Nu e facuta dupa nici o reteta care sa se numeasca asa, ci e facuta dupa poftele si dorintele mandrei mele.
In timp ce faceam planul de bataie despre ce si cum sa fac eu azi de mancare, cand am ajuns la capitolul desert s-a instalat pauza. Totala lipsa de inspiratie. Si cu cat imi savuram cafeau si mai citeam pe ici pe colo, mi-a venit in minte un blat de pandispan cu cacao si dintr-o data 2 picioruse aproba ideea. Bun, am ales baza. Dar mancam asa, blat gol? Nu se poate. Si facand lista cu ce trebuia sa cumpar de la piata, am zarit pe masa 2 lamai si imediat in gura aveam gust ul unei creme de lamaie. Si un alt piciorus mai zdravan aproba idee. Deci prajitura era facuta pe 3/4: blat de pandispan de cacao cu crema de lamaie. Si pe deasupra cu ce? Topim niste ciucalata si turnam? Nu primesc raspuns. Deci nu vrei asa. Ii mai dau o varianta: decor de la Dr. Oetker. Nici asta nu o incanta. Si deschizand frigiderul sa verific de mai sunt oua, vad o cutie de bomboane cu crema de rom. Erau cam topite bomboanele; cred ca pana au ajuns la mine au stat la o caldura prea mare pt ele. Si simt cum cineva acolo undeva imi dadea semnale disperate. Iau cutia si intreb:"Vrei sa le topim sa le punem pe deasupra??" Nu vreti sa stiti raspunsul. Deci nu voia sa fac topping din ciucalata fara aroma, ci aromata. Astfel puzzle-ul fiind complet am trecut si la fapte.
Am facut un maglavais de pandispan cu cacao dupa ureche. Ce-mi venea la mana, aia puneam. Si a iesit asa
Dar inainte de blat am facut crema. Am fiert 330 ml de lapte cu 2 linguri de faina si 3 linguri de zahar pana s-a legat. Am lasat de s-a racit foarte bine. Am adaugat 2 linguri mari de margarina(gresit, trebuia unt, dar am uitat sa cumpar), 200 gr de zahar, coaja si zeama de la o lamaie. Am amestecat energic si am lasat-o sa se hodine. A iesit cam moale, probabil a fost prea multa zeama de lamaie sau nu stiu. Data viitoare modific cate ceva sa vad cum va iesi.
Daca mai asteptam mult cu coacerea si racirea blatului, riscam sa raman fara crema. Cum ajungeam pe langa oala cum mai trageam un deget. Pana m-am enervat si am pus-o in camara sa nu o mai vad.
Asamblarea a fost tot dupa ureche: blat, crema, blat si apoi bombonicile topite cu putin lapte. Am lasat la frigider cam vreo ora.
Si nu am mai rabdat. Mandra dorea sa guste din prajitura ei. Si a iesit SUPER!!!!!
Scuzati asimetria intre cele 2 blaturi. Gustul e prea bun sa mai analizez acum ce si cum am gresit.
3 comentarii:
Asa sa-i ramana numele prajituricii si sa-i faci si Mariucai cand o creste mare-mare!
Arata fr. bine, mai ca as pofti si eu la ea, dar n-am voie dulciuri!! :)
Vero, poate imi explici si mie fenomenul: eu daca vreau sa fac ceva dupa ureche, imi iese un "kaka-maka"! Am incerca,t la sugestia Annei si a iesit ceva pastos care sarea la mine si voia sa ma muste de gat! Nici pe podea, n-a cazut ca lumea. Deci, de ce? Voi la ce va ganditi cand puneti dupa ureche? La un numar fix de grame pe care nu-l desconspirati masculilor? :D Deci voi puneti dupa ureche si iese opera de arta, iar mie imi iese mlastina lui Shrek...
Lasa asimetria...aia-i problema de arhitect barbat, arata demential, in plus cand e mestecata, nu mai conteaza :D.
Vlad
Veronicule...din cate realizez eu balind acilea , tu deja te-ai ales cu ajutor de nadejde in bucatarie , mai ales pe sectorul prajitureala...pai , mamico draga , cand iti mai vine vreo reteta de-a Mariucai prin cap , baga sa stie si mandea....ca poate te copie...Va pup , dragelor!
Trimiteți un comentariu