Exista si mai rau de atat. I-au pus vestitul fluturas la manuta, pe care doamnele cu halat alb sa il ude la 6 si la 8 ore. 

Deci care va sa zica, domnu` doctor, ne-ati scos antibioticul nostru, Cedax si ne-ai bagat dumneavoastra doua? Cefort si gentamicina. Pai bine doctorasule, dar asa stii matale a trata copiii? Sa ii indopi cu antibiotice? Te-ai razbunat cumva ca nu am venit la spital cand avea febra 40.8 ca erai tot tu de garda si stiam ca ma vei interna?? Ardealu`ma`tii! Sau ca nu ti-am dat bani inainte, asa ca la curve. Ca numai pe alea le platesti intai si apoi iti presteaza serviciile.

De la 23.30 pana a doua zi la 17.50 Mariuca a stat in continuu in perfuzii. In salon mai erau copilasi si asa ar fi vrut sa se joace cu ei. Striga mereu: cupii, cupii! Si ei veneau si o vedeau si ei mititica asa se mai bucura. Mi se rupea inima in mine cand o vedeam cu manuta cu atela legata de pat, sa nu isi traga fluturasul, sa stea cu manuta intinsa sa poata curge perfuzia mai usor.
Am gasit ingaduire si intelegere la pediatra la care mergem noi, era de garda si ne-a permis sa mergem acasa, numai sa venim la tratament. Am convenit cu doamnele asistente asupra orelor la care sa venim si duse am fost. Nu mai vrem spital in veci. Atat timp cat nu e nimic grav, care sa necesite internare, ne tratatm ACASA.
Nici acum nu stiu diagnosticul cu care am fost internate. Probabil il voi afla la externare. Ca pacient nu ai voie sa stii de ce si pentru ce esti internat. Ai venit, stai, indoapa-te cu antibiotice si cand isi aduc aminte si de tine, poate vei pleca acasa.
Analizele erau varza datorita starii de deshidratare in care se afla. Le vom repeta dupa cateva zile de pauza de la terminarea tratamentului cu antibiotic.
Si cum scria o buna amica pe FB, "Cand copilul e bolnav, lumea mamei se sfarseste brusc". Si in acest sfarsit brusc trebuie sa iti gasesti resursele necesare sa fii tare si puternic, caci ei se bazeaza mereu pe noi, MAMELE. Cel putin cat sunt mici.
Iar in Romania lui cur prajit, intai facerea hartiilor primeaza si apoi daca nu mori te baga cineva in seama!