Zi de milioane

Aici scriam, undeva spre final, ca azi urmeaza sa mergem sa tragem la sorti viitoarea casa. Ziua trebuia sa fie una de miliarde, insa de ceva vreme nu mai contenesc sa primesc suturi in fund. Dragilor, suturile voastre m-au dus undeva si mai sus. Voi ramaneti cu frustrarile si nervii vostri, eu raman cu CASA MEA!

Sa fiu a naibii de nu va voi pune la punct pe toti. Da ce mama ma`sii sunt eu? Pleava? Sau ce primesc salariul pe nedrept, pe munca altuia? Sunt rea! Sa de-a dracii in mine!

Sa las nervii acum. Sa va zic cum e cu casa.

La ora X, cu mic, cu  mare, in fata la premerie :) sa decidem sortile noastre. Unii se cunosteau, altii ne faceam ca nu ne mai stim, desi am copilarit pe aceeasi strada. Nah, ne-am ajuns! Estem careva. Fiti fratilor, e loc pentru toata lumea. Ajungem in sala cu pricina, lume, tineret, care mai de care. Luam loc pe scaune si asteptam sa inceapa. Stai ca nu e toata comisia, suna si trezeste-l de la tigara si zi-i ca niste orbecaiti il asteapta. Incepe! Care prezentari? Ne stiti, suntem vedete de acum. Unii!

Se trag la sorti garsonierele! 3 la numar. La parter! Urasc acest nivel. Mi-a fost teribil de frica sa nu cumva sa trag acolo. Ma rugam sa nu! Si incepe tragerea pentru apartamente. Bloc cu 3 nivele, mansardat, izolat, nou! Fiecare cu norocul sau! Unii multumiti de norocul tras, altii, bosumflati de era sa le crape botoxul :)))

Sincer nu voiam sa trag biletul cu pricina. Voiam sa amestec, dar de ce sa fac valuri intr-un scuipat? Asa ca aleg. Iau biletul si citesc: bl.__, sc__, ap.__. Am uitat sa intreb cum si la ce etaj e, am aflat de la al meu sot. Etajul 3/3, PERFECT! Nu imi tropaie nimeni in cap, nimeni nu mai sare din pat la 6 dimineata, nu-mi scapa nimeni apa in cap. Bun de bun!

Urmeaza alte acte, alte hartii, cozi, sper sa nu. Dar ma doare fix 7 metri in spate si nici acolo de restu, AM CASA MEA, MI-S FERICITA!

Cel mai urata joie

Dimineata a inceput foarte frumos. A venit "Mosu", ne-am bucurat fiecare de darurile primite. Intalniea cu prima zapada ne-a bucurat teribil. Mersul la cresa a fost ok spre foarte bine. Totul era prea frumos ca sa se termine la fel.

Mereu am invatat sa ma ghidez dupa semnele ce mi le trimite Cel de Sus si dupa instinct. Numai ca azi instincul m-a impins sa vad cum unii isi permit sa ma catalogheze dupa bunul plac, drept nesimtita. 

Nu incercati sa imi spuneti sa nu pun la suflet. E prea tarziu. Am plecat de la munca umflata de plans. Am incercat din rasputeri sa fiu tare pana la final, sa nu dau satisfactie nimanui, sa nu vada cat de mult ma doare. Dar nu am mai putut! Sunt om, nu stana de piatra.

Cand am vazut cum sunt numita, sincer m-am gandit la mama, care m-a crescut si s-a lasat pe ea, sa am parte de o educatie si o crestere cat mai buna. Mama care a facut tot posibilul si imposibilul sa-mi ofere cel mai bun exemplu din lume. M-a strans de gat furia ca persoana respectiva a jucat un teatru atat de ieftin, parand afectata de starea mamei de sanatate. Ce simt acum in suflet? Un mare dezgust, o scarba imensa! 

Si m-am gandit ca intr-o buna zi, copilul meu va veni acasa si imi va spune ca un anume cutare l-a numit nesimtit. Cum voi repara eu durerea din sufletul lui? CUM?

Urasc prefecatorie si ipocrizia. Urasc linguseala si pupincurismul. Urasc sa ma dau pe langa om ca sa obtin ceva sau ca sa fiu cat de cat tolerata, iar dupa ce-mi vad interesul obtinut, sa-l musc si sa-l barfesc pana raman fara saliva in gura. 

Este cel mai urat cadou primit! Nici macar vestea ca maine voi merge sa imi trag la sorti viitoarea casa nu mi-a adus o umbra de fericire. 

Ma simt atat de aiurea ca nu pot fi cu adevarat fericita pentru copilul meu si trebuie sa ma folosesc de diverse masti. 

DE CE ISI PERMIT UNII SA SFASIE SUFTELE?

Prima zi!

Dupa 1 an si vreo 9 luni, sa tot fie, m-am reintors la munca. Noua lege privind concediul de ingrijirea copilului prevede, ca si mamele care au nascut in 2011 si au optat pentru varianta sa stea 2 ani acasa, primesc acel stimulent de insertie, in valoare de 500 de lei. DA! Recunosc, m-am intors mai mult pentru acesti bani de care am nevoie ca de aer. 

Doar pe contul de Fb am scris, ca am reusit sa primim casa prin ANL. Inca nu am fost la tragerea la sorti sa va spun cum si ce, dar sper si cred ca va fi un apartament. Si aceasta noua casa, ca sa ne mutam cat mai repejor in ea, cere sa fie facute niste contracte cu diversi furnizori: gaz, apa, salubritate, lumina, internet si tot ce se cheama utilitati; contracte care trebuiesc onorate cu ceva bani. Unul dintre ele, extrem de scump, cel de la E-on, de numai vreo 700 de lei. Detii monopol, faci legea, ceri banul. Asa ca, stimulentul de insertie e cat se poate de binevenit.

Chiar imi era dor de ceea ce faceam la munca. Nu m-am rupt cu totul de serviciul, am spus, de cate ori erau manifestari importante, de au nevoie, ii ajut cu drag. Nu te solicita, nu te poti baga cu de-a sila. Asteptam cu mare interes sa revin, chiar am ceva idei de pus in practica, sper sa fie si aprobate, insa la cat de entuziasmata am fost, caci nu mai sunt, pe atat de urata mi-au facut revenirea unii colegi. La cine te astepti mai putin, aia ti-o dau cum nu se poate de urat. Stai sa vezi ca nu esti prinsa in buget, deci nu se stie de vei lua salariu in ianuarie. Ca nu ma intereseaza daca sunt sau nu bani, mie mi s-a casunat ca vreau inapoi la munca. Din pacate nu prea mi-a placut matematica, drept pentru care nu mi-a facut nici o deosebita placere sa urmez o facultate in domeniu, dar unele persoane, cred ca ma determina sa o fac si pe asta.

Am invatat ca atunci cand cineva iti raspunde nervos, taios, raspicat, pe un ton foarte acid, cu un ton grav, e ca sa te intimideze, poate renunti. NU RENUNT deloc. Chiar o sa cer parerea si altor contabili sa vad care e soarta mamelor ce se intorc din CIC mai devreme si spre nesansa lor, muncesc la stat. 

Nu mica mi-a fost mirarea sa ma conving definitiv si irevocabil, ca cel din coasta ta, te va impunge mereu si in loc sa se bucure cu sufletul si inima de bucuria ta, te invidiaza pana in maduva oaselor. Si in loc sa caute o solutie, sa obtina si el, te mananca de cur. Pofta buna, tocmai am mai pus un kil!

Per ansamblu, dezamagire totala azi, in primea mea zi de munca. Mai ca imi venea sa-mi iau geanta si sa renunt. Dar nu! Vorba reclamei, sunt cetatean european si imi stiu drepturile!

De ce gatesc?

Nu pentru a trai, dar nici nu traiesc ca sa gatesc. Sau da, sau nu. Ca sa fie si capra si varza impacate, sa fie cate putin din fiecare. 

Inainte, cand dispuneam de mai mult timp liber, postam aici ce gateam. Gatesc si acum, insa timpul e din ce in ce mai nemilos si mai vitreg cu mine, fuge ca nalucu si ma lasa cu ochii in soare.

Niciodata nu m-am ridicat la rangul de mare diva in bucatarie. NU! Eu am gatit doar pentru mine si ai mei, am gatit mancare obisnuita, romaneasca sau straineza :)) am gatit chestii normale. Cand am incercat sofisticarii, unele  mi-au iesit, dar pe de parte semana cu muza, altele au aterizat direct la cos. Soarta si destinul. Nu tot este si comestibil la final.

De cand am descoperit feizbucul :)) am inceput sa postez si acolo diverse chestii cucinaresti. Numai ca diversele comentarii le-am cam simtit asa, intepatoare, acide, putin rautacioase. Nu gatesc ca sa omor pe nimeni, pacatele mele. Nu postez ca sa fac in ciuda cuiva! Gatesc ca MIE IMI PLACE SA GATESC. Am cochetat de mica cu aceasta indeletnicire. M-a fascinat! M-a atras!

Asa cum am mai spus, gatesc chestii absolut banale, doar ca le combin cum imi vine, le asez la nimereala, sunt antitalent la decorat, aranjat, pozitionat. 

Nu postez ca sa sucesc mintile cuiva. 

Spun cat se poate de sincer, unele comentarii au atras dupa sine si lacrimi. Am simtit rautatea in litere. 

Cine ma apostrofeaza ca ii omor, ca nu stiu ce le fac, va spun ca si voi puteti sa faceti ce fac eu. Doar ca, eu pun atat de multa pasiune si dragoste in ceea ce fac, incat vreau ca postarile mele sa fie o sursa de inspiratie pentru momentele cand te frasui, ca nu stii ce sa pui in farfurie. Asa cum eu ma inspir din postarile unor adevarate bucatarese, fara sa le spun ca ma omoara, ca ma nu stiu ce.

Daca va face placere sa gatiti, faceti-o din suflet. Daca nu, abtineti-va sa-i mai raniti pe altii!

Hotarata

Nu stiu sa explic filosofic ceea ce mi se intampla, insa pentru puterea mea de a explica spun doar atat: de fiecare data cand spun ORICE lucru bun despre copilul meu, in cel mai scurt timp cu putinta, ni se intoarce totul inapoi, asemeni unui bumerang, insa pe partea cealalta, adica negativ. Daca dimineata spun, dau un exemplu, ca a mancat bine, pana seara ori mananca foarte prost, ori deloc, ori o ia o criza de personalitate, asa din senin, de zici ca a piscat-o taunul negru de fund si isi toarna mancarea pe ea. Daca spun ca a dormit bine o seara in urma, noapte urmatoare e de cosmar, plange in somn, e agitata, abia daca pun geana pe geana. Daca spun ca o seara in urma nu a mai  mancat deloc lapte peste noapte, noaptea urmatoare mananca chiar si trei biberoane. Ati inteles faza, da? 

Nu gandesc DELOC negativ, ma bucura imens fiecare progres al ei si tocmai de asta il impart cu voi, insa stiu, cred, am auzit la specialisti, ca exista persoane care emana o energie negativa, chiar si de la distante foarte mari si totul se intoarce pe dos. Sunt oameni ciudosi, stiu asta si nu pot intelege de ce. Sunt oameni dusmanosi, care se incarca cu lucruri urate si transmit si altora. 

Asa ca, o sa impart doar cu ai mei bucuriile si nastrusniciile noastre. 

Si daca tot ati citit pana acum, mai zaboviti cinci minute si asupra acestui articol, poate veti deveni mai buni!

"Un profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt … si ce ai de gand sa faci cu ele?"

Sursa articolului aici