Azi am profitat de vremea minunata si am prins doua reprize bune de soare si aer curat de toamna. Numai ca a doua iesire nu a fost atat de placuta ca si prima.
Mariuca a plecat din casa cu o husa de telefon ce o aveam de la una din fetele care au fost in ansamblul de dansuri, o husa viu colorata, paietata, cat sa o fascineze pe copila. Numai ca fluturand-o cand sus cand jos, eu cu ochii dupa cai verzi pe pereti, tarzior am vazut ca nu mai are husa pe mana. Am incercat eu sa o caut cu privirea in zare, insa nu fu chip sa o vad. Asta e! Nu e prima si nici ultima jucarie pe care am pierdut-o. Insa mi-a ramas un gust amar, oricine ar fi gasit-o si nu era populat mai deloc trotuarul pe care mergeam noi la acea ora, putea sa strige si sa ne-o inapoieze. Din pacate spiritul uman nu mai exista. Si un rahat poleit daca gasesc aruncat de altu, sunt in stare sa-l ia si sa-l duca acasa.
Insa cum cautam eu cu privirea husa, remarc la nici 2 pasi de mine un tip, 20-22 de ani, cu probleme psihice, ca mima si el un cautat cu privirea dupa ceva in directia in care ma uitam eu. Nu-l bag in seama si plecam. Si el dupa noi. Tarziu mi-am dat seama ca el ba ne dapasea, insa era mereu precaut sa nu ne scape cu privirea, ba ramanea 2-3 pasi in urma noastra.
Nu aveam geanta in umar, in buzunarul de la carut aveam apa copilului, deci nu aveam obiecte de valoare care sa-l tenteze de a ne prada. Si eram atat de atenta si absorbita de plimbarea mea cu Mariuca, de asta nici nu i-am dat importanta. Mi-am zis, oras mic, o singura strada principala, nah, poate are omul acelasi drum ca si noi.
La un moment dat ne-am oprit sa o dau pe Mariuca jos din carut, caci isi odihnise nitel piciorusele. Si omul nostru, 2 pasi in fata mea, scoate un telefon din buzunar si bolmojea ceva neinteles. Si vad husa copilului in buzunarul lui. Un val imens de caldura m-a cuprins si ceva parca ma strangea de cat. Cred ca eram verde de nervi. Si in aceasta stare de totala tensiune, reusesc sa-l abordez cu calm. Ii spun sa-mi inapoieze husa si il intreb de ce ne urmareste. Tremura tot, abia a reusit sa-mi dea husa si a plecat grabind pasul.
NU! El nu ne-a urmarit nestiind cum sa imi spuna ca a gasit husa copilului si sa mi-o inapoieze. Dupa ce am recuperat-o, el a continuat sa isi intoarce privirea sa se asigure ca suntem in spatele lui. De acum noi il urmaream pe el :)))
Sincer voiam sa sun la 112. Insa am mai asteptat sa vad ce intentii are. Si intr-un moment de ezitare al lui, noi am traversat si ne-am oprit in dreptul unor pomi sa vad daca intr-adevar are ceva cu noi. Stiti cum e leul in cusca cand il pisca taunul negru? Era atat de disperat ca ne-a pierdut. Atunci am fost cat se poate de convinsa ca el ne urmarea. Si ne-a zarit. Am strigat catre el ca daca ne mai urmareste sun la politie. Si am plecat.
Lumea de pe strada? Era full de lume. Sa reactioneze? Pai de ce? Si ce daca o femeie cu un copil mic dupa ea e urmarita. Poate are treburi de reglat cu amantul sau sotul. Ce sa ne bagam noi. Sa ne vedem de barfa si sa cautam cu privirea sa vedem ce se mai intampla. Poate se bat si avem parte de o scena amuzanta. De ce sa intervenim? E mai comod sa asisti de pe margine decat sa ajuti. Unde este omenia din noi? A disparut!
Si omul nostru a mai mers o vreme in fata noastra, dar pe celalalt trotuar, se asigura mereu si mereu ca suntem in spatele lui. Cand s-a oprit sa ne vada mai bine, am pus mana pe telefon si i-am aratat ca sun la politie. A demarat cu-a cincea de pe loc si dus a fost. Si noi printre blocuri acasa la noi.
De ce nu am avut atata sange rece si sa sun la politie? De ce mi-a fost mila de un baiat cu grave probleme psihice?
Ma bucur ca nu m-am pierdut cu firea. Si realizez ca nasterea Mariucai m-a transformat foarte mult. Am mai multa putere decat inainte. Nici frica de el nu mi-a fost, atat timp cat era in fata mea. Aveam un oare control vizual asupra lui. Cat era in spatele meu, mereu imi imaginam ca o sa cad rapusa de un cutit sau ceva. Si ma lua groaza ca Mariuca va ramane singura. Si cu toate astea, DE CE nu l-am predat autoritatilor? Pt ca ele in sictirul si lancezeala lor, m-ar fi chemat intai la sectie sa depun plangere impotriva lui, fa descriere, asteapta sa se mai scarpine ei in fund, sa-si scoata chilotii de la naftalina.
Hmmm! Lume, lume si iar lume! Unde esti tu SIGURANTA SI INCREDERE???
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu