Social Icons

miercuri, 30 ianuarie 2013

Eu si autobuzul

Sau baba si mitraliera. In vremurile de azi, sunt babe care manuiesc destul de bine o mitraliera, insa eu am nevoie de timp sa ma acomodez cu autobuzul.
Nu sunt nascuta direct in masina personala, am circulat in tineretea mea cu diverse mijloace de transport in comun, insa nu in zona unde locuiesc acum. Dar orice lucru are un inceput, nu?
Si cum dimineata Mariuca s-a trezit inca de la 6, am profitat de ocazie si am mers impreuna cu Mihai in oras, sa duc fata la cresa. Evitam astfel un rand de croncobazauri din autobuz. BUN! Am dus copila la cresa, am rezolvat ce aveam de rezolvat si inapoi acasa la milioanele de treburi ce ma asteptau. (De ce numai pe mine ma asteapta?:)))) Ma asigur ca e autobuzul corect si la drum! Geamuri inghetate, lume zgribulita si cugetez ca am facut bine ca am plecat cu al meu sot odata. Si mergem si mergem, mai incerc sa zaresc pe unde suntem. Reusesc sa deslusesc o statie si-mi spun ca a doua statie e capat de linie. Ajungem, insa stupoare, nu toti au coborat. Cobor si vad un tablou necunoscut. Si-mi spun ca am gresit. Urc inapoi in autobuz. Si ma sageata desteptaciunea sa intreb totusi daca acolo e capat de linie. Deja miliarde de ganduri imi sageteau creierul: pfuai, ma intorc inapoi, ce tuta sunt, habar nu am unde sa cobor, rusine, vai! Si rog frumos sa ma lase sa cobor. Aveam o fata de copil pierdut de mama si de tata si care se roaga de primul iesit in cale sa-l duca la ai sai. Odata coborata, incerc sa gasesc un indiciu ca am coborat cu adevarat bine. Si vad minunatie de bloc. Respir usurata, sterg sudoare de pe frunte si la treburi.
Vai de capu` meu! Trebuie musai sa ies in recunoastere si sa-mi cunosc imprejurimile, ca asa nu e de bine!

marți, 29 ianuarie 2013

Asezati si nu prea

Ne-am mutat in casa noastra! DAP! 
Impropriu zis casa noastra, ca e a Goscom-ului, noi suntem tot chiriasi, dar aici pot investi cum si unde si cat vreau, stiind ca imi va ramane mie, pana cand imi tuna sa schimb ceva. Sambata am adunat tot calabalacul si MUTAREA! Am dus copilul la mama, caci numai ea lipsea din tot peisajul mutaristic ca totul sa fie perfect. 
Tot sambata a venit, de fapt a fost adusa, bucataria. FRUMOASA! Prea frumoasa pt cat zbucium am tras cu ea. Imi place nespus. E locul unde as vrea sa stau mereu. Cand o sa ajung la cutia cu aparatul foto si o sa gasesc si geanta cu incarcatoare, o sa fac poze si o sa postez. 
Sufrageria este depozitar: Cutii pline, goale, pe jumatate pline, saci, paturi, vrafuri de diverse. Unde Dumnezeu am adunat atatea intr-o garsoniera? Pfuaii! Si cate am aruncat cand am impachetat si cate mai arunc si acum cand vreau sa le pun la locul lor. Haine, cani, farfurii. Sa se mai foloseasca si altii de ele, ca eu le tin degeaba.
Mi-am luat 3 zile de CO sa incerc, pe cat posibil, sa le descalcesc si sa le gasesc rostul in noua casa. Sper ca pana vineri sa vine si mobila de sufragerie sa mai eliberez din spatiu.
Pana atunci, va zic ca-mi crapa inima de bucurie, ca AVEM CASA NOASTRA!
Va pup!

marți, 22 ianuarie 2013

Ramas bun!

Pentru mine copilaria inseamna viata la tara. Nascuta la oras, viata la tara m-a fascinat de mica. Lumea satului, simplitatea si modestia ei, totul parea atat de frumos si de simplu. Am avut si am, inca, un imens noroc sa am inca bunici in viata si mai ales sa traiasca la tara. Si pe langa ei, la tara, in satul bunicilor, mai e si sora mai mare a mamei, familie cu 6 copii. Acolo pentru mine era raiul pe pamant. Aveam cu cine ma lua la prostii si giumbuslucuri. Vacantele pareau atat de scurte in compania lor. Mereu voiam sa mai raman. 
Am avut si a ramas inca in suflet, o legatura speciala cu ei. Nu as putea sa explic clar de ce si cum, dar ei s-au pliat cel mai bine pe inima, sufletul si dorintele mele. 
Fara urma de a supara pe cineva, dar acolo m-am simtit ca la mine acasa. Ei au fost ca fratii mei. Asa i-am simtit si asa ii simt si acum. M-au acceptat ca a lor de-acasei! 
Din pacate, duminica stalpul casei a plecat la cei drepti si eu nu pot sa accept si sa cred ca nu mai e. Ceva in mine s-a rupt. Mosu` a fost ca al doilea meu tata. Mi-l amintesc cum taia mamaliga cu ata in 8 parti si dintr-o parte imi dadea si mie. Nu ne batea, ne altoia din vorbe si asta facea cat o bataie zdravana. 
Din pacate Dumnezeu l-a luat la El, curmandu-i durerea si suferinta. Sa ajungi in lumea dreptilor si sa veghezi asupra alor tai si a mea, caci stiu si simt in continuare, ca nu ai facut diferenta intre ai tai copii si mine.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Zi tulburata

Febra mutarii ne-a cam tensionat mai mult decat ne asteptam. Diverse raspunsuri intarzie parca prea mult sa vina, starea de incertitudine ne face sa fim irascibili, drept pt care, in aer pluteste multa tensiune, nervi, irascibilitate. Noi cu ale noastre, copilul putin neglijat afectiv, iar consecintele nu au intarziat sa apara.
Dimineata, din senin, Mariuca a inceput sa se agite, sa arunce cu hainele pe unde nimerea, sa planga isteric, arunca suzi, buna si nedespartita ei prietena suzi, era aruncata cu atata naduh, de am zis, gata, pana aici i-a fost. Nu voia imbracata, nu la copilu, nu aia, nu cealalta. Sa o tin in brate sa se linisteasca, dar cine sunt eu? Ma lovea, cu putere chiar, nu voia sa ii vorbesc, nimic. Nu stiu cum am ajuns la cresa, nu a vurt sa ii dea pup nici lui tati, NIMIC. Nu voia imbracata cu fusta, care ea si-o alesese, nu cu papuci, ba la baie, nu la baie. Ma  striga si cand ajungeam la ea ma lovea, fugea de mine. Urat de tot!
Pentru prima data am stat si am ascultat pe la ferestre daca se linisteste. Incepea sa ma doara stomacul de suparare. Cum ma`sa am reusit sa o neglijez in asa hal incat sa o afecteze atat de tare? Vioam sa o iau de la cresa si sa ii dedic tot timpul meu ei. Dar oare ar fi ajutat?
Nu stiu. Sunt foarte bulversata azi. Nimic nu imi iese, ma gandesc mereu la ea, la cat de agitata si nervoasa era. 
Am sunat mai tarziu sa vad ce face. Se linistise, dar eu nu pot nici acum. Vreau sa fug la ea si o tin lipita de inima mea si sa nu-i mai dau drumul vreodata sa plece. Ma doare atat de rau inauntru.

miercuri, 9 ianuarie 2013

2013


La multi ani!
Asa se cuvine sa incep prima postare de anul acesta pe blogg. Mi-a lipsit tare mult acest loc`sor, mor ca nu am mai mult timp pt el, insa altele sunt acum prioritare in viata mea.
Sper ca ati petrecut bine de aceste minunate sarbatori, pline cu zapada si frig. 
Nu o sa despic de-a fir a-par cum a fost sau nu a fost 2012. O sa spun ca a fost BUN, dar si Nebun :))) Am reusit sa-mi implinesc un vis frumos, sa ajung la Roma, sa merg la Colosseum, a fost o vacanta minunata. Multumim Ale si Io pt tot!
Anul a fost cum a mai fost, dar finalul lui ne-a gasit cu sufletele pline de bucurie, am primit o casa noua, mai mare, mai frumoasa. Multumim norocului ca ne-a prins din urma!
Nu stiu ce asteptari sa am de la 2013. Nu ma sperie si nu ma tem ca e cu 13. In fond si 13 este un numar precum 69 :)))))))))))) Vreau doar sa ma pot muta cat mai degraba in casa noastra si sa incepem o NOUA VIATA, pt ca, pt mine, simt ca va voi incepe  noua viata!
In rest, va doresc de bine, sa fiti sanatosi si la minte mai luminati. 
LA MULTI ANI TUTUROR!
A apărut o eroare în acest obiect gadget