Nu stiu sa explic filosofic ceea ce mi se intampla, insa pentru puterea mea de a explica spun doar atat: de fiecare data cand spun ORICE lucru bun despre copilul meu, in cel mai scurt timp cu putinta, ni se intoarce totul inapoi, asemeni unui bumerang, insa pe partea cealalta, adica negativ. Daca dimineata spun, dau un exemplu, ca a mancat bine, pana seara ori mananca foarte prost, ori deloc, ori o ia o criza de personalitate, asa din senin, de zici ca a piscat-o taunul negru de fund si isi toarna mancarea pe ea. Daca spun ca a dormit bine o seara in urma, noapte urmatoare e de cosmar, plange in somn, e agitata, abia daca pun geana pe geana. Daca spun ca o seara in urma nu a mai mancat deloc lapte peste noapte, noaptea urmatoare mananca chiar si trei biberoane. Ati inteles faza, da?
Nu gandesc DELOC negativ, ma bucura imens fiecare progres al ei si tocmai de asta il impart cu voi, insa stiu, cred, am auzit la specialisti, ca exista persoane care emana o energie negativa, chiar si de la distante foarte mari si totul se intoarce pe dos. Sunt oameni ciudosi, stiu asta si nu pot intelege de ce. Sunt oameni dusmanosi, care se incarca cu lucruri urate si transmit si altora.
Asa ca, o sa impart doar cu ai mei bucuriile si nastrusniciile noastre.
Si daca tot ati citit pana acum, mai zaboviti cinci minute si asupra acestui articol, poate veti deveni mai buni!
"Un profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.
Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.
In cutia ta cate piersici sunt … si ce ai de gand sa faci cu ele?"
Sursa articolului aici
