...la capacele de canal. Eu ieri era sa o patesc urat de tot. Ma plimbam cu Mariuca in voia cea buna si la un moment dat am simtit cum piciorul stang impinge inapoi un capac de canal. M-au trecut toate transpiratiile posibile si toate temerile pentru ca inainte sa pasesc cu piciorul stang a trecut carutul fetei, dar am pasit si cu piciorul drept.
Probabil nu era fixat bine, carutul l-a desprins si mai bine si cu stangu era sa ma duc in canal. Am crezut ca mor de frica si de teama. Daca ma duceam? Ce facea Mariuca fara mami a ei? Cum ieseam eu de acolo?
Pfuai nici nu vreau sa ma gandesc.
Dupa ce mi-am mai revenit am tras bine capacul si sper sa nu mai pateasca careva asa. De acum le ocolesc de la 100m caci nu vreau sa-mi las puiul fara mama.
Ei nah, cum era sa cada o leidi ca mine in canal??? Ziceti si voi?!!!
6 comentarii:
Aum cativa ani,am asistat la o scena d-asta,noroc ca nu s-a terminat grav.
Megreau pe strada doua doamne (pe care le cunosc) si dintr-o data una s-a trezit singura,ealalta era in canal.
Vero e Roamania,remember?!?se spune ca Pakistanu e o tara saraca.iti dau cuvantul meu ca au strazi mult mai bune ca ale noastre,sosele suspendate ,poduri, aeroporturi care nu seamana cu o gara cum sunt cele de la noi.oricum ai grija mare.ce se face Mariuca fara tine???dar noi???
e de plans situatia tarisoare nostre.bine macar ca mai era gura de canal astupata cu capac.in Barlad la un moment dat,pe stradutele dintre blocuri disparusera cu desavarsire capacele .pupici
FJ13 ceva de speriat. asa ma vedeam eu, carutul sus si eu in canal
Sarah imi aduc aminte de faza asta, furau capacele si le duceai la fier vechi pt bani. Cred ca sunt tari mult mai mici decat a noastra, dar mult mai dezvoltate si mai prospere.
Doamne fereste. Bine ca totul s-a sfarsit cu bine!
"AI ZÂMBIT AZI?" dacă nu, ia de-aici:
s-au gândit cei de la conducerea orașului, la un moment dat -acu' vreo 6ani- că ar cam fi timpul să schimbe țevăraia de sub pământ. boooooon... zis și făcut. vreo 3 ani orașul a fost șantier. sașntier cu gropane și cu șănțane.
bun. mergea a noastră (je. moi. me. ... adictelea eu :) ) spre casă, de la munci, într-o faină seară de toamnă. însoțită de tovarășul de atunci. și o luasem prin oraș, nu pe scurtături ca de obicei.
și traversăm noi liniștiți un parc și la un moment îl văd pe om cum se îndeprtează de mine, fără să-și dea seama ... :)) mda ... eram pe jumate în șanț :)) un picior atârna lejer în șanț, celălalt, flexat, îmi susținea trupul deasupra șanțului :))
atâta am râs atunci ... îmi imagineam cum dispărusem în șanț fără ca omul să-și dea seama ... și râdeam ca o nebună ... :))
am fost bine. nu mi s-a rupt nimic.
m-am ales cu o porție maaare de râs.
trebuia să zâmbești (măcar) azi, nu?
:)
Mariuca ma face mereu sa rad, dar am ras si de patania ta. Si la noi in oras s-au pus pe schimbat tevi si fire de pe sus
Trimiteți un comentariu