Ieri scriam ca majoritatea cunoscutilor imi spun "greieras", cand fizicul meu debordant spune cu totul altceva. Da se pare ca literele astea lipsite de inima si suflet, nu au exprimat intru totul starea mea si de asta, azi ma vad nevoita sa mai adaug cate ceva.
De-a lungul existentei mele pe acest Pamant rotund si frumos, nu m-am simtit mai bine cum ma simt de pe 9 august 2010 incoace. La inceput, trebuie sa recunosc, ca mi-au tremurat budigaile pe mine, dar cand am vazut ca Doamne Doamne ne primise in sanul Lui si totul decurge normal, am dat la o parte griji si ganduri negre si m-am simtit pe deplin gravida. Am trait fiecare secunda a acestei minunate perioade si m-am bucurat de absolut orice. Nu mi-am reprimat nici o pofta, nici un moft.
Am o sarcina frumoasa si sincer doresc la toate femeile sarcina ca a mea. Nu am stiut ce-s alea greturi, cu ratele m-am intalnit doar de vreo 3 ori si asta din motive de lipsa de somn odihnitor, am slabit frumos la inceput, cam 6kg, dar le-am recuperat pe parcurs, nu am avut arsuri sau stari de rau, nu m-am umflat, nu am retinut apa in organism, nu mi s-au umflat picioarele, sa fiu nevoita sa-mi cumpar incaltari cu cateva numere mai mari. Totul a fost si inca mai e deosebit de frumos. Insa mai presus de toate astea, eu ma simt minunat, ma simt deosebita, ma simt fericita si implinita, de fapt implinita 100% o sa ma simt putin mai tarzior. Toti pot sa-mi citeasca pe chip bucuria ce o simt in suflet, aceea ca devin MAMA. Am un tonus debordant si ma simt extraordinar in pielea mea.
Va multumesc din suflet tuturor pentru aprecieri. Sa va spun cat a crescut pipota? Nu are rost.
Si daca pana acum hormonii au stat cuminti in banca lor, se pare ca acum la final incep a-si face de cap. Am emotii, nu stiu de ce. Probabil e normal asa, nu? Cand dau cu ochii de bagajelul gata pregatit, ma ia o caldura la stomac de vai steaua mea. Nu va mai spun ca abia am fost in stare sa-i pregatesc hainutele de spital. Le calcam si inca nu-mi venea a crede ca eu fac asta, insa de data asta pentru copilul meu. Cu pasi mici si siguri ma indrept spre Marea Intalnire. Nu mai e mult, de acum totul e imprevizibil si se poate intampla in orice moment.
Sper sa nu-mi crape inima de emotii si sa-mi mai ramana un dram de putere sa va scriu despre cum a fost. Sigur o sa ma topesc de tot.


