Emotie

Azi micuta noastra comoara intra in randul crestinilor. Am niste emotii de nu mai pot. O sa revenim cu poze si detalii.

Multumesc!

Multumesc mult pentru sustinerea voastra. Sunteti minunati. M-au ajutat tare mult psihic vorbele voastre.

Si ma bucur si mai tare ca si familia m-a incurajat si nu ma privesc ca pe o mama denaturata.

Am dat LP doar de 2 ori si asta pentru ca nu aveam de al meu. Pai cum sa am, daca eu eram mereu stresata. Ptiu, am dat lapte stresat la cupil...mama mia!:)))

Mariuca e bine, a vizitat-o domnu doftor ieri si ne-a zis ca e bine. Ne speriasem ca regurgitase cu jet de vreo 2 ori intr-o seara. Dar e normal! Woww! Si eu ma panicasem teribil. Asa e prima data. Apoi ne invatam.

Si sa va las si ceva poze

Moment in doi

Primul alaptat al lui tati

Si...stupoare!!! NU PLANGEM LA BAIE!!!

DE CE?

Aici scriam o parte din trairile si sentimentele ce le incerc de o buna perioada de timp.Ma simt atat de goala pe dinauntru, desi ar trebui sa fiu cea mai fericita. Nu spun ca nu sunt si fericita, ma simt chiar implinita, insa nu pe deplin. Poate o sa spuneti ca fac mofturi, insa pe mine m-au marcat teribil niste lucruri dupa nasterea Mariucai. Nu am facut depresie, insa lucrurile nu au evoluat asa cum imi doream eu, cum le visam eu.

Am acceptat relativ usor ideea ca nu voi putea naste natural. Am ales varianta cea mai buna pentru noi doua si ma bucur pentru asta. Operatia a decurs minunat, dar sper sa apuc sa scriu despre asta in povestea nasterii. Insa ce m-a face pe mine sa ma simt ZERO e faptul ca nu pot sa o alaptez pe Mariuca la san. Ma termina psihic asta. In spital toate asistentele, dar absolut toate, si-au dat silinta ca ea sa manance piept.M-au ajutat in fel si chip, insa nu au reusit. Nu poate sa traga, mamelonul se aplatizeaza si nu mai stie de unde sa straga. Am avut piept bun, insa se pare ca se termina. Ma storc si ii dau lapticul meu cu biberonul. Nu am vrut asta pentru ea. Am vrut sa o simt lipita de mine, sa simt acea conexiune intre mama si copil, insa nu pot. SI ASTA MA TERMINA. Plang si ma consum de nu mai pot. Imi vine sa urlu cand ma storc si sunt nevoita sa ii dau cu biberonul. Am mai incercat sa o pun la san, insa nu-l mai vrea. Ma sfasii cand vad asta.

Si asta ma face sa ma simt atat de rau fata de copilul meu. Azi deja am apelat la laptele praf. Efectiv nu aveam ce sa ii dau sa manace. Nu mai aveam laptele meu. Imi vine sa mor, dar trebuie sa traiesc pentru VISUL MEU IMLINIT!

Ma simt zero. Neputincioasa. Totul merge tocmai cum nu-mi doream. Bine ca suntem sanatoase si luam in greutate. Uneori simt ca nu mai pot, dar ma uit la EA si parca mai prind puteri. Am nevoie de suport, din pacate nu prea are cine. Mai vine mama, dar acum are si ea grave probleme cu picioarele. Mi se rupe inima cand o vad ca nu poate. Ma doare undeva atat de tare, de nu mai pot. Simt ca ma termin. Dar vreau sa lupt si sa ma ajut pentru MINUNEA MEA!

Indurare :))))

Stiti cat imi lipsiti? Enorm de mult. Dar acum invat sa devin mamica. Asa ca, va rog nu va suparati pe noi, ca dam mai rar pe aici. Speram sa revenim cat mai repede.

Si va las o poza cu noi inainte de masa