Pentru mine copilaria inseamna viata la tara. Nascuta la oras, viata la tara m-a fascinat de mica. Lumea satului, simplitatea si modestia ei, totul parea atat de frumos si de simplu. Am avut si am, inca, un imens noroc sa am inca bunici in viata si mai ales sa traiasca la tara. Si pe langa ei, la tara, in satul bunicilor, mai e si sora mai mare a mamei, familie cu 6 copii. Acolo pentru mine era raiul pe pamant. Aveam cu cine ma lua la prostii si giumbuslucuri. Vacantele pareau atat de scurte in compania lor. Mereu voiam sa mai raman.
Am avut si a ramas inca in suflet, o legatura speciala cu ei. Nu as putea sa explic clar de ce si cum, dar ei s-au pliat cel mai bine pe inima, sufletul si dorintele mele.
Fara urma de a supara pe cineva, dar acolo m-am simtit ca la mine acasa. Ei au fost ca fratii mei. Asa i-am simtit si asa ii simt si acum. M-au acceptat ca a lor de-acasei!
Din pacate, duminica stalpul casei a plecat la cei drepti si eu nu pot sa accept si sa cred ca nu mai e. Ceva in mine s-a rupt. Mosu` a fost ca al doilea meu tata. Mi-l amintesc cum taia mamaliga cu ata in 8 parti si dintr-o parte imi dadea si mie. Nu ne batea, ne altoia din vorbe si asta facea cat o bataie zdravana.
Din pacate Dumnezeu l-a luat la El, curmandu-i durerea si suferinta. Sa ajungi in lumea dreptilor si sa veghezi asupra alor tai si a mea, caci stiu si simt in continuare, ca nu ai facut diferenta intre ai tai copii si mine.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace!
