De vreo jumatate de an ma macina o nedumerire: cum te poti numi mama cand iti furi propriul copil, il minti si il amagestii in fel si chip, ii prezinti o realitate in care tu sa fii mereu victima neinteleasa a societatii. Cum poate o mama sa faca asa ceva?
Nu sunt mama. De fapt am fost. Dar eu nu as fi putut sa-i fac una ca asta copilului mei, oricat de greu mi-ar fi si oricate neajunsuri as avea. Sunt total scarbita de asemenea specimene care se bat cu pumnul in piept ca sunt mame, dar de fapt isi jumulesc sentimental proprii copii.
5 comentarii:
Vero , de ar fi numai atat , jumulirea sentimentala despre care scri aici...aminteste-ti de acele mame ce isi mutileaza copiii si ii pun sa cerseasca , ce isi bat copiii , ce le fura dreptul la viata si tot asa mai departe...nu vreau sa continuu...Astea toate is tarele lumii in care traim , le luam asa cum sunt , oricat ne-am chinui sa nu ne doara si sa intelegem aceste probleme urate ale societatii omenesti in care traim...nu putem salva Pamantul si nici lume perfecta nu exista.
Insa cand cineva te supara si te atinge la suflet , nu lasa sa treaca....precizeaza-ti nemultumirea , caci in felul asta o previ pe viitoarea nemultumire...
Te pup!
Ooooo draga Ana, alea nu le pot include in categoria mame. Acest magnific cuvant nu le cuprinde si pe el. Alea sunt criminale fara acte pe care le execut de fiecare daca cand imi ies in cale.
E dezgustator sa-ti minti si sa-ti "furi" propriul copil. O data pe luna imi vine sa strang pe cineva de gat.
Exista si astfel de mame...si nu inteleg cum de le da Dumnezeu copii...asta nu am inteles niciodata....te asteapta un premiul la mine pe blog draga Vero :)...sper sa zambesti...
hehehe....in sfarsit ai schimbat cheile de la casa::))) Bine te-am regasit!
Magda eu nici atat. Am suferit enorm intr-o vreme cautand un raspuns, o elucidare la aceasta nedumerire. Acum prefer sa iau lucrurile asa cum sunt.
Cristiana aici sunt. Cat de curant cred ca ma mut in alte straie :)))
Trimiteți un comentariu