Social Icons

duminică, 31 octombrie 2010

Treburi si trebusoare

Cum spuneam ieri aici, am prestat treburi si trebusoare casnice. 
In prima parte a zilei am fost la copii la dansuri. Daaa, am revenit la ei ca tare dor imi era de ei. Si cat ii admiram eu cum mai danseaza ei pe acolo, mi-am facut planul de bataie pentru acasa. Am incropit un menu cat de cat usor de facut. Nu-mi mai permit mult stat in picioare.
Si am crosetat repede o supa de pui. Trebuia sa fie ciorba, dar uitasem sa iau bors de la mama. A iesit demential de buna. Vlad o sa fac o poza la supa mea sa vezi de se compara cu a ta :)))
Cat a fiert supa am facut inventarul prin congelator. Si am gasit diverse congelate din care am facut niste briose cu carne. Am facut o parte solida din muschi, kaiser, cascaval ras, ardei rosu si ciuperci
 Si o parte lichida, asemeni compozitiei de clatite, dar o idee mai groasa
Le-am amestecat pe cele doua si am pus in forme de briose. Dupa care la cuptor cu ele pentru 30-40 de minute, depinde de puterea de coacere a cuptorului.
Am servit cu sos de pizza pe deasupra. E ca o pizza dar in alte forme. Pentru mine sunt super, domnului nu-i place ca nu-i pizza la tava. Sa nu servesti ca nu ma supar.
Si cat s-au copt frumoasele mele briose pizzoase, am pus si am framantat un aluat pufos si nelipicios din care am copt chifle. Initial am vrut paine de casa impletita, dar chefu mi-a pierit pe parcurs.L-am pierdut. In fine, chiflele sunt gustoase si mult mai apreciate decat briosele
Si dupa toate astea m-am jucat cu decuparea bostanului
Dimineata mi-am facut o ciudatenie culinara
Telemea tartinabila
Peste care am pus gem de caise
Faceti-va cruce, dar e strasnic de buna. O ciudatenie de gusturi. Daca asta s-a cerut, ce sa fac? Sa nu onorez comanda? Atat imi trebuie.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Bau

Azi cred ca m-am ticnit. Da rau de tot, nu asa un pic.
Mi-am facut bostan cu ochi de Haloien.
Departe de mine de a tine sau de a serba aceasta chestiune americana. Nu, nu. Eu sunt cu noaptea Sf. Andrei, in care pun la ferestre usturoi.
Dar azi, dupa ce am facut treburi si trebusoare casnice, m-am pus pe mazgalit un bostan.
Si apoi treci la treaba. Mi-a luat cam o ora si un pic. Deci sigur m-am ticnit. Sa stau o ora sa scobesc un bostan. Si pana la urma am constat ca l-am si gresit.
Dar a iesit ceva de genu:
Ati observat diferenta?

Deci m-am ticnit rau de tot. Promit sa nu mai fac data viitoare. Dar asa mi-o venit astazi, ce sa fac? Sa nu fac bostan? Dar daca seara visam numai bostani haloienizati? Mai bine mi-am facut damblaua si gata. 
Hai sa dormit frumos in seara asta, sa nu visati haloieni impaiati si sa va bucurati de o ora in plus de odihna.

miercuri, 27 octombrie 2010

Peste, cartofi, mamaliga si usturoi

Suna destul de ciudat acest titlu, dar cam asta a fost menu-ul nostru pe ziua de azi. 
De cateva zile am cunoscut o doamna tare simpatica, moldoveanca ca si mine, insa stabilita peste mari si tari. Si ea este ca o sursa de inspiratie pentru mine, mai ales in bucatarie. Si intr-un mesaj ieri imi povestea ca face salata orientala. Pfuaiii, cum am uitat eu de asemenea bunatate? Drept pentru care am facut si eu. Sincer nu am apucat sa fac poze. S-a uitat domnu meu in ea aseara si abia am putut sa imi fur cateva linguri pentru mine pe azi.. Cand am venit acasa, castronul era spalat la locul lui. Deci sa ii mai fac. 
Si dimineata citesc cum ca a facut peste. Poftim???? Preferatu meu inainte de sarcina??! Si observ ca bebe azi imi trimitea numai ganduri de peste cu mamaliguta si usturoi, alt dusman al meu. Nu am cumparat peste proaspat ca nu avea cine sa il curete, asa ca am luat congelat. L-am portionat frumos, l-am sarat si piperat si l-am lasat sa se hodine 

Si cat timp s-a hodinit pestele meu mi-a venit ideea unor cartofi copti la cuptor. Si am facut si cate o portie de cartofi copti:


 Si cand totul a fost gata hai sa astamparam matele
POFTA BUNA!

PS: Strumph asta e portia ta. Si maine fac paste :)))))

marți, 26 octombrie 2010

Efectele 2 in 1!

Mai nou asta e noul meu nume de cod: "2 in 1" sau "oferta speciala". Cica suntem 2 la pachet de 1. Nu ma deranjeaza atat timp cat stiu ca nu este spus cu rautate, ci din dragoste colegiala.
Un prim efect al "ofertei speciale" l-am descris aici. Iar azi am trecut la actiune. Inca din creierii diminetii am scos cizmulitele cu toc potrivit pentru gravide, am netezit frumos o bluza la baza gatului(Doamne iarta-ma, dar mi-a venit pofta de rochita azi:))))), am cautat prin 3 sertare o pereche de ciorapei grosi si apoi am mai dormit o ora. Dupa o serie de tropaieli si tipete de la vecinii de deasupra, m-am trezit mai revergorata ca niciodata. Si cu o pofta nebuna de viata. Oare nu fac a bine? In fine. Dupa tabieturile de dimineata am inceput a ma imbraca. Incet, incet imi placea nespus cum imi veneau hainele. Bluzica a luat forma burtii, rochia e cu pliuri in fata se observa mai greu. M-am rimelat si rujat, un scurt retus la o bubita nastrusnica iesita peste noapte. Si cu perfum! Cum sa uit tocmai perfumul. Pai ma lasa sa ies din casa? Neahhh! Mi-am luat hainuta lunga si ca o veritabila coconeasa am pornit la munca. Si aici toti au ramas uimiti, au pornit a-mi atribui fel si fel de complimente. Sa va zic cat mi-a crescut inima in "chept"? Nu se poate descrie in cifre, literele sunt insignifiante.
Un alt efect al "2 in 1" e ca, in timp, am observat ca toamna imi devine, incet, incet, amica. Incepe sa imi placa toamna, eu care nu o puteam suferea. De fapt, acum imi dau seama, ca nu-mi place atunci cand ploua. Si nu-mi place pentru ca nu ma pot plimba in voie, cat vreau eu.
Duminica, spre exemplu, a fost o vreme de vis: un soare cald, un aer dulce(da, aerul are gust pentru mine, nah) de toamna si l-am scos pe al meu la plimbare. Cum, nu cu masina? Nu dragul meu, pe jos!! Am fost la ai mei la masa si apoi am strabatut orasul de la un capat la altul. Am mers in vizita la niste prieteni dragi noua. Am traversat un parc unde domnu M ar fi vrut sa se hodine nitel. Poftim? Da esti gravid sau nu imi amintesc eu bine? Daca pot eu inseamna ca poti si tu. Ridica bucutele si hai la drum dragul meu ca mai avem cale lunga de batut.
Nu exagerez, dar cred ca am mers 2km pe jos. Incet, pas-pas, fara graba. Si eram treaza de la 5.30, ca noi avem grave probleme somnambulice. Recunosc ca la un moment dat m-a dus si cu masina dragul meu

Dar ne-au lasat franele si am renuntat. Tot mai zdravene sunt picerile noastre.
Si azi chiar daca cerne asa de sus, observ ca nu m-am indispus. O fi de la rochita :))) Abia astept sa ies la aer sa inspir si sa expir aer de toamna, un aer curat, dulce-parfumat. 
Si cum o sa mai descopar efecte ale ofertei o sa le mai impartasesc cu voi.
Si sa nu uit, LA MULTI ANI tuturor celor ce-si serbeaza ziua numelui azi, inclusiv pentru tataie al meu.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Vichendareala

La mine de vineri e deja week-end. Chiar daca am stat cu copii de la dansuri aproape o ora dupa program, ajunsa acasa eram atat de odihnita, incat am purces la confectionat ceva de`ale gurii.
Si cum primisem observatia ca nu am mai facut de ceva vreme iahnie de fasole, am purces la indeplinit dorinte marete. Ca deh, sotu nostru, sefu casei. Asa ca am pus la fiert niste parsolici albe. Am facut si o inaduseala de ceapa cu pasta de tomate sa pun pe deasupra. Si rezultatul:"Multumesc, sunt foarte bune!"
 Si cat au fiert ieri parsolicile, mi-a trasnit ideea unei musaca. Dar cu ce? Asa ca am facut inventarul in frigider si am incropit si o musaca. Am fiert cartofii in coaja, ca cica au mai putine calorii si am facut un fel de piure cu un tub de branza topita cu smantana si un pahar de smantana.

 De prin congelator am pescuit fel si fel de carnaciori pe care i-am "cubuletit" si i-am calit cu vreo 3 cepe si o lingura de pasta de tomate.

Intr-o tava unsa cu unt am pus jumatatde din piure, compozitia de carnaciori, a doua jumatate de piure, iar pe deasupra am pus un pahar cu smantana in care am adaugat cam 150 gr de branza sarata de tara. 
 Si la cuptor vreo ora si jumatate, la foc mic. 

Asta este rezultatul:
alaturi de calificative maxime si "vai ce buna e, are un gust deosebit". Normal ca da, ca doar are branza de care nu-ti place tie, carnati din aia de care nu te atingi nici daca iti ghioraie matele de foame. De asta e asa de buna. Dar el nu trebuie sa stie chiar toate secretele mele cucinaresti.
Iar azi, vichend in toata regula, mi-a casunat briose. Si am facut o ciudatenie de briose de zici ca-s mucegaiate. Si asta din cauza bombonicilor ce le-am adaugat. Dar sunt foarte gustose.
Cu fineti, Ana e de vina, nu ma certati pe mine
Si cu gem de caise
Si sectiune, doar cu fineti
Si maine suntem invitati la mama, la o raciturica de pasarica :))))))

joi, 21 octombrie 2010

Potol porcesc

Da! Azi m-am porcait. Si urat de tot. Si nu singura :))) ci cu sotul meu.
Aveam in gand asa ceva, insa foamea si cel mic imi cereau impetuos ceva de digerat, drept pentru care am facut repede un pui, mai mare, de mamaliguta, am perpolit in putin ulei de masline un carnat de casa semiafumat, numai de la o anumita firma cumparat, am facut si cate un ochisor. Am incalzit si putina ciorba de piept de porc si pazea ca se bat porcii la gura noastra:
 Si acum la somn ca simt cum imi cad obloanele.

Si iar "La Multi Ani"

Luna asta si mai ales perioada intre 13 si 21, e plina de aniversati pentru noi. Daca mi-ar fi permis bebe cred ca m-as fi destrabalat zi de zi pe la petreceri.
Insa azi e ziua de nastere a nanaselului meu drag. Eu de multe ori ma gandesc ca asa a vrut Dumnezeu, ca ei doi sa ne cunune pe noi. Desi cineva ii promisese domnului M ca il va cununa, uite ca rostuire au fost altele. Eu si nasul suntem doua balante veritabile, parca am fi tragi la indigo. Domnu M e copia fidela a nasei. Mai pe scurt: suntem doua tabere: grasii si slabii!
LA MULTI ANI NASU!
Sa fiti sanatos, mereu voios si la punga gros!
Si tot azi isi serbeaza ziua de nastere si singurul bunic ce mi-a mai ramas, bunicu Dumitru. E tatal mamei. 
LA MULTI ANI BUNICU!
Sa fii sanatos tataie si poate te gandesti sa mai lasi boalii mahoarcele alea ca nu-ti fac bine deloc(lupul moralist)

marți, 19 octombrie 2010

Mai vechi si mai noi

E legat de mancare. Ce stiu eu a face cel mai bine si mai bine daca nu mancare?:)))
Am facut ceva curatenie prin calculator ca un virusache si-a facut barlog prin diverse fisiere si am gasit o serie de poze pe care nu le postasem aici. Si ar fi pacat sa nu inspir cumva oamenii la greu, cand imaginatia culinara isi ia o pauza. Si am gasit asa:

File de peste cu cartofi natur si sos de unt cu patrunjel. Asta e una din singurele mancaruri cu carne agreate de bebe in perioada lui de maxima fudulie culinara. 
Am mai gasit si niste superbi gogosari umpluti cu ciuperci. Asta e una din mancarurile de care mi-a fost pofta, m-am mirat ca eu de fel nu ma stiu pofticioasa, dupa ce am fost la o manastire, unde am mancat asa ceva. Si cum carne nu inghiteam de nici un fel, am inlocuit-o cu ciuperci

Imi amintesc ca intr-una din zile as fi mancat niste gogosi cum se fac pe la balciuri sau serbari orasenesti, din alea fierte in mult, mult ulei. Ce sunt alea: "nu sunt bune!", "nu-ti fac bine!"? Bebe nu stie de asa ceva, drept pentru care am incercat si eu acasa. Normal ca nu mi-au iesit ca alea, dar macar mi-am astamparat odorul cu gogosici subtirele. Merg super  de bine dimineata cu un pahar de lapte sau iaurt. Un adevarat regal erau diminetile pentru mine in acea perioada.

Astea sunt ceva mai vechi, adica facute, mancate, digerate si mai apoi execrate. Acum sa le prezint pe cele noi.
Dupa venirea de la Buzau m-am gandit eu, ca ar fi frumos din partea mea sa-i chem pe cei dragi mie la o masa, ca de ziua mea. Si toata vinerea dupa-amiaza m-am frasuit pe bloage ca "ce sa fac?". Voiam ceva deosebit, dar in acelasi timp sa se faca si repede, sa nu stau mult prin bucatarie, caci nu beneficiam de ajutor. Si din blog in blog tot mai nehotarata eram. Si am zis sa vad ce au mai scris prietenii mei dragi?! Si ce sa vezi? Draga de Ana a facut sarmale. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate maxima fato ca m-ai salvat. Mi-au trecut hachitili din cap cu ceva deosebit si usor de facut, ceva gen: "para malaiata in gura natafletei". Asa ca de vineri seara am inceput a face lista cu cele necesare. Ziua de sambata m-a gasit deja in piata dupa cele necesare. Insa eu nu am facut sarmalele cu foi de varza, ca domnului sclif, aka domnu` M, nu-i plac cu varza ca au nu stiu ce. Sa-i fac cu foi de vita. Si cum sarmalele trebuiesc mancate cu ceva friptura, ar fi mers ceva de porc, degrasata, dar majoritatea celor invitati au probleme cu colesterolul si m-am gandit sa nu mai bat si eu un cui la garsoniera lor de pe Eternitatii si am ales carne de pui, fara pielita, ca e beax.
Asadar sarmale in foi de vita si friptura de pui
Si ceva acrisor pentru doritori, am ales pentru mine, castraveti in otet pusi de soacra mea. Sunt super de buni, mai buni decat cei de la alimentara. Sa traiesti mama soacra!
Am facut o oala mare si foarte incapatoare de lut cu sarmale si au mai ramas doar 10.
Mi-a fost greu sa cred ca in cateva ceasuri s-a topit o oala intreaga cu sarmale.
Si cum chichirezul cu ceva deosebit a mai ramas tropaind pe creier, duminica dimineata am incropit si o salata din piept de pui. Foarte usoara si gustoasa. Si asta apreciata la maximum. Noroc ca am apucat sa fac o poza inainte de a aseza pe masa, ca de nu ramaneam doar cu gustul.

Nu am pus maioneza ca nu am voie, dar ca sa se lege am pus un pahar cu smantana si toti au ramas uimiti ca se poate si salata fara maioneza. Maioneza light din comert nu e buna, e artificiala, deci mai naspa.
Si cum ziua mea de nastere nu putea trece fara un tort, asta a fost cadoul meu de la sot la intoarcere: un tort absolut deosebit. Am ramas placut impresionata. Si va zic eu a fost extrem de bun.

Am intrebat cum se cheama si mi-a zis ca s-a inspirat de pe la prajiturile din vitrina. De obicei pe la cofetarii prajiturile, ori au blatul prea insiropat, ori nu le-a ajuns siropul. Rar gasesti o prajitura pe gust. Insa acest tort era perfect: blat cat trebuia de insiropat, deloc gretos, crema de ciocolata cu rom (preferata mea), crema de frisca cu ananas si glazura de ciocolata. Absolut delicios.
Si cum duminica s-a topit tot ce am pregatit sambata, luni am luat-o de la capat, insa de data asta fara pic de inspiratiune. O ciorba era musai sa fac, dar ne saturasem de ciorbe de pui, de vita, de cartofi sau de fasole. Si din senin m-a sagetat ideea unei ciorbe cu piept de porc. Eu nu am probleme cu colesterolul si nici cu kg acum in sarcina. Dar domnului M nu-i place carnea asa ori si cum, mai ales daca are si un pic de grasime. Si am facut o mica improvizatie. Am fiert pieptul de porc dupa care l-am scos si l-am prajit nitel. In apa in care a fiert carnea am fiert legumele si am facut o ciorba dementiala. Si cum bebe are si el pretentiile lui culinare, la final, cand am amestecat carnea in ciorba am adaugat si o ceapa inadusita in apa cu putin ulei de masline, peste care am pus o lingura de pasta de tomate, ca un fel de prajeala. Azi asta am servit:
Normal ca cu ardei iute, cat mai iute. Nu face bine? Cine zice cand sefu mic isi cere preferintele? Ar fi mers si o mamaliguta moale si fierbinte, insa nu am mai avut chef sa fac, foamea era prea mare, asa ca am mancat gol. 
Si cum admiram galantarul cu carnuri  dintr-un colt strigau la mine niste coaste afumate, demential de bine mai aratau. Si am cerut din 2 coaste mici, oi vedea eu cu ce le-oi face. Le vedeam asezate frumos langa niste cartofi copti sau chiar o mancarica de cartofi. Si dupa ce ma dezmotrosnesc de haine constat ca nu am cartofi si in piata nu mai aveam chef sa merg. Si am gasit in congelator niste bobi, tot de la soacra mea. Asa ca am facut bobi cu coaste afumate. Normal coastele trebuiau prajite nitel, ca de nu, nu le primea gura si apoi stomacul celui sclifosit. Si au iesit asa:
Acum va doresc sa gatiti frumos si bine. Si sanatos. Asa ca mine :)))))))))

1 an

In urma cu 1 an
Si acum

LA MULTI ANI BIA! 

Sa cresti mare si frumoasa nana, sa fii mereu voioasa, cu ochii plini de sclipiri strengare. Fie ca viata sa-ti fie presarata cu cele mai frumoase flori, iar Dumnezeu sa vegheze mereu asupra ta.
Nana si nanu te iubesc mult de tot pui mic.

luni, 18 octombrie 2010

Daca e luni, e munca

Dupa o luna si jumatate de absenta de la serviciu din motive temeinice si justificate azi am revenit la normal. Numai normal nu se numeste el, dar sa-i zic normal. Sincer chiar imi lipseau activitatile mele de la serviciu. Ma bucur ca am fost inteleasa in privinta muncii de teren. 
Si daca tot e luni, va trebui sa crosetez si ceva de mancare caci ce am pregatit sambata s-a topit tot ieri. Insa sunt intr-o super-mega pana de idei in construirea unui menu pentru familia mea, asa ca o sa ma dau pe bloage cu mancaruri ,poate ceva o sa-i faca cu ochiul chiriasului din burta.
Zi buna sa aveti si o saptamana fara ploi ca simt ca ma tampesc de cap.

vineri, 15 octombrie 2010

Absenta

Inca de saptamana trecuta m-am tinut sa scriu ca voi lipsi o perioada din peisajul blogosferic, insa treburile de la serviciu la care s-au adaugat si cele de pe acasa au facut ca timpul sa nu-mi mai permita sa scriu acel mesaj.
Dupa cum am spus si aici, motivul absentei a fost starea de sanatate a mamei mele. Si o sa va povestesc cum a inceput totul, poate pentru unii dintre voi va fi un semnal de alarma, un semn ca macar o data pe an sa ne facem un set de analize, fie si din cele banale, si un control de rutina caci boala evolueaza teribil de repede uneori.
Pe la inceputul lui septembrie, mai mult impinsa de mine(parca presimteam ceva) a mers la medicul de familie, o femeie absolut deosebita ce este alaturi de pacienti. Pe langa investigatii ce tin de competenta ei, a primit acel set banal de analize sa vada cum mai sta cu rezervele "statului". Precizez de la inceput ca ultimul set de analize facut si ultimul control la medicul generalist si cel specialist a fost la sfarsitul lui 2008. Si in urma analizelor, un rezultat la urina a iesit teribil de rau, o valoare de aproximativ 4 ori mai mare decat limita maxima admisa. Ne-am ingrijorat, insa neavand cunostinte temeinice de medicina, fie ea si generala, s-a intors la medic pentru interpretarea lor. Un prin verdict: o infectie in abdomen. A urmat o trimitere catre un ecograf. S-a programat la un cabinet privat unde a fost vazuta de un medic de la Iasi. Toate bune si frumoase mai putin rinichiul stang, pe care medicul a depistat "o ciudatenie" bine conturata ce nu este nici piatra, nici chist. Insa cum ecograful nu-l ajuta prea mult i-a recomandat sa vina la o clinica privata, tot in Vaslui, unde el mai face consultatii si a recomandat-o unei doamnei profesor doctor "i-am uitat numele". Si in urma ecografului a primit acelasi rezultat: o "ciudatenie" bine conturata, cu o densitate omogena pe rinichiul stang, ce nu este nici piatra, nici chist. I-a recomandat un RMN la o spital privat din Iasi. Si aici o sa fac o paranteza. Nu stiu de ce si nici nu o sa inteleg vreodata de ce unii doctori sunt atat de parsivi si oportunisti cu pacientii lor. Oare nu se gandesc ca prin atitudinea lor isi indeparteaza pacientii? Cum poti sa recomanzi unui om sa faca o investigatie intr-un spital privat sau la o clinica privata sau la un laborator de unde tu primesti procent pentru fiecare pacient pe care il trimiti? Oare a disparut cu totul omenia din ei? Oare nu mai exista medici care sa-si faca meseria cu placere si cu pasiune din dorinta de a salva viata unui om? Oare chiar atat de avizi dupa bani sunt? Se pare ca da. Si nu o sa inteleg vreodata de ce la medic intai ii dai banul si apoi se uita la tine? Sa-l platesc sa ma omoare in caz de esec? Ca sa fim seriosi, se cam intampla destul de des de la o vreme. Stiam ca doar curvele le platesti inainte. S-au transformat medicii in curve? Si nu pun atitudinea lor pe seama crizei, ca spaga la medici s-a dat si inainte de instalarea crizei. Ma scarbeste compet sistemul sanitar si nu o sa dau vina pe guvern, pe cei care ne conduc. O sa dau vina direct pe cei ce profeseaza, pe cei care nu se uita la tine fara sa le indesi in buzunare bancnote multe si de culori stridente. 
Am refuzat sa facem RMN-ul la spitalul cu pricina si ne-am intors la medicul de familie sa ne recomande ceva mai bun. Sufletul imi spunea ca exista ceva mai bun pentru mama mea, caci e o femeie deosbit de buna si stiu ca Cel de Sus are grija de acesti oameni. Si asa cum intuiam, dna. dr. ne-a recomandat sa fie vazuta si de medicul ce in urma cu un an si vreo sapte luni l-a operat pe domnu` M. Si de atunci sufletul meu s-a mai linistit. Cineva de Acolo de Sus mi-a zis ca ea va fi bine. Insa pana la venirea lui la Vaslui timpul, stresul, starea de nelinistea isi faceau simtite prezenta in sufletul mamei. In zadar am incercat sa o incurajez si sa-i transmit din optimismul meu, ea era pe zi ce trecea mai suparata, mai necajita. Se vedea clar ca ii era frica. Incepuse a slabi. Punctul culminant a fost decernarea a nu stiu ce premii tembeliziunilor nationale, iar ProTV a primit premiul "nu stiu cum" pentru campania impotriva cancerului la san. Si de aici i se implantase ideea ca are cancer, ca nu a durut-o deloc pana acum, ca nu prea are simptome. Intr-un final, pe 24 septembrie a vazut-o medicul respectiv. Si din pacate acelasi raspuns: "formatiune" nici chist, nici piatra pe rinichiul stang. Ce e de facut? Internare, facut urografie si un CT pentru a depista ce e respectiva "formatiune" si apoi vedem ce e de facut. Unde ne internam? Si stiind ca distanta dintre noi si spitatul unde el profeseaza e destul de maricica, ne trimitea la Iasi, la o cunostinta a lui. Insa pe moment, cu o zvacnire din inima, l-am intrebat daca nu poate face chiar el. Si ne-a raspuns:"Sigur ca DA, dar trebuie sa veniti in orasul meu". Atat voiam sa aud. I-am raspuns direct, eu, ca si cand eu eram cea bolnava, ca in cel mai scurt timp cu putinta vom fi la el la spital. L-am intrebat de actele necesare, i-am multumit pentru dramul de speranta in bine, i-am dat vestea ca operatia domnului M a fost un succes, iar eu port in pantece copilul lui si ne-am luat la cea mai scurta revedere. Si dupa o saptamana, deh mama lucreaza la patron, iar actele se elibereaza cand ii tuna sefului, ne-am prezentat la spital pentru internare, investigatii amanuntite si pentru a se intoarce acasa sanatoasa. Inca de luni a dus-o sa o vada seful de la imagistica si "nu mai stiu cum" care a ramas surprins ca in toata cariera lui nu mai vazuse asa ciudatenie ce nu poate fi numita intr-un cuvant exact, insa la cate exista acum, nu l-a mai mirat. Si el a fost primul care a spus ca ciudatenie ar fi o tumora ce pare a fi cu radacina infipta in rinichi, dar a preferat sa astepte rezultatul urografiei si al CT-ului. 
A doua zi dimineata, la vizita a pregatit-o moral pentru ce avea sa urmeze. De fapt i-a explicat in ce constau proceduri in sine, caci o vazuze atat de speriata. S-a suparat foarte tare cand asistentii "au uitat" sa o duca pana in ora X la urografie ca la ora Y sa fie la CT. Si atunci am inteles ca nimic nu mai era cum a fost cand am fost cu domnu M in spital. Am inteles ca intai platesti "curva asistata" si apoi te duce. Pana la urma medicul a fost cel care a dus-o peste tot, se convinsese ca "pe baza slugii dai de curu mamii pungii". In urma celor doua proceduri s-au confirmat spusele "imagistului". Ce urmeaza? Operatie cu scoaterea nu doar a tumorii, ci si a rinichiului ce era afectat de croncobaura. Si de aici i s-a rupt filmul mamei. Plansete si bocete la telefon ca ce se face ea fara un rinichi, cum o sa traiasca. Am linistit-o cat am putut dupa care am sunat medicul sa discut cu el ce si cum. L-am rugat sa-i expuna avantajele si dezavantajele si sa o linisteasca si el. I-a explicat ca celui mai nestiutor om de pe fata pamantului ca el poate inlatura doar tumora, insa daca ea are radacina infipta in rinichi, degeaba o coase ca recidiveaza. Asa ca sa taie raul din radacina, el va curata absolut totul cu bine si ea se va face bine. Si cum Cel de Sus croseteaza lucrurile in asa fel incat numai El stie cum, in salon cu mama a fost si o doamna de 64 de ani, foarte optimista si increzatoare ca in urma eliminarii rinichiului, ea va fi bine si va trai pana la 100 de ani. Mamaie, caci asa i-am spus mereu, a incurajat-o cel mai tare. Mamaie a venit gata constienta ca ea va "dona" un rinichi bolnav la criza, insa fara a cere bani pe el. Miercuri a operat-o pe mamaie, caci eu nu apucasem a vorbi la serviciu sa mi se dea liber si am rugat medicul sa o lase pentru joi sa pot ajunge si eu. Operatia lu` mamaie si experienta ei a intarit-o si a facut-o constienta de ce avea sa i se intample. 
Multumesc sefului meu ca m-a inteles si mi-a permis sa merg sa fiu alaturi de mama mea, cand lor la munca le crapa maseau de treaba, incepea festivalul international de umor. Asa ca joi dimineata am urcat in asa zisul intercity sa-i fiu alaturi celei care mi-a fost alaturi in cele mai grele momente, care s-a bucurat mereu pentru reusitele mele, celei care mi-a dat viata: MAMA. Mi-am dorit nespus sa ajung la spital inainte de a o lua la operatie, insa cand am ajuns in gara si am sunat-o deja imi raspunsese altcineva care mi-a spus ca e luata la sala. Ca un vulcan in plina eruptie asa mi-au tisnit lacrimi din ochi. Soferul de pe maxi s-a uitat cam ciudat la mine. Si atunci in starea in care eram, de maxima emotie, am simtit prezenta lui bebe foarte bine, chiar avusesem impresia ca a miscat. Imediat cum am ajuns la spital m-am proptit in fata unor usi culisante in spatele carora nu-mi era permis accesul, in speranta ca o voi vedea cand o va duce in sala de terapie intensiva. I-a facut anestezie generala, caci asta impune operatia de doua ore. Dupa cam 45 de minute am vazut-o iesind pe o asistenta ce a fost in sala cu medicul. M-a recunoscut imediat si m-a intrebat de sunt fata doamnei. Involuntar am inceput sa plang, ca si acum ma asteptam la ceva rau,  am murmurat un da cu sughituri. M-a linistit ca totul a fost foarte bine, operatia a fost bine, a ramas medicul sa o coase. Si mi-a spus ca nu pe acolo o va duce la terapie intensiva, asa ca sa merg sa ma schimb in haine de spital ca la iesirea ei din tura ma va duce sa o vad. Am ridicat ochii in sus si am multumit lui Dumnezeu si Maicutei Sfinte ca totul a fost bine si I-am rugat sa-si revina cu bine din anestezie. Si cum stateam si invarteam o cafea intr-un fund de pahar in tocul usii a aparut medicul. Ca spre Dumnezeu Tatal am facut pasi grabiti si fara sa mai apuc sa-l intreb mi-a spus ca e bine, ca e la terapie intensiva sub observatie stricta. Am intrebat ce era acolo si parca simtindu-se vinovat, mi-a spus "o tumora canceroasa" cu radacina in rinichi, insa un rezultat mai exact il va da biopsia. M-a incurajat ca totul e bine acum, ca a curatat totul foarte bine si ea va fi bine. Am intrebat cu un glas grabit cand o pot vedea si atunci mi-a povestit cum il instruise sa nu ma duca la terapie intensiva ca sunt insarcinata in patru luni si sa nu imi faca mai rau. Insa a inteles ruga mea fierbinte din ochi si mi-a zis ca mai dupa orele 16-17 voi putea merge sa o vad, pana atunci ea doarme. M-a incurajat punandu-si mana in umarul meu si a plecat. Mai tarziu am aflat de la o fata din salon detaliile instructajului ce i-l facuse medicului sa nu ma duca sa o vad la terapie intensiva unde stau impreuna vii si muribunzi, chiar persoane carora le ard cate o lumanare la capatai. Mamaie a stat intre trei asemenea personaje, dintre care doi au plecat la cele sfinte. Ziua a trecut greu, noroc ca am avut grija de mamaie. Intr-un final am vazut o asistenta ca ma cheama sa ma duca undeva. Mi-a spus ce sa-mi iau cu mine si am mers sa o vad. Am recunoscut-o imediat dupa pijama. Era atat de frumoasa, chiar si bolnava. I-am sarutat mana si fruntea. Am asigurat-o ca sunt bine si bebe la fel. I-am udat mereu buzele si am tinut-o de mana mereu. Am ajutat-o sa verse anestezia, insa mi s-a cerut sa o las sa se odihneasca. Nu avea voie sa vorbeasca inca. Am sarutat-o inca o data si am plecat. M-am intors mai pe seara si era un pic mai bine.
Dumnezeu m-a intarit nespus pe toata perioada cat am stat cu ea. Mi-a fost greata o singura data cand a vomat, insa am reusit sa nu vomit la randul meu. Mereu am fost tare si ii multumesc lui Dumnezeu, Maicute Sfinte si fratiorului meu ca m-au tinut mereu tare pentru ea. Seara la contra-vizita medicul mi-a confirmat ca e bine, iar a doau zi dimineata avea sa o aduca in salon. Seara de joi a fost una extrem de friguroasa. Am pus trei paturi groase pe mine, insa din pacate sinusurile mele au avut de suferit. Si incepand de vineri am avut grija de mama. 
Ziua de nasterea tot cu ea mi-am serbat-o. A fost miercuri si am primit un timid si firav trandafiras din curtea spitalului in timp ce ne faceam plimbarea de aerisire a plamanilor.
Si dupa 12 zile de stat in spital, azi a ajuns si acasa optimista, sanatoasa si cu dorinta de a se reface caci bebe are nevoie de o buni sanatoasa cu care sa se joace. Acum asteaptam rezultatul biopsiei, insa inima mea imi spune ca totul va fi bine de acum in colo.
Am multumit doctorului pentru tot ce a facut pentru mama. Si da, i-am dat bani, insa nu spaga ca sa o opereze si sa se uite la ea, ci mai tarziu, ca semn de multumire ca a facut absolut totul ca ea sa fie bine, ca a stat cu ea pana s-a trezit, ca mereu s-a interesat de evolutia ei. Si nu doar de ea am observat ca a fost extrem de atent, ci cu toate pacientele lui. Am intalnit o doamna care s-a tratat de o anexita cronica datorita tratamentului dat de el, pe cand para-supra-conferentiarii de la capitala i-au recomandat antibiotice si alte bazdaganii.
Asa ca voi cei care cititi aceste randuri, mergeti macar o data pe an la medic si faceti-va un control de rutina. E mai bine sa prevenim raul si sa-l starpim inca din fasa, decat sa va treziti ca nu mai este nimic e facut.

Am ajuns!

De 10 minute sunt in casa si cum am stat exilata fara net am intrat sa va salut si sa va pup pe toti. Mi-a fost tare dor de voi si abia astept sa vad ce ati mai facut.
Inca nu am fost la eco sa-l vedem pe bebe, cred ca saptamana viitoare voi ajunge. Inca nu a miscat asa cum mi-as fi dorit eu sa se intample de ziua mea. Insa a fost suficient de activ si si-a facut simtita prezenta.
Mama este bine acum, multumesc doctorului si Celui de Sus. O sa povestesc dupa ce desfac bagajele si le asez care pe la locurile lor.
M-a emotionat primirea sotului acasa, dupa 9 zile de stat fara el. Mi-a cumparat un tort deosebit pe care o sa-l servim abia duminica.

marți, 5 octombrie 2010

Cochetareala


De cand mi-s gravida am observat ca anumite chestii s-au schimbat la mine. In primul rand vestimentatia, mai bine zis stilul. Eu incap in aceleasi haine de pana acum lejer, desi in curand voi implini 4 luni. Si mai e loc la pantaloni. Dar as purta si fuste cu ciorap grosut sa nu raceasca cineva pe undeva. Si cu ghetute sau cizmulite cu toc daca s-ar putea. Mai scurt am observat ca imi place sa fiu eleganta, nimic rau in asta, dar cam diferit pentru cum eram inainte.
Daca inainte plecam la serviciu dandu-ma cu crema pe fata si maini si cu parfum in fuga calului, uneori chiar uitam de el, de asta e bun unul in geanta pentru orice ocazie, acum nu se mai poate asa. Mi-am facut un adevarat ritual inainte de plecare: cremuim frumos burta, fata, mainile, dam cu rimel genele, cate un pic de fond de ten pe unde e cazul, coafura perfecta, fiecare fir de par la locul lui, rujulet pe buze si unul in geanta ca nah, pe parcursul zilei mananc rujul, si parfum, cat mai mult parfum. Bine nu in exces, dar cat sa simta bebe ca masa lui e parfurmata, cocheta, aranjata si gata de serviciu sau ma rog, de iesit din casa.
Si am mai observat ca imi place la nebunie parfumul sotului, pot sa il folosesc si eu? :)))). Imi place nespus si after-shave-ul. Oare nu e bun de baut? :)) Intr-o dimineata se berberea frumos in baie(o diferenta intre a se bierberi si a se rade; doar kk se rade, barbatii se berberesc), iar eu incercam sa mai prind cateva momente de somn. Insa dintr-o data bebe s-a zvarcolit in burta si m-a tinut ca pe jar pana a iesit ta`su din baie sa-l miros. Cum i-a simtit mirosul s-a linistit, clar e al lui. 
Si de aici trag eu concluziunea ca o sa fac un cuc motocos care o sa se dichiseasca mai ceva ca o muiere :)))

duminică, 3 octombrie 2010

Deochiul şi culoarea roşie în superstiţie

Un material restant, promis lui Vlad. Scuze că a durat atât de mult, dar am lucrat pe bucăţele la el şi au intervenit altele pe parcurs. Sper să te lămurească cumva.

Toate popoarele, şi cele moderne şi cele vechi, au crezut şi cred că privirea ochilor are o putere magică şi periculoasă, care nu se poate înlătura decât numai prin nişte ceremonii particulare. Această credinţă în influenţa pe care o poate exercita ochiul, credinţa în deochi, se urcă în vremurile vechi până la indieni. Ea este răspândita în Scoţia, Britania, Franţa, Portugalia, Spania, Polonia şi, mai cu seamă, în Italia. Napolitanii pun cel mai mare crezământ pe jettatura. La romani, Plinius ne vorbeşte de vrăjitorii ilirieni, a căror privire ameţea pe om, ba putea să-1 şi omoare. El crede că acei oameni aveau câte două pupile în fiecare ochi. Romanii numeau deochiul: turpicula res sau fascinus.
Vergilius ne spune că poporul roman credea în înfluenţa rea a ochilor, în deochi.
În Peloponez, la turci, se crede de asemenea în deochi. Tot aşa în Abisinia, în Arabia, în Asia Mică. La francezi, deochiul este numit mauvais oeil; iar germanii 1-au botezat: das Beschreien.
La germani, pentru ca copilul să fie ferit de deochiare, se înfăşoară, când e să se boteze, cu un postav roşu .
La romani, se crede că mai toţi care au ochii verzi şi sprâncenele îmbinate, deoache nevoie-mare - când stau şi privesc mai mult timp o fiinţă sau un lucru şi nu zic apoi: „Să nu-i fie de deochi!”, scuipând de trei ori. Se poate deochia tot ceea ce este frumos, atrăgător.
Simptomele deochiului sunt: somn zbuciumat sau insomnie, dureri de cap, dureri de inima. Se pot deochia nu numai oamenii, dar şi vitele, care, fiind deochiate, încep să tânjească; pasările deochiate se muscă (ciupesc) una pe alta; stupii se pustiesc de albine; pomii se usuca ori capată uscături; laptele nu mai dă unt ş.a.m.d. Ca să le scapi pe toate acestea de deochiat, se recomandă să le pui fir sau ţop roşu. Deochiul nu rezultă numai din simpla privire a celor cu ochi deochetori, ci şi din laudele pe care ei le fac unor fiinţe sau unor lucruri. În Vâlcea, se crede că deoache acei ce s-au născut cu tichie pe cap. Aluatul când este deochiat nu mai „creşte”, ci „dă îndărăt”. În Germania, se recomandă ca atunci când duci un vas de lapte, fie plin, fie gol, să-1 legi cu un şorţ, pe deasupra, pentru că altfel, cei ce deoache pot să-ţi deoache şi vaca şi să-i ia şi mana.
Tot la ei se crede că dacă pui sare în putinei, laptele pe care-1 baţi nu mai poate fi deochiat.
La francezi, se crede că eşti ferit de deochiat, dacă ai soc împrejurul casei, dacă te îmbraci în haine pe dos, iar untul, daca pui câteva boabe de sare în putinei.
Pentru slavii de sud, unul dintre cele mai rele spirite este duhul care se manifestă în deochi, care are înfluenţă fie prin reaua privire, vrajitorească, fie, mai ales, prin vorbirea într-un ceas rău. Slavul de sud numeşte acest spirit: urok, deochi. Spiritele rele ale deochiului aparţin ochiului rău, vrăjitoresc, ca şi cum ar fi o emanaţiune a lui. Această gândire, credinţă, este tot aşa de veche ca şi omenirea. Sunt unii oameni care, fără voia lor, au o privire fermecătoare. Oamenii cu trup frumos au să sufere multe în urma deochiului, ba poate să li „se tragă” şi moartea. Ca să împiedice deochiul, trebuie să se îmbrace rău, să-şi ascundă, cum vor şti, tot ceea ce ar putea atrage privirile. E de ajuns ca cel ce deoache să zică în sine: „A! ce frumos, sau ce frumoasă este!” - şi deochiul e gata!
Casele care sunt deochiate când sunt noi, pot să se dărâme. Copiii sunt cei mai expuşi să fie deochiaţi. Contra deochiului li se leagă la gât coajă de molift. Dar şi firul sau ţopul roşu, ori haina roşie feresc de deochiat.
Când un copil are insomnie sau are somnul zbuciumat, sau e bolnăvicios, sau se tot vaită de cap, sau n-are foame, sau ţipă adeseori, atunci se zice că a fost deochiat. O femeie chemată să-i descânte, afundă în apă nişte cărbunaşi. Cu apa în care a înecat cărbunaşii, spală faţa copilului şi îi dă să şi bea din ea. În cărbuni crede poporul că tot mai este o urmă din sufletul copacului şi acea urmă poate fi întrebuinţată cu succes la feluritele descântece şi vraji, la tămăduiri şi la aflarea viitorului.
La sârbii din sudul Ungariei, oasele de câine nu se aruncă, ci se păstrează, îngropate la loc sigur, că sunt „bune” de deochi la copii.
Prezervarea copiilor de deochi se face în Asia Mică punând nămol, tină pe fruntea cea frumoasă a copiilor. Acest lucru este identic cu benghiul nostru şi „benghiul” care se obişnuieşte în Peloponez. Toate au drept scop urâţirea, sluţirea obiectului sau fiinţei frumoase, pentru a nu mai putea atrage privirile rele, deochetoare
În Vâlcea, pentru ca copilul să nu fie deochiat, i se pune scuipat la buric. La romani, doica ungea cu scuipat fruntea şi buzele copilului, pentru a-1 feri de ochii răi.
Deochiul, ca şi toate celelalte boli, este socotit de romani ca o fiinţă, ca un spirit rău.
Se crede că sunt oameni care deoache cu ochiul lor cel rău tot ceea ce este frumos şi plăcut. În antichitate, credinţa în deochi era foarte răspandita.
Se crede, în Grecia, că o neizbândă a unei afaceri, frigurile, cearta între doi prieteni, toate sunt datorate deochiului.
Şi vechii evrei aveau, pe cât se pare, credinţa în deochi.
Se crede că cineva a fost deochiat, dacă este indispus; ţâţele unui animal care au fost atinse de cine ştie ce boală, frunzele unui pom fructifer care cad, se îngălbenesc, se zice că au fost deocheate. Egiptencele, când se privesc în oglindă, pronunţă cuvintele magice, pentru a nu se deochea singure. În India vedică, frica de deochi stăpânea poporul şi Rig-Veda, sfătuind pe femeie la virtuţile casnice, îi recomandă, înainte de toate, de a nu privi cu un ochi fatal către bărbatul său. Credinţa în deochi este foarte răspândită în „Cerescul Imperiu”, scrie Van Brandt, ministrul Germaniei in China.
În Vâlcea, se descântă de deochetură, de deochi în modul următor. Se ia o oală nouă, se umple cu apă şi în ea se aruncă atâţia cărbunaşi aprinşi, câte sunt persoanele bănuite că au deocheat. Dacă cumva vreun cărbune se coboară la fundul oalei, asta înseamnă că persoana, pe numele căreia s-a aruncat cărbunele a deochiat. În timpul acesta, baba descântă de deochi; pe urmă, bolnavul care suferă de cap şi „moare” de la inimă, este stropit cu apa în care s-au stins cărbunii şi mai şi bea din ea. Aşa se face şi la oameni şi la vite. Aceeaşi acţiune purificatoare, aceeaşi putere alungătoare de duhuri şi de înfluenţe rele o găsim şi la cei vechi în apa în care se stinsese un taciune de foc.
Descântecul de deochi este la fel şi la aromani.
Cărbunele revine adesea şi în magia slavilor de sud. În Bosnia, regiunea deluroasă, se ghiceşte cu cărbuni, dacă un bolnav se va însănătoşi, ori de va muri. Vrăjitorul ia doi cărbuni aprinşi: pe unul îl numeşte moarte, iar pe celălalt viată. Pe aceşti cărbuni îi pune într-un vas şi toarnă apă peste ei. Dacă se întamplă şi cade la fund „cărbunele viaţă” moare bolnavul şi viceversa. Dacă pică amândoi, e cumpănă. În Mehedinţi, dacă împărtăşirea, pe care o pune preotul într-un pahar cu apă, cade la fund, atunci bolnavul e ca şi dus de pe lumea asta, femeile încep să ţipe disperate şi bolnavii, mulţi poate, au murit numai din cauza acestei frici superstiţioase. Dacă fărâmitura de „grijanie” şade plută pe faţa apei, atunci pe faţa tuturor „răsare soarele”, iar bolnavul are să se pună pe picioare.
Copilul, mai cu seamă, se crede că poate chiar să şi moară din cauza deochiului.
În descântecul de deochi intră următoarea acţiune divinatorie. Se topeşte o bucată de plumb şi se toarnă într-un pahar cu apă. Plumbul, răcit în mod brusc, formează o figură cu chip de om. Dacă figura va fi cu capul în sus, e semn că copilul va scăpa de deochi, va trăi; de va fi cu capul în jos, copilul va „da ortu”. În lipsa plumbului, se poate întrebuinţa şi ceară galbenă.
Evreii cei habotnici îşi acoperă mâncarea şi o scot bucată cu bucată, pentru a nu fi deocheaţi. Ei cred ca 90% dintre morţi au murit de deochi şi numai 10% de alte boli. Boala deochiului, spun ei, îţi consuma toate maruntaiele.
Turcii cred la fel. Pentru că copiii lor să nu poată fi deocheaţi, li se pune pe cap o scufie albastră.
Cel mai bun amulet contra deochiului este, după spusa grecilor moderni, usturoiul. Când bărbaţii se îmbracă în haine noi, femeile pun pe furiş într-unul din buzunare caţiva grăunţi de usturoi.
Fapt este că la ţară o haină nouă atrage privirile ochilor răi, (deochetori). Dar vrăjitorii fug de mirosul usturoiului. Tot în acelaşi scop, usturoiul se pune şi la gâtul animalelor, în veşmintele copiilor.
Cercetările în Orient descoperă mereu vechi amulete contra deochiului.
Prea puţine din supersţiile păgânismului au rămas aşa de înfloritoare în Orient, precum a rămas deochiul. Amuletul acesta era purtat la gât contra deochiului.
La greci şi la romani, usturoiul a fost un talisman contra fascinării (deochiului).
Deochiul se combate şi prin ridicol: mama face pe faţa copilului o pată de noroi.
În Corfu, pământul cu care se face acest benghi trebuie săfie rezultat din uleiul ce arde în lampă.
Dintre toate superstiţiile, credinţa în deochi este cea mai veche şi cea mai înrădăcinată în lumea greacă. Un scriitor de talia lui Plutarch îi consacră unul din cele mai stranii dialoguri din Quaestiones convivales şi se încercă să explice această putere misterioasă dată omului, de a putea adică să arunce, chiar fără voia sa, farmece, vrăji asupra altuia.
Credinţa în deochi a fost constatată în Egipt, la chaldei, la perşi. (Grecii, dupa cât se pare, n-au importat această credinţă superstiţioasă).
Egiptenii, mai cu seamă, aveau o frică nebună de deochi. În anumite zile: 11 şi 12 de exemplu, nu era îngăduit să te opreşti şi să te uiţi la lucrul câmpului. În aceste zile se credea că ochiul omenesc putea să-şi desfăşoare înfricoşatele-i urgii al deochiului.
Tipul celui ce/celei ce deoache este, în trăsături generice, următorul: o faţă lungă, osoasă şi slabă, piele oacheşă, ochi foarte negri şi sprâncene îmbinate, părul capului negru.
Ca amulet contra deochiului, la romani, este obiceiul ca să se lege copiilor la gât un săculeţ (punga) în care se pun câţiva cărbuni sau li se atârnă de gât usturoi de la Rusalii. Romanii leagă o capăţână de usturoi la coada vitelor pentru a nu fi deocheate. În Muntenia, femeile leagă în capătul unei panglici roşii un fir de ustoroi. Panglica o leagă la gâtul copilului pentru a fi ferit de deochi. Transilvănenii fac contra deochiului nişte talismane în care intra trei fire de usturoi, trei de piper, trei de grâu de primăvară, trei de grâu de toamnă, trei boabe de tămâie, trei de sare; trei fărâmiţe de pâine, trei bucăţele din casa (membrana fetala) copilului.
Simptomele deochiului, după romani, sunt: dureri de cap, căscătură continuă, ţiuirea urechilor, vărsături, febră uşoară. Cei nervoşi slăbesc, li se aprinde faţa, ochii li se duc în fundul capului, au slăbiciune generală. Deochiul poate să pericliteze şi afacerile. De aceea, negustorii romani nu-şi numară banii decât numai seara, caci altfel suma ar fi deocheata şi vânzarea ar scădea. Tot aşa fac şi jucătorii de cărţi: numară banii câştigaţi tocmai la sfârşitul jocului.
Negustorii evrei merg şi mai departe: ei cred că banii scoşi din vânzare şi nenumăraţi pot să se sporească (înmulţească).
Ciobanii nu spun niciodată numărul exact al oilor, pentru a nu fi în primejdie să li se deoache turma.
În Vâlcea nu se spune, mai cu seama seara, numărul hoarelor (păsărilor de curte), purceilor, mieilor s. a.
În strânsă legătură cu superstiţia deochiului stă întrebuinţarea ca talisman, contra lui, a feluritelor lucruri colorate roşu.
Culoarea roşie în superstiţie.
La toate popoarele, culoarea roşie trece ca un amulet de care se nimicesc şi duhurile rele şi vrăjile cele mai înfricoşate.
Moaşele din Bucovina, cum naşte femeia, fac un ciucure de lână roşie şi îl bat, cu un cuişor, deasupra uşii.
În Moldova, în asemenea împrejurări, se implantă în pragul uşii un ac cu o strămătura roşie.
În Macedonia, se pune deasupra uşii un fir de aţă albă răsucită cu unul roşu. Şi la gâtul lehuzei se leagă un asemenea fir format din două fire: una albă şi alta roşie.
În Ungaria, la naştere, se ţintuieşte o bucată de postav roşu în pervazul de sus al uşii de la odaia lehuzei. Aceasta pentru a fi ferită lehuza de duhuri rele.
Sârboaica poartă, în timpul sarcinii, pe degetul din mijloc o legătură roşie.
În Pomerania, lehuza şi copilul ei sunt feriţi de vrăji prin ajutorul unui fir roşu.
În toată Germania, este obiceiul ca copiilor să li se lege o panglică roşie împrejurul gâtului sau al mâinii.
Cam aceleaşi obiceiuri le aveau vechii greci, ungurii şi estonii de astăzi .
În Kamerunul de sud, firul roşu este înlocuit cu lemnul roşu, care are aceeaşi întrebuinţare ca talisman.
Se pare că culoarea roşie nu-i altceva decat simbol al jertfei sângeroase, cu care popoarele primitive cred că-şi ispăşesc păcatele sau că îmbunează felurite duhuri pe care le socotesc supărate din cauza purtării rele a lor.
Nouă ni se pare însă că culoarea roşie simbolizează însăşi flacăra roşie a focului ceresc sau pământesc, care scapă de toate relele şi de toate duhurile necurate.
La romani, mai pretutindenea, coşciugurile se îmbracă în pânză roşie.
În Sparta, cadavrele se învăluiau în postav roşu. Tot aşa la kabiri şi în India.
Culoarea roşie era întrebuinţată la înmormântări şi în secolul al XV-lea în Florenţa.
Mortul era îmbrăcat într-o mantie roşie, lintoliul era roşu; cei ce luau parte la înmormântare aveau costume roşii.
Chiar şi la înmormântările papilor se observă acest obicei. La înmormântarea lui Leon al Xlll-lea, după prohodire, se puse peste cadavru un acoperământ de mătase de culoare roşie înfocată (aprinsa). Coşciugul de asemenea era roşu cărămiziu pe dinăuntru.
În Moldova, se crede că e bine ca în ziua de Anul Nou să bei vin roşu, ca să ţi se înnoiască sângele.
În judeţul Vâlcea, femeile nu lasă să se stingă focul din vatră, mai cu seamă în noaptea de Paşti.
În această noapte ele stau, în pielea goală, pe vatră, cu focul mare şi coc, pentru prosperarea vitelor lor, turte plămădite cu roşală, rămas de la ouă. Aceste turte le dau vitelor să le mănânce. (Aici se poate vedea mai bine înrudirea apropiată a focului cu culoarea roşie.)
În catacombe s-au găsit în morminte ouă roşii, care s-au pus acolo nu numai ca hrană pentru morţi, dar şi ca talismane împotriva duhurilor necurate şi a înfluenţelor lor.
Primăvara, dacă vezi întâi un fluture roşu, are să-ţi meargă bine şi ai să fii sănătos tot anul şi viceversa, dacă îl vezi galben.
În judeţul Mehedinţi mirii sunt legaţi împreună de gât cu o panglică roşie ca să nu se deoache.
Ţiganilor le place foarte mult culoarea roşie, care, cred ei, îi fereşte de felurite „poceli”, deochi s. a.
La romani, panglica pe care se înşiră galbenii trebuie să fie de culoare roşie. Chiar şi firul cu care se coase galbenul este roşu. Firul de lâniţă care se petrece prin urechea copilului trebuie să fie roşu, pentru ca numai astfel îl fereşte de deochi. Tot roşu trebuie să fie şi firul de care se atârnă galbenii la urechile femeilor. Roşu este şi firul pe care îşi înşiră fetele mărgelele şi mărgeanul.
Culoarea roşie nu s-a mulţumit numai cu domeniul popular, superstiţios, ea a intrat şi în domeniul aristocratic.
Grimm ne relatează în cantecele populare daneze că, se spune că eroii, pentru a se face năzdrăvani, pentru a-şi păzi coiful şi viaţa, leagă fire de mătase roşie în jurul coifului lor.
Într-o povestire despre lupta dintre francezi şi brugeois, citim ca aceştia învinseră pe francezi, numai datorită faptului că locul ocupat de ei (Brugeois) era înconjurat de un fir de mătase roşie care avea şapte noduri, la distanţe egale.