Mai vechi si mai noi

E legat de mancare. Ce stiu eu a face cel mai bine si mai bine daca nu mancare?:)))
Am facut ceva curatenie prin calculator ca un virusache si-a facut barlog prin diverse fisiere si am gasit o serie de poze pe care nu le postasem aici. Si ar fi pacat sa nu inspir cumva oamenii la greu, cand imaginatia culinara isi ia o pauza. Si am gasit asa:

File de peste cu cartofi natur si sos de unt cu patrunjel. Asta e una din singurele mancaruri cu carne agreate de bebe in perioada lui de maxima fudulie culinara. 

Am mai gasit si niste superbi gogosari umpluti cu ciuperci. Asta e una din mancarurile de care mi-a fost pofta, m-am mirat ca eu de fel nu ma stiu pofticioasa, dupa ce am fost la o manastire, unde am mancat asa ceva. Si cum carne nu inghiteam de nici un fel, am inlocuit-o cu ciuperci

Imi amintesc ca intr-una din zile as fi mancat niste gogosi cum se fac pe la balciuri sau serbari orasenesti, din alea fierte in mult, mult ulei. Ce sunt alea: "nu sunt bune!", "nu-ti fac bine!"? Bebe nu stie de asa ceva, drept pentru care am incercat si eu acasa. Normal ca nu mi-au iesit ca alea, dar macar mi-am astamparat odorul cu gogosici subtirele. Merg super  de bine dimineata cu un pahar de lapte sau iaurt. Un adevarat regal erau diminetile pentru mine in acea perioada.

Astea sunt ceva mai vechi, adica facute, mancate, digerate si mai apoi execrate. Acum sa le prezint pe cele noi.

Dupa venirea de la Buzau m-am gandit eu, ca ar fi frumos din partea mea sa-i chem pe cei dragi mie la o masa, ca de ziua mea. Si toata vinerea dupa-amiaza m-am frasuit pe bloage ca "ce sa fac?". Voiam ceva deosebit, dar in acelasi timp sa se faca si repede, sa nu stau mult prin bucatarie, caci nu beneficiam de ajutor. Si din blog in blog tot mai nehotarata eram. Si am zis sa vad ce au mai scris prietenii mei dragi?! Si ce sa vezi? Draga de Ana a facut sarmale. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate maxima fato ca m-ai salvat. Mi-au trecut hachitili din cap cu ceva deosebit si usor de facut, ceva gen: "para malaiata in gura natafletei". Asa ca de vineri seara am inceput a face lista cu cele necesare. Ziua de sambata m-a gasit deja in piata dupa cele necesare. Insa eu nu am facut sarmalele cu foi de varza, ca domnului sclif, aka domnu` M, nu-i plac cu varza ca au nu stiu ce. Sa-i fac cu foi de vita. Si cum sarmalele trebuiesc mancate cu ceva friptura, ar fi mers ceva de porc, degrasata, dar majoritatea celor invitati au probleme cu colesterolul si m-am gandit sa nu mai bat si eu un cui la garsoniera lor de pe Eternitatii si am ales carne de pui, fara pielita, ca e beax.

Asadar sarmale in foi de vita si friptura de pui

Si ceva acrisor pentru doritori, am ales pentru mine, castraveti in otet pusi de soacra mea. Sunt super de buni, mai buni decat cei de la alimentara. Sa traiesti mama soacra!

Am facut o oala mare si foarte incapatoare de lut cu sarmale si au mai ramas doar 10.

Mi-a fost greu sa cred ca in cateva ceasuri s-a topit o oala intreaga cu sarmale.
Si cum chichirezul cu ceva deosebit a mai ramas tropaind pe creier, duminica dimineata am incropit si o salata din piept de pui. Foarte usoara si gustoasa. Si asta apreciata la maximum. Noroc ca am apucat sa fac o poza inainte de a aseza pe masa, ca de nu ramaneam doar cu gustul.

Nu am pus maioneza ca nu am voie, dar ca sa se lege am pus un pahar cu smantana si toti au ramas uimiti ca se poate si salata fara maioneza. Maioneza light din comert nu e buna, e artificiala, deci mai naspa.
Si cum ziua mea de nastere nu putea trece fara un tort, asta a fost cadoul meu de la sot la intoarcere: un tort absolut deosebit. Am ramas placut impresionata. Si va zic eu a fost extrem de bun.

Am intrebat cum se cheama si mi-a zis ca s-a inspirat de pe la prajiturile din vitrina. De obicei pe la cofetarii prajiturile, ori au blatul prea insiropat, ori nu le-a ajuns siropul. Rar gasesti o prajitura pe gust. Insa acest tort era perfect: blat cat trebuia de insiropat, deloc gretos, crema de ciocolata cu rom (preferata mea), crema de frisca cu ananas si glazura de ciocolata. Absolut delicios.
Si cum duminica s-a topit tot ce am pregatit sambata, luni am luat-o de la capat, insa de data asta fara pic de inspiratiune. O ciorba era musai sa fac, dar ne saturasem de ciorbe de pui, de vita, de cartofi sau de fasole. Si din senin m-a sagetat ideea unei ciorbe cu piept de porc. Eu nu am probleme cu colesterolul si nici cu kg acum in sarcina. Dar domnului M nu-i place carnea asa ori si cum, mai ales daca are si un pic de grasime. Si am facut o mica improvizatie. Am fiert pieptul de porc dupa care l-am scos si l-am prajit nitel. In apa in care a fiert carnea am fiert legumele si am facut o ciorba dementiala. Si cum bebe are si el pretentiile lui culinare, la final, cand am amestecat carnea in ciorba am adaugat si o ceapa inadusita in apa cu putin ulei de masline, peste care am pus o lingura de pasta de tomate, ca un fel de prajeala. Azi asta am servit:

Normal ca cu ardei iute, cat mai iute. Nu face bine? Cine zice cand sefu mic isi cere preferintele? Ar fi mers si o mamaliguta moale si fierbinte, insa nu am mai avut chef sa fac, foamea era prea mare, asa ca am mancat gol. 
Si cum admiram galantarul cu carnuri  dintr-un colt strigau la mine niste coaste afumate, demential de bine mai aratau. Si am cerut din 2 coaste mici, oi vedea eu cu ce le-oi face. Le vedeam asezate frumos langa niste cartofi copti sau chiar o mancarica de cartofi. Si dupa ce ma dezmotrosnesc de haine constat ca nu am cartofi si in piata nu mai aveam chef sa merg. Si am gasit in congelator niste bobi, tot de la soacra mea. Asa ca am facut bobi cu coaste afumate. Normal coastele trebuiau prajite nitel, ca de nu, nu le primea gura si apoi stomacul celui sclifosit. Si au iesit asa:

Acum va doresc sa gatiti frumos si bine. Si sanatos. Asa ca mine :)))))))))