Absenta

Inca de saptamana trecuta m-am tinut sa scriu ca voi lipsi o perioada din peisajul blogosferic, insa treburile de la serviciu la care s-au adaugat si cele de pe acasa au facut ca timpul sa nu-mi mai permita sa scriu acel mesaj.

Dupa cum am spus si aici, motivul absentei a fost starea de sanatate a mamei mele. Si o sa va povestesc cum a inceput totul, poate pentru unii dintre voi va fi un semnal de alarma, un semn ca macar o data pe an sa ne facem un set de analize, fie si din cele banale, si un control de rutina caci boala evolueaza teribil de repede uneori.

Pe la inceputul lui septembrie, mai mult impinsa de mine(parca presimteam ceva) a mers la medicul de familie, o femeie absolut deosebita ce este alaturi de pacienti. Pe langa investigatii ce tin de competenta ei, a primit acel set banal de analize sa vada cum mai sta cu rezervele "statului". Precizez de la inceput ca ultimul set de analize facut si ultimul control la medicul generalist si cel specialist a fost la sfarsitul lui 2008. Si in urma analizelor, un rezultat la urina a iesit teribil de rau, o valoare de aproximativ 4 ori mai mare decat limita maxima admisa. Ne-am ingrijorat, insa neavand cunostinte temeinice de medicina, fie ea si generala, s-a intors la medic pentru interpretarea lor. Un prin verdict: o infectie in abdomen. A urmat o trimitere catre un ecograf. S-a programat la un cabinet privat unde a fost vazuta de un medic de la Iasi. Toate bune si frumoase mai putin rinichiul stang, pe care medicul a depistat "o ciudatenie" bine conturata ce nu este nici piatra, nici chist. Insa cum ecograful nu-l ajuta prea mult i-a recomandat sa vina la o clinica privata, tot in Vaslui, unde el mai face consultatii si a recomandat-o unei doamnei profesor doctor "i-am uitat numele". Si in urma ecografului a primit acelasi rezultat: o "ciudatenie" bine conturata, cu o densitate omogena pe rinichiul stang, ce nu este nici piatra, nici chist. I-a recomandat un RMN la o spital privat din Iasi. Si aici o sa fac o paranteza. Nu stiu de ce si nici nu o sa inteleg vreodata de ce unii doctori sunt atat de parsivi si oportunisti cu pacientii lor. Oare nu se gandesc ca prin atitudinea lor isi indeparteaza pacientii? Cum poti sa recomanzi unui om sa faca o investigatie intr-un spital privat sau la o clinica privata sau la un laborator de unde tu primesti procent pentru fiecare pacient pe care il trimiti? Oare a disparut cu totul omenia din ei? Oare nu mai exista medici care sa-si faca meseria cu placere si cu pasiune din dorinta de a salva viata unui om? Oare chiar atat de avizi dupa bani sunt? Se pare ca da. Si nu o sa inteleg vreodata de ce la medic intai ii dai banul si apoi se uita la tine? Sa-l platesc sa ma omoare in caz de esec? Ca sa fim seriosi, se cam intampla destul de des de la o vreme. Stiam ca doar curvele le platesti inainte. S-au transformat medicii in curve? Si nu pun atitudinea lor pe seama crizei, ca spaga la medici s-a dat si inainte de instalarea crizei. Ma scarbeste compet sistemul sanitar si nu o sa dau vina pe guvern, pe cei care ne conduc. O sa dau vina direct pe cei ce profeseaza, pe cei care nu se uita la tine fara sa le indesi in buzunare bancnote multe si de culori stridente. 

Am refuzat sa facem RMN-ul la spitalul cu pricina si ne-am intors la medicul de familie sa ne recomande ceva mai bun. Sufletul imi spunea ca exista ceva mai bun pentru mama mea, caci e o femeie deosbit de buna si stiu ca Cel de Sus are grija de acesti oameni. Si asa cum intuiam, dna. dr. ne-a recomandat sa fie vazuta si de medicul ce in urma cu un an si vreo sapte luni l-a operat pe domnu` M. Si de atunci sufletul meu s-a mai linistit. Cineva de Acolo de Sus mi-a zis ca ea va fi bine. Insa pana la venirea lui la Vaslui timpul, stresul, starea de nelinistea isi faceau simtite prezenta in sufletul mamei. In zadar am incercat sa o incurajez si sa-i transmit din optimismul meu, ea era pe zi ce trecea mai suparata, mai necajita. Se vedea clar ca ii era frica. Incepuse a slabi. Punctul culminant a fost decernarea a nu stiu ce premii tembeliziunilor nationale, iar ProTV a primit premiul "nu stiu cum" pentru campania impotriva cancerului la san. Si de aici i se implantase ideea ca are cancer, ca nu a durut-o deloc pana acum, ca nu prea are simptome. Intr-un final, pe 24 septembrie a vazut-o medicul respectiv. Si din pacate acelasi raspuns: "formatiune" nici chist, nici piatra pe rinichiul stang. Ce e de facut? Internare, facut urografie si un CT pentru a depista ce e respectiva "formatiune" si apoi vedem ce e de facut. Unde ne internam? Si stiind ca distanta dintre noi si spitatul unde el profeseaza e destul de maricica, ne trimitea la Iasi, la o cunostinta a lui. Insa pe moment, cu o zvacnire din inima, l-am intrebat daca nu poate face chiar el. Si ne-a raspuns:"Sigur ca DA, dar trebuie sa veniti in orasul meu". Atat voiam sa aud. I-am raspuns direct, eu, ca si cand eu eram cea bolnava, ca in cel mai scurt timp cu putinta vom fi la el la spital. L-am intrebat de actele necesare, i-am multumit pentru dramul de speranta in bine, i-am dat vestea ca operatia domnului M a fost un succes, iar eu port in pantece copilul lui si ne-am luat la cea mai scurta revedere. Si dupa o saptamana, deh mama lucreaza la patron, iar actele se elibereaza cand ii tuna sefului, ne-am prezentat la spital pentru internare, investigatii amanuntite si pentru a se intoarce acasa sanatoasa. Inca de luni a dus-o sa o vada seful de la imagistica si "nu mai stiu cum" care a ramas surprins ca in toata cariera lui nu mai vazuse asa ciudatenie ce nu poate fi numita intr-un cuvant exact, insa la cate exista acum, nu l-a mai mirat. Si el a fost primul care a spus ca ciudatenie ar fi o tumora ce pare a fi cu radacina infipta in rinichi, dar a preferat sa astepte rezultatul urografiei si al CT-ului. 

A doua zi dimineata, la vizita a pregatit-o moral pentru ce avea sa urmeze. De fapt i-a explicat in ce constau proceduri in sine, caci o vazuze atat de speriata. S-a suparat foarte tare cand asistentii "au uitat" sa o duca pana in ora X la urografie ca la ora Y sa fie la CT. Si atunci am inteles ca nimic nu mai era cum a fost cand am fost cu domnu M in spital. Am inteles ca intai platesti "curva asistata" si apoi te duce. Pana la urma medicul a fost cel care a dus-o peste tot, se convinsese ca "pe baza slugii dai de curu mamii pungii". In urma celor doua proceduri s-au confirmat spusele "imagistului". Ce urmeaza? Operatie cu scoaterea nu doar a tumorii, ci si a rinichiului ce era afectat de croncobaura. Si de aici i s-a rupt filmul mamei. Plansete si bocete la telefon ca ce se face ea fara un rinichi, cum o sa traiasca. Am linistit-o cat am putut dupa care am sunat medicul sa discut cu el ce si cum. L-am rugat sa-i expuna avantajele si dezavantajele si sa o linisteasca si el. I-a explicat ca celui mai nestiutor om de pe fata pamantului ca el poate inlatura doar tumora, insa daca ea are radacina infipta in rinichi, degeaba o coase ca recidiveaza. Asa ca sa taie raul din radacina, el va curata absolut totul cu bine si ea se va face bine. Si cum Cel de Sus croseteaza lucrurile in asa fel incat numai El stie cum, in salon cu mama a fost si o doamna de 64 de ani, foarte optimista si increzatoare ca in urma eliminarii rinichiului, ea va fi bine si va trai pana la 100 de ani. Mamaie, caci asa i-am spus mereu, a incurajat-o cel mai tare. Mamaie a venit gata constienta ca ea va "dona" un rinichi bolnav la criza, insa fara a cere bani pe el. Miercuri a operat-o pe mamaie, caci eu nu apucasem a vorbi la serviciu sa mi se dea liber si am rugat medicul sa o lase pentru joi sa pot ajunge si eu. Operatia lu` mamaie si experienta ei a intarit-o si a facut-o constienta de ce avea sa i se intample. 

Multumesc sefului meu ca m-a inteles si mi-a permis sa merg sa fiu alaturi de mama mea, cand lor la munca le crapa maseau de treaba, incepea festivalul international de umor. Asa ca joi dimineata am urcat in asa zisul intercity sa-i fiu alaturi celei care mi-a fost alaturi in cele mai grele momente, care s-a bucurat mereu pentru reusitele mele, celei care mi-a dat viata: MAMA. Mi-am dorit nespus sa ajung la spital inainte de a o lua la operatie, insa cand am ajuns in gara si am sunat-o deja imi raspunsese altcineva care mi-a spus ca e luata la sala. Ca un vulcan in plina eruptie asa mi-au tisnit lacrimi din ochi. Soferul de pe maxi s-a uitat cam ciudat la mine. Si atunci in starea in care eram, de maxima emotie, am simtit prezenta lui bebe foarte bine, chiar avusesem impresia ca a miscat. Imediat cum am ajuns la spital m-am proptit in fata unor usi culisante in spatele carora nu-mi era permis accesul, in speranta ca o voi vedea cand o va duce in sala de terapie intensiva. I-a facut anestezie generala, caci asta impune operatia de doua ore. Dupa cam 45 de minute am vazut-o iesind pe o asistenta ce a fost in sala cu medicul. M-a recunoscut imediat si m-a intrebat de sunt fata doamnei. Involuntar am inceput sa plang, ca si acum ma asteptam la ceva rau,  am murmurat un da cu sughituri. M-a linistit ca totul a fost foarte bine, operatia a fost bine, a ramas medicul sa o coase. Si mi-a spus ca nu pe acolo o va duce la terapie intensiva, asa ca sa merg sa ma schimb in haine de spital ca la iesirea ei din tura ma va duce sa o vad. Am ridicat ochii in sus si am multumit lui Dumnezeu si Maicutei Sfinte ca totul a fost bine si I-am rugat sa-si revina cu bine din anestezie. Si cum stateam si invarteam o cafea intr-un fund de pahar in tocul usii a aparut medicul. Ca spre Dumnezeu Tatal am facut pasi grabiti si fara sa mai apuc sa-l intreb mi-a spus ca e bine, ca e la terapie intensiva sub observatie stricta. Am intrebat ce era acolo si parca simtindu-se vinovat, mi-a spus "o tumora canceroasa" cu radacina in rinichi, insa un rezultat mai exact il va da biopsia. M-a incurajat ca totul e bine acum, ca a curatat totul foarte bine si ea va fi bine. Am intrebat cu un glas grabit cand o pot vedea si atunci mi-a povestit cum il instruise sa nu ma duca la terapie intensiva ca sunt insarcinata in patru luni si sa nu imi faca mai rau. Insa a inteles ruga mea fierbinte din ochi si mi-a zis ca mai dupa orele 16-17 voi putea merge sa o vad, pana atunci ea doarme. M-a incurajat punandu-si mana in umarul meu si a plecat. Mai tarziu am aflat de la o fata din salon detaliile instructajului ce i-l facuse medicului sa nu ma duca sa o vad la terapie intensiva unde stau impreuna vii si muribunzi, chiar persoane carora le ard cate o lumanare la capatai. Mamaie a stat intre trei asemenea personaje, dintre care doi au plecat la cele sfinte. Ziua a trecut greu, noroc ca am avut grija de mamaie. Intr-un final am vazut o asistenta ca ma cheama sa ma duca undeva. Mi-a spus ce sa-mi iau cu mine si am mers sa o vad. Am recunoscut-o imediat dupa pijama. Era atat de frumoasa, chiar si bolnava. I-am sarutat mana si fruntea. Am asigurat-o ca sunt bine si bebe la fel. I-am udat mereu buzele si am tinut-o de mana mereu. Am ajutat-o sa verse anestezia, insa mi s-a cerut sa o las sa se odihneasca. Nu avea voie sa vorbeasca inca. Am sarutat-o inca o data si am plecat. M-am intors mai pe seara si era un pic mai bine.

Dumnezeu m-a intarit nespus pe toata perioada cat am stat cu ea. Mi-a fost greata o singura data cand a vomat, insa am reusit sa nu vomit la randul meu. Mereu am fost tare si ii multumesc lui Dumnezeu, Maicute Sfinte si fratiorului meu ca m-au tinut mereu tare pentru ea. Seara la contra-vizita medicul mi-a confirmat ca e bine, iar a doau zi dimineata avea sa o aduca in salon. Seara de joi a fost una extrem de friguroasa. Am pus trei paturi groase pe mine, insa din pacate sinusurile mele au avut de suferit. Si incepand de vineri am avut grija de mama. 

Ziua de nasterea tot cu ea mi-am serbat-o. A fost miercuri si am primit un timid si firav trandafiras din curtea spitalului in timp ce ne faceam plimbarea de aerisire a plamanilor.

Si dupa 12 zile de stat in spital, azi a ajuns si acasa optimista, sanatoasa si cu dorinta de a se reface caci bebe are nevoie de o buni sanatoasa cu care sa se joace. Acum asteaptam rezultatul biopsiei, insa inima mea imi spune ca totul va fi bine de acum in colo.

Am multumit doctorului pentru tot ce a facut pentru mama. Si da, i-am dat bani, insa nu spaga ca sa o opereze si sa se uite la ea, ci mai tarziu, ca semn de multumire ca a facut absolut totul ca ea sa fie bine, ca a stat cu ea pana s-a trezit, ca mereu s-a interesat de evolutia ei. Si nu doar de ea am observat ca a fost extrem de atent, ci cu toate pacientele lui. Am intalnit o doamna care s-a tratat de o anexita cronica datorita tratamentului dat de el, pe cand para-supra-conferentiarii de la capitala i-au recomandat antibiotice si alte bazdaganii.

Asa ca voi cei care cititi aceste randuri, mergeti macar o data pe an la medic si faceti-va un control de rutina. E mai bine sa prevenim raul si sa-l starpim inca din fasa, decat sa va treziti ca nu mai este nimic e facut.