Social Icons

sâmbătă, 24 martie 2012

1 an-continuarea

Daca tot a adormit Miru, incerc sa leg doua-trei cuvinte, cat imi ies, despre ziua de azi si nu numai.
Nasterea Mariuca a insemnat ceva de nedescris pt mine ca femeie, caci pana sa se nasca Mariuca, eram femeie. Acum sunt mama! Nu suna frumos, MAMA!!! Cred ca e cuvantul magic pe care orice femeie isi doreste sa-l auda, macar o data-n viata. Cuvant care te umple de bucurie si fericire; cuvant care te urca pe cele mai inalte culmi ale existentei umane; cuvant care iti da un nou sens pe pamant. 
Nu mi-am dorit sa ma marit cat mi-am dorit sa am un copil. Pt mine asta e rostul cel mare ce cred si vreau sa-l am pe lumea asta. Nu voiam sa traiesc doar pt a face umbra pamantului, cum bine zicea cineva. 
Am mai scris si o mai spun ori de cate ori va fi nevoie, Mariuca a fost un copil extrem de dorit, mult asteptat. Pana sa vina in viata noastra, eu am trecut de la extaz la agonie, am trecut prin perioade de maxima deznadejde, disperare chiar. Imi doream atat de mult un copil al meu, incat ma luam la tranta cu Cel de Sus orice cate ori puteam. Pana cand am renuntat sa mai sper, sa mai cred in visul meu. Si cand totul parea sfarsit pt mine, o raza de speranta, un ocean de bucurie ne inunda sufletele. Eram insarcinata! M-am lasat in voia Domnului si El a vrut ca acum sa fie BINE pt noi. Recunosc, in primele trei luni am fost putin stresata, dar un gand de bine era mereu cu bine, un gand optimist. Stiam ca de data asta visul mi se va implini. 
Sarcina a fost fara probleme. Imi faceam planuri cum o sa nasc. Dar drumul pana acolo mi se parea atat de lung. Si am invatat sa am rabdare. Si rabdarea a facut minuni. 
Cand ni s-a confirmat ca e fata un val imens de caldura mi-a umplut corpul. Stiti ca eu am mai avut template-ul cu fetita pe gard. Tocmai de asta am revenit la el. Ea este Miruna Mariuca noastra. Nu stiu daca va fi balaie, dar mi-o imaginez stand candva pe un gard si cautand in zare chipul parintilor, asteptand sa aparem de undeva. Si noi vom fi acolo, atat si asa cum o sa putem.
Primul an din viata ei si primul an in formula extinda de 3 a fost minunat. Am trait emotii ce nu credeam ca exista vreodata. Am incercat sentimente care mai de care. Am trecut cu brio de perioada colicilor, doar 2 luni. Eram mereu in cautare de informatii. Citeam, intrebam, ma documentam. Vroiam sa fie totul perfect, sa nu imi scape nimic. Credeam ca citind si documentandu-ma stiu mai multe. Nu! Am descoperit si am invatat totul de la propiul copil. Asa am invatat sa fiu o mama buna pt ea. Chiar daca la inceput ai impresia ca nu stii nimic, si asa si ea, dar zi de zi cu copilul tau, mereu intr-o conexiune intre mine si ea, am invatat cum e sa fii mama
Diversificarea am inceput-o cam stresata, ce ii dau, ce am voie, cand introduc alimentul nou, dar pe parcurs ne-am lamurit cum e si cu ea. Acum Miru mananca absolut orice, chiar si din farfuria noastra. Bineinteles fara carne de porc, alimenete alergene sau care sa ii creeze un disconfort sau sa pice greu. Am experimentat mancatul cu mana si e minunat. Chiar si parul a servit din masa ei.
Prima minciuna a fost la 6 luni, un plin de naduf "Ta-Ta". Dupa care pauza. Cu timpul a exersat mai multe cuvinte, dar cel care il asteptam eu mai mult si mai mult, se incapatana sa nu-l spuna. Pana intr-o zi cand am crezut ca aud deviat, ca de fapt nu a spus ea,ci un alt copil. Mariuca mea mi-a spus pe nume: MA-MA! Acum vorbeste intr-o veritabila chineza pe care nici chinezii autentici nu ar intelege-o :))
Primii pasi au fost facuti cu teama, ca si cand pasea undeva spre necunoscut. Dar eu am fost langa ea si am ajutat-o cum am putut. Acum merge singura, mai cade, se ridica, mai o ia si de-a busilea, cum ii vine ei mai bine. 
A cazut si din pat, intr-o noapte pe la 3.50. A cazut pe o pianina! Am crezut ca mor de inima. Ea s-a intors pe burta si a plecat pas-pas, a adormit pe drum si cand s-a intors...zdrang jos!. S-a speriat foarte tare! Nu reuseam sa o impac, dar solutia salvatoarea a venit de la san. Pana nu am lasat-o sa cada in cap, nu a invatat ca nu asa se coboara de pe pat:)) Pare putin sadic, denaturat chiar, dar asta i-a fost invatatura.
Zana Maseluta ne-a vizitat prima data pe 27 decembrie 2010 si de atunci tot o mai asteptam pe la noi. Mi-a aratat in nenumarate randuri cat de ascutiti sunt cei 2 dinti ai ei, dar si ea a vazut ca tzitzi s-a suparat pe ea si plangea :)))
E mereu in cautare de ceva nou. Peste tot unde te duci te trezesti cu ea langa tine. Cel mai frumos e cand iti desface picioarele sa treaca ea, ca si cand ocolirea unuia din picioare ar insemna ocolul pamantului. 
A descoperit apa din WC. E mov, bulbucata, e uda si miroase frumos. Dar are si gust bun. A invatat cum sa isi ridice capacul fara sa o loveasca peste cealalta mana. Stie cum se deschid dulapurile si cum se face curat in ele. A testat o data chiar si talpa unui adidas plin de pietris :)) Nu va zic cum a reactionat cand i l-am luat. 
Ii plac foarte mult copii. Unde ii vede hop si ea. Se duce la ei, ii trage, le vorbeste in chineza ei, rade si e fericita, deci ne putem gandi lejer la un fratior.
De vreo 5 luni socializam foarte bine si cu oala. Nu se cere, nu stie inca, dar daca o asez, face. Daca nu ii vine, se ridica si pleaca. Si chiar si dupa ce face, se ridica si pleaca. Intr-o seara a reusit sa rastoarne oala cu de toate pe covor. Era un zambet pana la urechi si crapa de bucurie. Si eu frecam de numa si ea sa ma ajute.
Zilele trecute a varsat apa de clatit pe covor. Iarasi bucurie mare!!! Si plans cu naduh cand i-ai luat jucaria preferata. Ii place la baie nespus. Am incercat ca ne imprietenim si cu cada, dar auzul apei la dus i-a provocat o teama mare si un plans si mai si. Asa se explica tacerea ei si starea de nemiscare cand era in burta la mine. Cand simteam ca vrea sa revolutioneze nasterea si sa iasa pe gura. Ii era teama de zgomot. Dar acum am vazut ca ii cam place, asa ca vom incerca din nou sa vedem ce va iesi.
Nu stiu cand e zi si cand se face noapte. Timpul zboara prea repede si eu nu am reusit sa vad cand creste ea. Si am nopti cand dorm doar cateva clipe. Nu se vede cand cresc copii? Nu?! Da` de ce? Ca eu vreau sa vad!
Cam asa ne-am distrat noi intr-un an de zile. Si au fost mai multe, dar raman pt noi.
LA MULTI ANI FATUCA NOASTRA!

1 comentarii:

dintimisoara spunea...

LA MULTI ANI , MARIUCA MIRUNICA!
Veronicule , cum scriam si dimineata , sa va traiasca minunea asta cazuta in pianina :))) si sa va aduca numai bucurii! Sa-i sarute ochisorii norocul si sa o tina in brate fericirea , sa fie sanatoasa si sa creasca mare si roz! :))
Distractie frumoasa!

A apărut o eroare în acest obiect gadget