Un naduh

Am un naduh in suflet si cat inca nu m-au sunat de la cresa, zic sa-l scriu.
Citesc pe ici pe colo, ca nah, mai am si timp pt "documentare", cercetare, insa bine nu-mi face. Ma umple de draci si de nervi. 
Stiu, nu ar trebui sa ma las afectata, insa cand e vorba de prunci, simt cum ceva ma sugruma de gat. Se zbate rau vena la gat! Nu am crescut 7 prunci pana la Mariuca, am invatat odata cu ea si de la ea extrem de multe. Am gresit si am cerut sfaturi AVIZATE si am invatat din ele.
Acum afara nu-i chiar gerul Bobotezei sa te infosmolesti cu toate hainele din dulap. Insa mamele au o grija sa puna fularul pana sub gene la copii. Sa nu respire, sa ia aer cu portia, eventual aerul cald din gura in contact cu cel rece sa-i faca un minunat rosu in gat sau amigdale. Si ne intrebam de ce, ca doar nu a baut rece. Iarna trecuta nu i-am pus Mariucai deloc fular pe gura, dar deloc. NU A RACIT! O fi si cu sistemul imunitar ceva, dar evitand acest procedeu am scapat de chestii urate. Acum, unde te uiti, vezi copii infosmoliti pana in cer, abia le vezi ochii, cu manusi pe mana, sa nu cumva sa il prinda un fir de rece de pe undeva. DE CE? Or sa afle ele, dar nu acum.
Mai citesc si iar ma enervez, mamele in loc sa se focalizeze pe dorintele puiului, stau si asculta gura lumii. Degeaba o sa incepeti sa spuneti ca nu e asa, ca multe doar dupa asta traiesc. Daca dau sau nu bine la poza si incep sa intarce copilul pana la 1 an, ca laptele dupa 1 an nu mai este buna. Sau il intarca la 1 an si jumatate, ca e greu sa scoata tzatza si sa lase copilul sa isi aline dorul, foame sau ce mai are el. 
"Cum draga, alaptezi si acum?? Ti se lasa sanii!! Intarca-l!" Mi-e atat de dor sa o mai pun la pieptul meu pe Mariuca si sa o las sa se bucure de tot. Tocmai ca nu ii interzic sa-mi ridice tricoul si sa se joace cat vrea cu ele. Ea s-a intarcat singura. Atat a vrut ea, NU EU! 
Si dupa autointarcare au urmat multe luni cu multe treziri pe noapte pt lapte. Uneori si la o ora si jumatate. Deja, cum bine spunea o prietena, starea de oboseala crunta era starea mea naturala. Putin mai odihnita functionam cu sughituri, nu eram eu. Avem si cate 4-5 mese pe noapte. Ce au zis pediatrii? Nu ma intereseaza. Ca nu pe el il plange copilul, ci pe mine, Si daca ea se ridica in motul patului si spunea autoritar "mono", adica lapte, eu puteam sa-i dau si ceai cu aur, ea voia lapte. COPIII STIU MEREU CE VOR si vor accepta doar ce vor ei, nu ce vrem noi. Altfel le umblam acolo la sensibilitate si la emotional si facem din ei altceva. 
Incet incet, Mariuca si-a scos SINGURA mesele de noapte. Eu am asteptat. Si am profitat de faptul ca puteam sa dorm si eu mai mult de 3 ore. 
Singura s-a stramutat in pat la ea, fara treziri pe la 3 sau 4 dimineata, intinzand mainile sa o iau la noi in pat. SINGURA SINGURICA a facut totul. Acum o iau eu si imi intoarce spatele. 
Nu am renuntat la suzi. Nici nu intentionez. Asa cum si-a ales SINGURA momentul intarcarii, asa cum si-a scos singura mesele de noapte, asa cum singura doarme in pat la ea, tot SINGURA o va lasa pe suzi. Nu mi-e frica ca va merge la scoala cu suzi de gat. Nici nu se va marita cu pampers la fund.
Suntem noi intr-un amplu proces de despemparizare :))) dar nu e dupa mine, e DUPA EA. Se cere doar cand vrea, face pe ea cand tocmai am ridicat-o de pe oala. Sa o bat?? Ar fi mai bine, nu?? Sa stie ca nu trebuie sa faca asa ceva. NOPEEE!!! Am dat o palma la fund ca facuse pe ea si nu mai imi trebuie. Copilul meu inca nu e pregatit sa renunte la pampers. Ii place caldura lui. Se simte bine cu el. Se simte si  mai bine fara, dar EA trebuie sa constientizeze asta. Nu sa-i despic eu capul si sa o conving.
Asa ca dragi MAMICI nu va mai stresati sa scoateti mese de noapte, sa obligati copiii sa stea la oala, ca e rusine cu pampers, sa le scoateti suzetele ca ne rad vecinele de bloc, lasati-ii in ale lor si veti vedea ca SINGURI vor renunta. Nu aveti timp sa asteptati? DE CE?